Un jucător de fotbal din prima divizie a Rusiei care l-a criticat pe Vladimir Putin a fost pedepsit disciplinar şi riscă suspendarea

Vladimir Putin (foto: Financial Times)

Portarul Evgheni Frolov, de 32 de ani, de la echipa de fotbal F.C. Krâlia Sovetov din Samara, din prima divizie a Federaţiei Ruse, a acordat un interviu la 26 aprilie jurnalistului sportiv Serghei Egorov de la canalul online Football Bigi. El a declarat despre preşedintele Vladimir Putin că „ori nu este lider, ori pur şi simplu nu este respectat, ori vorbeşte la televiziune să se afle în treabă”, în contextul măsurilor luate în Rusia în contextul pandemiei coronavirus. Acum, Evgheni Frolov a fost pedepsit disciplinar şi riscă şi suspendarea, scrie cotidianul rus de limbă engleză „The Moscow Times” la 28 aprilie.

Portarul Evgheni Frolov a calificat drept „inexistente” acţiunile autorităţilor ruse în combaterea pandemiei coronavirus şi a vorbit despre declaraţiile preşedintelui Vladimir Putin ca fiind „promisiuni goale”. Politicienii lucrează pentru ei şi pentru cei care sunt la putere, a mai declarat jucătorul echipei de fotbal din Samara, un oraş cu 1,2 milioane locuitori, situat în regiunea bazinului fluviului Volga, în partea europeană a Rusiei.

În schimb, a continuat Evgheni Frolov în interviul online, oamenii obişnuiţi au parte doar de „amenzi şi sancţiuni”.

„Suntem obligaţi să stăm în case şi nu avem nici un ajutor din partea statului. Oamenii nu mai au venituri iar amenda medie pentru încălcarea restricţiilor este de 5.000 de ruble. Pentru a doua lună la rând oamenii trăiesc fără salariu”, a mai spus fotbalistul. În schimb, a remarcat Frolov, „nici un parlamentar din Duma de Stat nu s-a oferit să-şi scadă salariul”.

Într-un comunicat oficial difuzat presei la 27 aprilie, conducerea clubului de fotbal F.C. Krâlia Sovetov din Samara a criticat dur interviul acordat de Evgheni Frolov şi a anunţat că acesta a fost pedepsit disciplinar pentru că a vorbit „neautorizat” şi că, dacă se va impune, el va fi şi suspendat.

În contrast cu criticile aduse de Frolov lui Vladimir Putin şi clasei politice de la Moscova, conducerea clubului din Samara a transmis media că „autorităţile din Rusia şi din regiune au făcut foarte mult pentru dezvoltarea fotbalului în Samara”.

Este suficient, continuă replica oficialilor, „să spunem că la Samara a fost construit un stadion ultramodern, care respectă toate standardele internationale. Toate acestea ar fi fost imposibile fără sprijinul conducerii de vârf a ţării noastre”.

Cosmos Arena, stadionul echipei din Samara, are 45.000 de locuri şi a costat aproximativ 300 milioane de euro, fiind ridicat pentru a găzdui meciuri la Campionatul Mondial de Fotbal din 2018, găzduit de Federaţia Rusă.

Evgheni Frolov, născut în 1988, a semnat la începutul lunii februarie 2020 pentru noua sa echipă, F.C. Krâlia Sovetov din Samara. Echipa a luat fiinţă în 1944 iar în 2002 a jucat pentru prima dată în cupele europene.

La 28 aprilie, Federaţia Rusă a anunţat 93.558 de cazuri oficiale de persoane infectate cu covid-19 şi 867 de decese.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: