Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius” vă invită la o serie de evenimente la care va fi prezentă doamna Lavinia Stan, director al Departamentului de Științe Politice de la St. Francis Xavier University, Antigonish, Canada și președinte al Society for Romania Studies, eminent specialist în științe politice și în probleme referitoare la comunism, post-comunism și democratizare.
Astfel, luni, 15 mai, în Sala Senatului Universității „Ovidius” din Constanța (Campus corp A, etajul 1), începând cu orele 10, Lavinia Stan va susține o conferință cu o temă incitantă și de actualitate în politica mondială: „Este decomunizarea posibilă în Coreea de Nord?”. Marți, 16 mai, începând cu orele 13:30, în Sala Senatului Universității „Ovidius”, va avea loc lansarea volumului România postcomunistă. Trecut, prezent, viitor, coordonat de prof. univ. dr. Lavinia Stan și prof. univ.dr. Diane Vancea, publicat la editura Polirom în acest an. Vor vorbi despre acest volum, alături de cele două coordonatoare, prof. univ.dr. Angelo Mitchievici și prof.univ.dr. Florin Anghel. Miercuri, 17 mai, începând cu orele 11, în aceeași Sală a Senatului, Universitatea „Ovidius” îi va decerna doamnei profesor Lavinia Stan titlul Doctor Honoris Causa. Aceste întâlniri se vor încheia joi, 18 mai, începând cu orele 10 în Sala Umberto Eco (Campus, corp A, etajul 2). Având în vedere faptul că în 2017 celebrăm „Anul Ovidius”, dedicat poetului latin relegat la Tomis în perioada Imperiului Roman, Facultatea de Istorie și Științe Politice deschide seria de dezbateri cu titlul „Vocile Exilului”, iar doamna Lavinia Stan, care a emigrat în Canada la începutul anilor ′90, ne provoacă la un dialog despre destinul intelectualului în afara țării de origine.
Câteva dintre cele mai importante lucrări ale prof. univ. dr. Lavinia Stan :
-Lavinia Stan, Nadya Nedelsky, eds., Encyclopedia of Transitional Justice, Cambridge University Press, 2013, trei volume;
-Lavinia Stan, Transitional Justice in Post-Communist Romania, Cambridge University Press, 2013;
-Lavinia Stan, ed., Transitional Justice in Eastern Europe and the Former Soviet Union, Routledge, 2009;
-Lavinia Stan, Lucian Turcescu, Religion and Politics in Post-Communist Romania, Oxford University Press, 2007.
- Se oprește apa în Constanța pentru conectarea unei conducte/ Zonele afectate - 7 decembrie 2023
- CJI și ActiveWatch, după decizia Ringier de a concedia 20% din jurnaliștii de la Libertatea: “Jurnaliștii sunt cei care acționează în interesul cetățenilor, nu în interesul companiilor sau al politicienilor” - 6 decembrie 2023
- Cătălin Tolontan a fost dat afară de la Libertatea - 6 decembrie 2023