5 din 6 parlamentari tulceni provin din partidele extremiste SOS, AUR și POT/ PSD are un singur parlamentar, iar PNL și USR, niciunul

parlament telefon camera deputatilor senat parlament telefon camera deputatilor senat
sursa foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Cinci parlamentari tulceni dintr-un total de 6 provin de la partidele extremiste AUR, SOS și POT. Cei mai mulți provin de la SOS, partidul Dianei Șoșoacă (3). PNL, care are primar în municipiul tulcea, Ștefan Ilie și alți 23 de primari în comunele de județ, nu are niciun parlamentar în noul mandat. De asemenea, PSD, care are președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu și 25 de primării în județ, are un singur parlamentar. 

Citește și: 

SOS are doi deputați și un senator: Cosmin Andrei, Elena Laura Toader, respectiv Ionel Carp. 

Cosmin Andrei și Elena Laura Toader se află la primul mandat de deputat, iar Ionel Carp, președintele organizației județene SOS Tulcea, la primul mandat de senator. 

Ștefan Borțun a obținut un mandat de senator din partea POT. Acesta este de asemenea la primul mandat de parlamentar. Borțun are un grup de Facebook ”Măcinul Altfel”, administrat de el, unde a distribuit postări ale partidului care îl susține pe Călin Georgescu, ale artistului Costi Ioniță, susținător al lui Călin Georgescu, cât și ale lui Sorin Constantinescu, fost membru AUR și fondatorul unei companii de jocuri de noroc. Citește mai multe aici.

AUR are un singur deputat, pe Elena Doboș, coordonatorul organizației județene AUR Tulcea. Aceasta a mai candidat din partea partidului extremist și pentru un loc în Parlamentul European.

PSD are un singur deputat. Este vorba despre Sergiu Mircea Constantinescu, soțul prezentatoarei de la Antena 1, Alessandra Stoicescu. A fost și membru al Consiliului de Administrație în Telecomunicații CFR SA, instituție aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, condus de Sorin Grindeanu (PSD).

  • În Tulcea, la Camera Deputaților, PSD a obținut 23,98% din voturi, AUR 22,84%, SOS România 10,53%, PNL 10,24%, USR 8,34% și POT 7,46%. La Senat, PSD a obținut 25,26%, AUR 23,10%, SOS România 11,36%, PNL 10,44%, USR 9,31% și POT 8,90%. 

Context

Partidele extremiste AUR, S.O.S România și POT, nou intrat în parlament, au dominat împreună șapte județe din țară, conform unei analize G4Media și Info Sud-Est.

Județele câștigate de un partid extremist, în speță AUR, sunt Suceava (25,26%), Arad (23,5%) și Constanța (20,29%), iar POT și SOS au obținut în toate scoruri peste media națională. În Constanța, SOS a obținut unul din cele mai mare rezultate din țară, peste 10%. Tulcea este un alt județ în care SOS a luat peste 10%. Citește care ar putea fi explicațiile aici.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: