Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN–HH) din București și Universitatea „Ovidius” din Constanța organizează, în perioada 10 – 17 iulie 2016, a-IX-a ediție a Școlii Balcanice de Fizică Nucleară.
Această manifestare tradițională a fost organizată de-a lungul timpului la Istanbul, Turcia (1998), Bodrum, Turcia (2000), Thessaloniki, Grecia (2002), Bodrum, Turcia (2004), Brașov, România (2006), Troyan, Bulgaria (2008), Adrasan, Turcia (2010) și Blagoevgrad, Bulgaria (2012). Școala se adresează în principal studenților și tinerilor cercetători la început de carieră din Sud–Estul Europei, dar este deschisă şi pentru participarea tinerilor din întreaga lume.
În cadrul ediției din acest an, școala le va permite participanților să intre în contact direct cu cercetători consacrați, care vor ține cursuri pe teme de mare actualitate în cercetarea contemporană a fizicii nucleare. Lecțiile vor ilustra rezultatele recente și perspectivele în cercetarea de profil, la unele dintre cele mai importante structuri de cercetare științifică pe plan mondial: ELI–NP (România), ISOLDE (CERN), SPIRAL2 (Franța), JYFL (Finlanda) și FAIR (Germania). Circa 60 de doctoranzi și tineri cercetători vor audia prelegeri susținute de 25 de profesori de prestigiu din întreaga lume, precum M. Gai (SUA), P.H. Regan (Marea Britanie), C. Fransen și P. Petkov (Germania), K. Riisager (Danemarca), C. Scholey (Finlanda), S. Leoni (Italia), T. Mertzimekis (Grecia), A. Krasznahorkay (Ungaria) şi G. Georgiev (Franța).
Organizarea acestei ediţii la Constanța este o dovadă a bunelor relații de colaborare care există între IFIN–HH și Universitatea „Ovidius” și ale perspectivelor de dezvoltare de proiecte comune în contextul creat de implementarea de către IFIN–HH a structurii de cercetare ELI–NP pe Platforma Națională de Fizică de la Măgurele.
- Finalizarea proiectului „CYMAROP – Centrul operațional, educațional şi de cercetare în securitate cibernetică maritimă şi operare autonomă” (ANUNȚ) - 30 noiembrie 2023
- Kovesi: Dacă vrem un buget mai bun în România, trebuie combătute crimele financiare/ “Nu vreau să transformăm România într-un paradis al celor care fac fraude cu TVA și cu evaziune fiscală” - 29 noiembrie 2023
- 29 de localități din Constanța nu au încă apă, la trei zile după viscol - 29 noiembrie 2023