UPDATE Pe parcursul desfășurării lucrărilor de remediere a avariei pe magistrala, cu diametrul de 600 mm, de pe bd. Tomis (bl.T14) din municipiul Constanța, au fost întâmpinate mai multe obstacole ce au îngreunat operațiunile. În momentul decopertării zonei, s-au identificat cabluri electrice care au impus precauție în executarea operațiunilor, fiind necesară asistență de specialitate din partea furnizorului de energie. Deoarece conducta avariată este mult subțiată din cauza vechimii, s-a hotărât realizarea unui manșon pe o lungime de 3m, confecționat din oțel, ce are rolul de a proteja și susține instalația. În cazul în care nu se execută această protecție, conducta ar putea ceda în viitorul apropiat, lăsând fără apă foarte mulți consumatori pentru o perioadă mare de timp.
Ținând cont de aceste aspecte, dar și de timpul necesar pentru degajări, lucrările de sudură, dar și intrarea în presiune a conductei, intervențiile executate astăzi nu vor putea fi finalizate, fiind necesară realizarea acestora și în cursul zilei de mâine, în același interval orar.
ATENȚIE!
În această seară, începând cu ora 19.00, se va relua furnizarea apei către consumatorii afectați.
Joi – 24 martie 2022, între orele 09.00 – 19.00 vor continua operațiunile de remediere a avarie. Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:
- Perimetrul delimitat de străzile: bd. Tomis – bd. Alexandru Lăpușneanu – Ion Luca Caragiale – Baba Novac – Soveja – Ștefăniță Vodă – bd. Aurel Vlaicu – bd. Tomis;
- Cartierele Tomis Nord, Brotăcei, Tomis II și Anadalchioi;
- Str. Poporului;
- Zona străzilor Tulcei și Badea Cârțan, precum și cei arondați punctele termice: 46, 47, 48, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 100, 102, 104, 117, 120 – 124 și 147.
- Bd. Tomis, tronsonul cuprins de cartierele Brotăcei și Capitol.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi în timp operativ. Având în vedere diametrul conductei, debitul mare de apă și lungimea rețelei, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare sector afectat.
știrea inițială
Având în vedere complexitatea lucrărilor, dar și volumul mare de apă de la nivelul conductei avariate, cu diametrul de 600 mm, de pe bd. Tomis (bl.T14) din municipiul Constanța, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile și pe tronsonul care asigură alimentarea cu apă în cartierul Tomis Nord și pe bd. Tomis.
În aceste condiții, astăzi – 23 martie 2022, în intervalul orar 09.00 – 19.00, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:
- Perimetrul delimitat de străzile: bd. Tomis – bd. Alexandru Lăpușneanu – Ion Luca Caragiale – Baba Novac – Soveja – Ștefăniță Vodă – bd. Aurel Vlaicu – bd. Tomis;
- Cartierele Anadalchioi și Tomis Nord;
- Str. Poporului;
- Zona străzilor Tulcei și Badea Cârțan, precum și cei arondați punctele termice: 46, 47, 48, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 100, 102, 117, 120 – 124 și 147.
- Bd. Tomis, tronsonul cuprins de cartierele Brotăcei și Capitol.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi în timp operativ. Având în vedere diametrul conductei, debitul mare de apă și lungimea rețelei, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare sector afectat.
- VIDEO Mina marină descoperită pe plaja Sfântul Gheorghe a fost distrusă - 26 ianuarie 2023
- Președintele Israelului: “Antisemitismul și negarea Holocaustului încă există/ Distanța dintre o postare pe Facebook și distrugerea pietrelor funerare într-un cimitir este mai scurtă decât ne-am putea imagina” - 26 ianuarie 2023
- Directorul politic al lui Viktor Orban afirmă că presa de la Budapesta este controlată în proporție de 50% de stat: Cine domină mass-media dintr-o anumită ţară, domină gândirea acelei ţări, iar prin asta, şi ţara în sine - 26 ianuarie 2023