
Reprezentații a trei spectacole recunoscute la nivel național și internațional sunt programate în acest weekend la Teatrul de Stat Constanța, transmite TSC într-un comunicat de presă.
Spectacolele sunt programate astfel:
- Vineri, 9 decembrie – „Universuri Paralele”, de David Lindsay-Abaire, în regia lui Radu Iacoban
„Viața perfectă a unui cuplu este dată peste cap atunci când fiul moare într-un accident. Fiecare dintre cei doi soți încearcă un alt fel de a depăși tragedia, iar cei din jurul lor fac eforturi să-i ajute. Piesa lui David Lindsay-Abaire a fost premiată în 2007 cu Pulitzer, iar în 2010 a fost ecranizată, cu Nicole Kidman în rolul principal”, precizează TSC.
- Sâmbătă, 10 decembrie – „8 Tați”, semnată de Tina Muller, în regia lui Irisz Kovacs.
„Adolescența, cu traumele ei, privită ludic, cu simțul umorului. O poveste care vorbește despre singurătatea dureroasă a maturizării, despre ce înseamnă o familie și moștenirea traumei de la părinții noștri”, este descrierea făcută de teatru.
- Duminică, 11 decembrie – „Jocuri în Curtea din Spate”, semnată de Edna Mazya și în regia Dianei Mititelu
„Piesa scriitoarei israeliene are la bază un caz real, un viol asupra unei adolescente de 14 ani. Un spectacol dur, pe o temă incomodă, dar unul pe care ar trebui să-l vadă orice adolescent, orice părinte de adolescent și orice profesor, diriginte, educator”, este descrierea făcută de Teatrul de Stat Constanța pentru spectacol.
“Poate că, dintre toate spectacolele TSC acesta îndeplinește cel mai deplin rolul teatrului de a pune în discuție, în societate, subiecte importante, cum este cel al violenței în rândul adolescenților și tinerilor”, a adăugat TSC.
Toate reprezentațiile vor avea loc, în zilele respective, de la ora 19:00, la Sala Studio din strada Ion Lahovari nr. 2A.
Biletele pot fi cumpărate online, pe platforma Mystage.ro, de la agenția de bilete a teatrului din bulevardul Tomis nr.97, sau cu o oră înainte de spectacol, direct de la Sala Studio.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:

