Tradiţia imperială a Moscovei socoteşte că la 9 mai 1945 a luat sfârşit al Doilea Război Mondial, prin capitularea ultimelor trupe germane în Berlin. În fiecare an, liderii de la Kremlin au organizat, în Piaţa Roşie, grandioase defilări militare şi civile, cu prezenţe semnificative dintre liderii lumii, pentru a contura cât mai explicit rolul de mare putere al URSS şi, din 1991, al Rusiei.
După 1945, în timpul lui Stalin dar mai ales sub conducerea urmaşilor săi, N.S. Hruşciov şi L.I. Brejnev, URSS a atins limite geografice şi geopolitice fără precedent, care au propulsat-o în rolul de partener egal al rivalităţii cu SUA, în ceea ce se numeşte astăzi „Războiul Rece”. Problema istorică a Rusiei, ţariste, comuniste şi postcomuniste, este aceea că nu a fost niciodată în stare să distingă destul de clar între naţiune şi imperiu şi că, în definitiv, construirea unui imperiu a împiedicat formarea unei naţiuni.
ÎN PIAŢA ROŞIE, DE ZIUA VICTORIEI: INVITAŢII MULTE, INVITAŢI PUŢINI
Astăzi, în aşteptarea oaspeţilor importanţi care nu vor veni la Moscova, Rusia lui Vladimir Putin a dat măsura acestor impulsuri, gestionând anexarea peninsulei Crimeea şi conflictul militar cu vecinul istoric, Ucraina. Izolarea internaţională a Kremlinului este fără precedent, neexistând în Europa o iniţiativă demnă de încredere care să dea speranţa unei reluări previzibile a raporturilor de colaborare.
Prim-ministrul Dmitri Medvedev a asigurat că „revenirea Crimeei a fost o dreptate istorică, a cărei semnificaţie este echivalentă cu căderea Zidului Berlinului, reunificarea Germaniei sau returnarea Hong Kong şi Macao către China”. Istoric, Crimeea a fost o provincie rusească până la 1 februarie 1954 când, printr-o decizie administrativă şi fără o consultare populară, liderul comunist N.S.Hruşciov a decis să o transfere Ucrainei. Acum, Moscova vorbeşte despre o reparaţie necesară. Şi costurile unor astfel de ambiţii sunt mari, pentru vlăguitul buget imperial: Crimeea, singură, a costat în 2014 peste 25 de miliarde de euro, adică aproape 2% din PIB-ul Rusiei.
La 9 mai la Moscova vor veni foarte puţini lideri europeni: preşedinţii Cehiei şi Ciprului şi şefii de guverne din Slovacia, Grecia, Islanda, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Bosnia- Herţegovina şi Norvegia. Alături de ei, în Piaţa Roşie se vor afla preşedintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping, şi şefii de stat sau de guvern din India, Cuba, Uzbekistan, Armenia, Kârgâzstan. Va ajunge şi liderul comunist al R.P.D. Coreene, Kim Jong Un, în prima lui vizită în străinătate de la preluarea puterii.
Preşedintele Barack Obama a anunţat că are agenda „prea încărcată” iar cancelarul german, Angela Merkel, va fi prezent la Moscova a doua zi, după plecarea oaspeţilor şi încheierea manifestărilor. Preşedintele Poloniei, Bronislaw Komorowski a răspuns public, într-un interviu acordat cotidianului „Dziennik Gazeta Prawna”, că într-o posibilă confruntare cu Occidentul, Rusia poate câştiga doar „războiul nervilor” sau cel al propagandei şi că „anexând Crimeea, Rusia a pierdut toată Ucraina”. Replicile acide de la Varşovia survin după ameninţări repetate ale oficialilor militari ruşi la adresa Poloniei, României şi republicilor baltice în legătură cu opţiunea necondiţionată a acestora pentru o alianţă de securitate cu SUA. În cazul României, lucrurile sunt ceva mai simple: Kremlinul nu a invitat niciun oficial de la Bucureşti, sub pretextul că, până în vara anului 1944, ea a participat cu trupe la războiul împotriva URSS, alături de Germania nazistă.
Nu vine la Moscova nici preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, deşi în ultima vreme nu puţine au fost gesturile publice afişate de bunăvoinţă reciprocă. Recent, Rusia şi Turcia au convins câteva state europene, între care şi trei membre ale UE (Ungaria, Cipru şi Grecia), să proiecteze o nouă magistrală energetică, Turkish Stream, care să transporte gaz dinspre Rusia, prin Turcia, spre Europa Centrală şi de Sud Est. Vladimir Putin a ţinut să meargă la Erevan, cu prilejul comemorării morţilor armeni din Imperiul Otoman, din 1915, şi acolo, alături de ultimii săi aliaţi, nu s-a oprit în a cataloga drept „genocid” evenimentul de acum un secol. Reacţia Ankarei a venit prompt şi brutal. „Personal- a declarat Erdogan- sunt trist că Putin a făcut acest pas. Este evident ce se întâmplă în Ucraina şi Crimeea. Ar trebui să explice mai întâi aceste lucruri înainte să califice acel eveniment drept genocid”. Este destul de probabil că, la Erevan, s-a semnat certificatul de divorţ dintre Rusia şi Turcia şi că viziunile energetice vor avea destule obstacole, chiar dacă politicile Moscovei şi Ankarei au dat dovadă de mult pragmatism.
La 1 ianuarie 2015 a intrat în vigoare Tratatul care stabileşte Uniunea Eurasiatică, din care fac parte cei mai fideli aliaţi ai Rusiei: Belarus, Armenia şi Kazahstan şi, de la 1 mai, Kârgâzstan. Izolarea crescândă a Moscovei pe plan internaţional şi, mai nou, problemele economice şi financiare care nu mai pot fi disimulate, au conturat o rezervă crescândă faţă de Kremlin şi în interiorul acestei structuri. Preşedintele kazah Nursultan Nazarbaiev, recent reales cu aproape 98% dintre sufragii, a exclus posibilitatea adoptării unei monede unice în Uniunea Eurasiatică şi, ca să fie mai explicit, la începutul lunii martie 2015 a suspendat toate importurile din Rusia. Liderul de la Astana nu a făcut publică prezenţa sa la Moscova, de 9 mai, iar celălalt fidel al Krelinului, preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a anunţat că va organiza, în aceeaşi zi, la Minsk, o paradă „la fel de frumoasă” precum aceea din Piaţa Roşie.
RUSIA, DUPĂ 70 DE ANI. LA MARGINEA EUROPEI
Aniversarea celor şapte decenii de la finele Războiului Mondial surprinde Moscova într-o atmosferă politică, economică şi financiară deloc de invidiat. Relaţiile firave cu statele Uniunii Europene şi cu SUA nu au şanse să devină consistente. Prezenţele ruse la Budapesta sau ale Greciei şi Ciprului la Kremlin nu au putut conduce la deschiderea dialogului cu Bruxelles-ul. Iar invitaţiile venite dinspre Rusia sunt din ce în ce mai transparente. Preşedintele Dumei de Stat, Serghei Narâşkin, asigura recent că „Rusia a fost şi va rămâne din aceeaşi familie cu naţiunile europene”. Mai sus în ierarhie, Vladimir Putin transmitea către Washington că are o „agendă comună” cu SUA şi că va colabora „cu orice şef de stat american ales de poporul american”. Pentru Uniunea Europeană şi SUA, aceste gesturi sunt mediocre iar aşteptările sunt pe măsură în ceea ce priveşte reglementarea situaţiei în bazinul Mării Negre şi în Europa de Est.
Economia Rusiei se poate rezuma la cel mult patru produse vizibile: petrol, gaze naturale, armament şi propagandă. Ea a intrat în prima recesiune din ultimii şase ani, pe fondul scăderii preţului la petrol şi al sancţiunilor occidentale impuse Moscovei. O mare problemă rămâne fuga de capital, mai precis plecarea investiţiilor şi a depozitelor bancare din Rusia spre exterior. În 2014 acest fenomen a însumat un record de peste 125 de miliarde de dolari, faţă de 100 de miliarde în 2013.
Statele fantomă, întreţinute de Kremlin, rămân o povară financiară imensă. Transnistria a rămas fără lichidităţi de câteva luni iar liderii ruşi au preferat să-şi îndrepte fondurile către Crimeea şi regiunile din estul Ucrainei. Cele 5 miliarde de euro alocate de la buget anul acesta pentru aliaţi sunt insignifiante pentru susţinerea administraţiilor din „republicile îngheţate” de pe lângă frontiere: Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud.
Ministrul Finanţelor, Anton Siluanov, recunoştea în faţa deputaţilor Dumei de Stat, în ianuarie, că suma totală a „şocurilor externe” pe care o va suferi economia rusă în 2015 va fi de peste 200 de miliarde de dolari. „Acţiunile Băncii Centrale sunt aproape de schizofrenie” titra cotidianul economic moscovit „Kommersant”, în faţa devalorizării repetate a rublei, a prăbuşirii dramatice a puterii de cumpărare şi a scăderilor masive de capital. „Economia rusă a trecut de apogeul dificultăţilor cauzate de criza ucraineană şi de scăderea preţurilor la petrol” dădea asigurări, acum câteva zile, Vladimir Putin. Poate să fie şi aşa, dar cifrele spun că profitul Gazprom a scăzut de şapte ori în 2014, ajungând la doar 3 miliarde de euro, de la 20 de miliarde în 2013. Rusia este într-o criză structurală, care are doar adjuvante influenţele externe determinate de sancţiuni şi preţul petrolului. În fapt, Moscova nu a trecut la măsuri de reformare a economiei, a crescut galopant salariile în ultimul deceniu fără o acoperire în productivitate şi a pierdut competiţia tehnologică cu Occidentul. Lipsa de transparenţă decizională şi influenţa decisivă a politicului în economie au anulat orice tentative de a găsi soluţii pentru viitor.
În Piaţa Roşie, de 9 mai, Kremlinul aşteaptă veşti bune la 70 de ani de când armatele sale ocupau jumătate de continent. O iluzie, pentru că nu este timpul prieteniilor cu Rusia.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
