Austria oferă, periodic, actori controversaţi pentru politica internă şi internaţională.
Şi nu este vorba, aici, despre Adolf Hitler.
Un alt discipol nazist austriac, Kurt Waldheim, a reuşit să conducă Organizaţia Naţiunilor Unite două mandate, ca secretar general (1972-1981) şi, apoi, să deţină funcţia de preşedinte al Republicii (1986-1992). În tinereţe, Kurt Waldheim a condus unul dintre lagărele de exterminare din Croaţia în al Doilea Război Mondial, pentru realizările sale fiind decorat de liderul Statului Independent Croat, Ante Pavelici, cu „Crucea Regelui Zvonimir”, şi de Adolf Hitler cu „Crucea de Fier”. Apoi, în primii ani ai secolului al XXI-lea, Joerg Haider, preşedintele Partidului Libertăţii, cu destule vocaţii naziste, a devenit vicecancelar.
Alegerile parlamentare din 15 octombrie îl pregătesc pentru postul de cancelar federal al Austriei pe Sebastian Kurz.
„Băiatul Cancelar”, cum îl numea „The Economist” imediat ce, în mai 2017, a devenit preşedintele Partidului Popular (creştin-democrat, de dreapta), Sebastian Kurz are 31 de ani şi, de la 23 de ani, este membru al guvernului de la Viena – mai întâi secretar de stat apoi, din 2013, ministru de Externe, cel mai tânăr titular al diplomaţiei din istoria modernă a lumii. A intrat în guvern la o vîrstă la care nu a mai apucat să îşi termine studiile de licenţă în Drept, la Universitatea din Viena. Abia a apucat să se însoare, cu o Susanne, blondă. Când va forma noul guvern austriac, Sebastian Kurz, sau „Jungstar” cum îl descrie cotidianul german din Bremen „Weser Kurier”, va deveni cel mai tânăr lider al lumii, anulând recordurile stabilite anterior de Vanessa D’Ambrosio, căpitan regent al Republicii San Marino (până la 1 octombrie) – 29 de ani, Kim Jong-un (R.P.D. Coreeană) – 33 de ani, emirul Tamin bin Hamad al-Thani al Qatarului – 37 de ani, regele Jigme al Bhutanului – 37 de ani sau prim-ministrul Estoniei, Juri Ratas – 37 de ani.
Cum a reuşit Austria să pună acest record absolut pe harta politicii mondiale?
Din 1945, de când şi-a recăpătat independenţa faţă de Germania, Austria a construit un sistem politic clasic şi previzibil, dominat de două partide politice: Partidul Social Democrat şi Partidul Popular (creştin-democrat). De atunci, de 72 de ani, vreme de 44 de ani guvernele de la Viena au fost de coaliţie: social-democraţi cu creştin-democraţi. Au existat şi momente de glorie în ceea ce priveşte colaborarea, precum guvernele conduse de social- democratul Bruno Kreisky (1970-1983). Totuşi, de o bună bucată de timp, electoratul austriac s-a plictisit de eterna formulă şi caută altceva. Acest lucru este relevant fie şi prin prisma sumei obţinute de cele două partide tradiţionale la alegerile parlamentare: în 1975 – 93,4%, în 1983 – 84,4%, în 2013 – 50,8%. Cel mai zdravăn semnal a fost tras la alegerile prezidenţiale de anul trecut, când ecologistul Alexander van der Bellen a obţinut o victorie in extremis, şi deloc glorioasă, în faţa candidatului extremei drepte. Cele două partide tradiţionale nu au reuşit, însă, să mai intre în turul final. Partidul Social Democrat a intrat într-un coşmar politic, la fel ca şi partidele de stânga din Franţa, Germania, Irlanda, Portugalia sau Spania. În momentul de faţă, Partidul Libertăţii, de inspiraţie naţionalistă, suspectat chiar de o tradiţie ideologică nazistă, este concurentul cel mai de temut pentru poziţia secundă în peisajul politic, social-democraţii nemaigăsind prea multe soluţii electorale.
Partidul Popular, căzut la aproape 20% intenţii de vot în 2016, cu şanse minime de resuscitare, a avut noroc. Iar acest noroc se numeşte Sebastian Kurz.
Când a devenit preşedintele Partidului Popular, în mai 2017, ministrul de Externe Sebastian Kurz a fost imediat privit drept noul lider al politicii austriece. „Prinţul Moştenitor Kurz”, aşa îl desemna săptămânalul vienez „Falter” iar vecinii din Elveţia, de la cotidianul „Le Temps”, îl descriau drept „un Macron de dreapta al Austriei”. Până şi cel mai important cotidian din Barcelona, „La Vanguardia”, vorbeşte despre o „kurzmanie” şi despre „copilul minune al Austriei”. Dinspre partea opoziţiei, se amintea că este nimic mai mult decât „un ambalaj nou pentru un produs expirat”. Dar ce ambalaj!
Austria nu are probleme economice şi financiare, fiind ocolită de criza care a lovit Europa după 2008. Nici rata şomajului, şi nici a creşterii economice nu au pus probleme guvernului condus de social-democratul Christian Kern. Iar, în aproape toate statisticile, Viena se plasează pe un loc fruntaş în topul mondial al oraşelor în care merită să trăieşti, cu o infrastructură aproape perfectă pentru indicii de satisfacţie în calitatea vieţii. Prin urmare, aceste probleme – economice, financiare sau sociale – nu au fost motoare ale campaniei electorale sau ale programelor partidelor politice. La fel ca în Germania vecină, unde elementul cheie al campaniei alegerilor din 24 septembrie a fost viitorul automobilului clasic, în Austria a dominat o temă fără nicio legătură cu evoluţia generală a ţării.
Iar acest lucru a fost în avantajul lui Sebastian Kurz şi al Partidului Popular. Nici liderul, nici formaţiunea, nu au fost obligaţi să aducă soluţii pentru opinia publică.
Campania electorală austriacă a conţinut un singur subiect exclusiv: refugiaţii musulmani din Asia şi Africa. În Austria locuiesc deja, cu forme legale sau nu, peste 700.000 de cetăţeni de confesiune islamică, un procentaj foarte mare din totalul de 8,7 milioane de locuitori ai ţării. Doar în 2016, peste 90.000 de migranţi s-au aşezat în Austria, şi cu precădere în Viena, adică în jur de 1% din populaţia generală a Republicii. Prea mult, spune Partidul Popular şi mai ales Sebastian Kurz, în calitate de ministru de Externe. La finele lunii august, liderul conservator a promis, într-un interviu acordat săptămânalului german „Welt am Sonntag”, că va sparge „vechiul sistem politic”, prin măsuri imediate menite să pună capăt „haosului” instituit de „ONG-urile care militează pentru aşezarea migranţilor economici în Austria”.
Sebastian Kurz a criticat vehement politicile Angelei Merkel privind deschiderea Germaniei faţă de refugiaţi şi nu s-a ferit deloc să laude iniţiativele prim-ministrului Ungariei, Viktor Orban, de construire de bariere şi ziduri, pentru stoparea aşa-numitei „rute balcanice”, prin care cetăţeni din Siria, Irak, Iran, Afganistan ajungeau în statele bogate ale Europei. Proiectul creştin-democraţilor austrieci de a restricţiona imigraţia şi azilul, după modelul legislativ al Australiei (care impune o carantină pe insule izolate înainte de a-i retrimite în zonele natale), alături de măsuri de reducere semnificativă a asistenţei sociale, au stârnit interesul şi susţinerea electoratului.
Totodată, încă din octombrie 2014, Sebastian Kurz a iniţiat un proiect legislativ, intrat în vigoare recent la Viena, prin care în Austria se interzice purtarea burqăi, portul feminin tradiţional islamic, este oprită finanţarea externă pentru moscheile aflate pe teritoriul ţării şi se introduce o versiune standardizată, în limba germană, a Coranului. Atitudinea liderului Partidului Popular, de ostentativă opoziţie faţă de state precum Turcia, Arabia Saudită, România şi Bulgaria, i-a adus puncte procentuale consistente în încrederea electoratului. Sebastian Kurz se opune intrării Turciei în Uniunea Europeană şi aderării României şi Bulgariei la spaţiile monedei euro şi Schengen, privind libera circulaţie. „Turcia – spune el în interviul către presa germană – este un vecin important cu care, dacă este necesar, trebuie să cooperăm, în respectul democraţiei şi al drepturilor omului. Atât”.
Iar într-o altă declaraţie, şi mai controversată, la postul naţional de televiziune ORF, liderul conservatorilor austrieci a fost la fel de categoric: „România şi Bulgaria nu pot fi acceptate în spaţiul Schengen. Zonele euro şi Schengen sunt deschise tuturor, dar numai cei care îndeplinesc criteriile aderă. Trebuie să evităm situaţii precum cea din Grecia”.
Sebastian Kurz a avut ideea preluării mesajului anti-sistem şi anti-imigraţie pentru un partid tradiţional, înainte ca aceste programe să fie însuşite de formaţiunile politice radicale. Aceasta este cheia succesului lui.
O polemică falsă, declanşată, se pare, de coordonatorii de campanie ai Partidului Social Democrat, l-a avantajat pe Sebastian Kurz şi a accentuat căderea electorală a contracandidatului său, cancelarul Christian Kern. Influentul cotidian vienez „Die Presse” scrie că Tal Silberstein, judecat în România pentru corupţie, a venit cu ideea înfiinţării de pagini false de Facebook în care lui Sebastian Kurz să i se atribuie atitudini definit antisemite şi islamofobe, alături de dezminţiri fără noimă. În felul acesta, electoratele Partidului Popular şi Partidului Libertăţii ar fi devenit confuze şi nesigure pe planurile liderului creştin-democrat, situaţie care ar fi avantajat Partidul Social Democrat, în cădere liberă în opţiunile alegătorilor. În confruntarea electorală directă, Sebastian Kurz l-a acuzat pe cancelarul Christian Kern de „otrăvirea” cu „metode murdare, importate” a politicii austriece. „Nu mai juca rolul mielului dus la tăiere! – a replicat nervos liderul social- democraţilor. Am lucrat cu tine 15 luni!”
O campanie în care nu au existat teme majore de dezbatere, altele decât refugiaţii musulmani, şi în care Facebook a făcut o bună diferenţă între creştin-democraţi şi social- democraţi este tot ce poate fi mai nociv ca ingrediente în politica austriacă. Acolo, unde, oricum, deja lipsesc liderii, ideile, proiectele majore iar ţara pare cufundată în propria bunăstare financiară, fără nicio preocupare majoră referitoare la viitorul structurilor continentale.
Cât de mult va semăna Sebastian Kurz cu Emmanuel Macron sau cu Donald Trump? Este dificil de spus atâta vreme cât lipsesc şi cele mai elementare programe şi proiecte de construcţie a viitorului Austriei în fruntea guvernului de la Viena. Căci, în calitatea de ministru de Externe, chiar şi de preşedinte în exerciţiu al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Sebastian Kurz a emis doar directive şi programe diplomatice, de securitate şi a nuanţat, de fiecare dată, planurile generale ale Uniunii Europene. Dacă ar fi, însă, să credem într-una dintre foarte puţinele intervenţii publice pe măsuri economice, făcute în iunie 2015, tot la postul public de televiziune, atunci trebuie să aşteptăm că viitorul cancelar al Austriei face parte din grupul ultraliberalilor, care doresc să rupă tradiţia „statului asistenţă” de până acum, cel care a stat la baza evoluţiei Austriei vreme de şapte decenii. „Este greşit – spunea atunci ministrul de Externe – să luăm bani din taxe şi impozite şi apoi să îi dăm înapoi sub formă de subsidii”. Rămâne de văzut, însă, cât public electoral austriac va fi de acord cu această nouă abordare, dacă ea va fi pusă în aplicare.
Nu este prea limpede cum va arăta programul noului guvern austriac, al coaliţiei formate de creştin-democraţii din Partidul Popular şi dreapta radicală, a Partidului Libertăţii.
Ceea ce este sigur de pe acum, însă, este că Grupul de la Vişegrad (Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia), a câştigat un simpatizant. Austria lui Sebastian Kurz este mai apropiată de Europa lui Viktor Orban decât de o „revoluţie politică” după modelul lui Emmanuel Macron, în Franţa. Cât va conta acest lucru în noua geografie a continentului, rămâne de văzut.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
