Proaspăt instalat în scaunul de primar al municipiului Constanța, pe atunci independentul Radu Mazăre demara, în toamna lui 2000, o campanie intitulată „CARAVANA CURĂȚENIEI“. Acțiunea civică s-a desfășurat între 17-31 octombrie, iar toți locuitorii urbei au fost invitați să se alăture evenimentului: „CONSTĂNȚENI, PARTICIPAȚI ȘI DUMNEAVOASTRĂ“. „Caravana Curățeniei“ avea în fruntea sa primarul municipiului Constanța și membrii Consiliului Local, desfășurați pe trei fronturi, în salopete și cu furci în mâini, cu dorința de a „degaja domeniul public de pe raza municipiului Constanța de depozitele neorganizate de moloz și deșeuri“.
15 ani mai târziu, proaspăt instalat în scaunul de primar interimar al municipiului Constanța și cu mai puțin de un an până la alegerile locale din 2016, Decebal Făgădău demarează, în toamna lui 2015, o campanie intitulată „CURĂȚĂM CONSTANȚA NOASTRĂ“. Acțiunea civică se desfășoară între 1-31 octombrie iar toți locuitorii urbei au fost invitați să se alăture evenimentului: „HAI SĂ FACEM ÎMPREUNĂ CONSTANȚA MAI FRUMOASĂ“.
În fruntea campaniei va fi Primăria Municipiului Constanța, însă vor participa, așa cum ne prezintă site-ul campaniei, și: „Asociațiile de proprietari din fiecare cartier, agenții economici care desfășoară activitatea în zonele menționate, ONG-uri, instituțiile publice, toți cetățenii Constanței“.
Inițiativele celor doi primari, Radu Mazăre și Decebal Făgădău, sunt aproape identice. Ca și Radu Mazăre, aflat de puțin timp în fruntea administrației locale în anul 2000, și Decebal Făgădău este, astăzi, în căutare de capital de imagine. Se pare că a înțeles că predecesorul său a câștigat patru mandate în fruntea Primăriei Constanța datorită acțiunilor sale electorale. Cum electoratul din Constanța nu și-a schimbat preferințele în ultimii 15 ani, Decebal Făgădău este hotărât să joace aceeași carte pe care a mizat și predecesorul său. Ba mai mult, conștient de faptul că nu are anvergura lui Radu Mazăre, Decebal Făgădău plusează. Trebuie să se transforme în foarte scurt timp, pentru a avea șanse la alegerile locale din 2016, din omul de casă al fostului primar, supus și fără inițiativă, într-un personaj ferm, puternic, ce poate conduce Constanța cu mână de fier.
O COMPARAȚIE ÎN TIMP
1. Vorbind de două evenimente ce s-au întâmplat la o distanță de un deceniu și jumătate unul de celălalt, nu putem să nu remarcăm conceptul mult mai atent structurat și mult mai bine implementat de primarul interimar Decebal Făgădău, în comparație cu acțiunea realizată de Radu Mazăre. Dacă în anul 2000 fostul primar al Constanței nu avea la îndemână decât puține ziare locale în care să anunțe demararea „Caravanei Curățeniei“, astăzi, Decebal Făgădău, cu posibilități tehnice, grafice și tehnologice mult mai numeroase, ajutat de majoritatea mass-mediei locale, duce o furibundă campanie de promovare a acestui eveniment pe toate canalele posibile și încearcă să reducă handicapul pe care îl are prin comparație cu Radu Mazăre din anul 2000 printr-o campanie agresivă.
2. Poate este un amănunt puțin important, însă observăm că Decebal Făgădău, chiar dacă urmărește tiparul începutului de parcurs administrativ al lui Radu Mazăre, încearcă să-l întreacă pe fostul său șef și în ceea ce privește timpul alocat desfășurării campaniei. Dacă Radu Mazăre aloca doar două săptămâni pentru curățarea orașului, iată că actualul primar interimar și-a organizat campania pe durata unei luni întregi.
3. În ceea ce privește momentul ales de cei doi șefi ai administrației constănțene să deruleze campanii de curățare a orașului, acesta este diferit. Radu Mazăre era proaspăt ales în funcția de primar la Constanței și nu se afla în preajma vreunei campanii electorale. Doar își asigura capitalul de simpatie în rândul constănțenilor, capital de care avea nevoie un tânăr trecut puțin de 30 de ani ce ocupa funcția de primar al unuia dintre cele mai mari orașe din România. În schimb, Decebal Făgădău, deși proaspăt ocupant al scaunului de primar (fie el și interimar), alege să desfășoare această acțiune de curățenie nu cu mult timp înaintea începerii campaniei electorale pentru alegerile locale din 2016. Astfel, campania de curățare a orașului poate fi percepută și ca un instrument electoral utilizat de Decebal Făgădău în lupta pentru câștigarea unui mandat de primar al Constanței. Cu siguranță, chiar dacă evenimentul nu este agreat de toată lumea, Decebal Făgădău face un pas corect politic și va câștiga, în urma acestei ofensive civice, probabil la fel de mult capital de imagine cât a câștigat și Radu Mazăre în anul 2000.
4. Un alt aspect care denotă graba lui Decebal Făgădău de a câștiga capital de imagine și de a își creiona un profil de candidat puternic, hotărât și capabil, și cu siguranță și motivul împărțirii societății civile constănțene în două tabere vis-a-vis de această campanie, este obligativitatea participării la eveniment. Dacă proaspătul primar din 2000 invita constănțenii să se alăture inițiativei sale de a curăța Constanța, fără nici un element de coerciție asupra lor (deși știm foarte bine că Radu Mazăre a condus autoritar municipiul timp de 15 ani), iată că noua campanie a lui Decebal Făgădău se remarcă nu neapărat prin inițiativa salutară de a curăța Constanța, ci mai mult prin lista de obligativități, reguli și sancțiuni publicată pe site-ul campaniei. Astfel, o bună bucată din conceptul campaniei este ocupată de obligațiile ce le revin „persoanelor care stau la casă, persoanelor care stau la bloc și asociațiilor de proprietari, firmelor constănțene, instituțiilor publice“.
Ceea ce surprinde la această inițiativă este faptul că, involuntar, Decebal Făgădău recunoaște că administrează un oraș murdar, un oraș pe care l-a condus din funcția de viceprimar mai bine de 6 ani. Și, Slavă Domnului, bani pentru curățenie și firme de salubrizare s-au plătit cu grămada. În comparație cu omul ce i-a fost viceprimar timp de 6 ani, Radu Mazăre avea legitimitatea în anul 2000 să amendeze mizeria din Constanța. Nu călcase până în acel moment prin administrația orașului, în comparație cu urmașul său.
Deși Decebal Făgădău este descris în spațiul public în termeni mult mai democratici și mai favorabili decât Radu Mazăre, campania de curățare a orașului reliefează o atitudine mult mai autoritară a primarului interimar Decebal Făgădău, în comparație cu predecesorul său din 2000, Radu Mazăre. Proaspătul interimar al Primăriei Constanța nu lasă loc de discuții, ci anunță sancțiuni pentru cei ce nu se supun. Vrea să impună ritmul și atitudinea unui lider occidental, riguros, care să îl propulseze în ochii marei mase a electoratului constănțean drept principalul favorit la funcția de primar.
CÂTEVA CONCLUZII
Campania „CURĂȚĂM CONSTANȚA NOASTRĂ“, inițiată de Decebal Făgădău, are rolul de a-i asigura proaspătului viceprimar statutul de om „gospodar“, după tiparul campaniei realizate de Radu Mazăre înainte și imediat după anul 2000. Decebal Făgădău se află astăzi într-o postură extrem de favorabilă: pleacă, fără doar și poate, favorit în cursa electorală pentru alegerile din 2016. Faptul că astăzi deține frâiele primăriei Constanța îl avantajează, dându-i libertatea de a-și crea un profil de candidat ce se mulează pe dorințele electoratului constănțean. Are și poziția, și banii necesari din primărie pentru a realiza acest deziderat.
Ba mai mult, are în spate și modelul omului politic Radu Mazăre, care, chiar dacă a fost considerat de mulți un primar ce a făcut mult rău Constanței, a avut un parcurs politic impecabil, asigurându-și câștigarea alegerilor locale, fără probleme, de patru ori consecutiv.
Pentru Decebal Făgădău nu rămâne decât să păstreze electoratul țintă al PSD, să profite cu nonșalanță de moștenirea electorală lăsată de Radu Mazăre (bineînțeles, susținând în discursul public că se leapădă de metehnele trecutului) și să-și creeze ușor noua imagine a liderului ferm, hotărât și deschis dialogului.
Pe fondul unei opoziții apatice, pe Decebal Făgădău nu îl va împiedica nimeni să devină viitorul primar al Constanței. Istoria se va repeta. Un nou tânăr „gospodar“ va conduce Primăria Constanța pentru încă patru ani. Fiindcă, așa cum bine știm, istoria este ciclică, iar Decebal Făgădău știe să jongleze cu greșelile și atuurile trecutului.
- FOTOREPORTAJ 1 Mai cu soare la malul mării: Cum arată centrul vechi, portul turistic și faleza Cazinoului din Constanța la începutul mini-vacanței/ Ce prețuri sunt la mâncare și băutură, la început de sezon - 1 mai 2024
- Scandalul “puiul galben”. La trei zile după ce declarațiile lui Horia Constantinescu au provocat panică, directorul Protecției Consumatorului spune că era vorba despre “o expresie metaforică” / Ce a declarat despre “tulpinile de salmonella periculoase” - 30 martie 2024
- Egalitate de gen doar în discursuri: PSD și PNL au câte o femeie eligibilă la europarlamentare / Ciolacu, în mai: “Minimum 30% femei pe listele candidaților” / Ciucă, în septembrie: PNL este obligatoriu să-și asume semnul de egalitate între bărbați și femei - 21 martie 2024