VIDEO Codul galben de vânt i-a adus pe bucureșteni la mare, pentru Kitesurfing la 5 grade celsius

Mai mulți bucureșteni au părăsit capitala pentru a ajunge, marți, la malul mării. În toiul codului galben de vânt, cu rafale de 55-65 km/oră, amatorii de sporturi nautice și-au lansat zmeele deasupra apelor agitate ale Mării Negre și s-au bucurat de o oră de Kitesurfing, la cinci grade celsius.

La o temperatură care înregistra la ora prânzului aproximativ cinci grade celsius și pe un vânt puternic care mătura plaja constănțeană, mai mulți curajoși împătimiți de kitesurfing s-au dat cu zmeul. Vânturile puternice, prielnice pentru acest sport nautic, i-a încurajat să își lase joburile într-o zi de marți, pentru a se bucura de o oră de sport nautic. 

“Vremea nu este extraordinară pentru Kite pentru că e destul de frig afară, sunt cinci sau șase grade cred, însă vântul e destul de bun și profităm de ultimele zvâcniri din toamna asta. Cel mai posibil să revenim aici la sfârșit de februarie, dacă o să avem ceva vânt, sau în martie. Chiar dacă avem valurile astea mari, ne-am ambiționat să venim de departe, să ne dăm o oră cu kiteul”, a declarat unul dintre împătimiții de sporturi nautice, venit de la București special pentru a se da cu zmeul pe marea agitată.  

Kitesurfingul este un sport nautic practicat în general în anotimpul cald. Practicanții străbat apele mării pe o placă, fiind propulsați, cu ajutorul unui zmeu, de forța vântului.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: