În noaptea de marți spre miercuri a încetat din viață fostul prim-ministru al României, în perioada 1998-1999, Radu Vasile. Ajuns la 70 de ani, el suferea de cancer la colon, suferind o intervenție chirurgicală în urmă cu trei ani. Dincolo de evenimentul regretabil, puțini își mai amintesc de Radu Vasile. Născut în 1942, la […]
A fi profesor nu este o meserie, ci o vocație
Întâmplarea a făcut ca zilele trecute să revăd un film cu și despre profesori și elevi, este adevărat, din Statele Unite. „FreedomWriters”, pentru că despre el este vorba, spune povestea unei tinere profesoare, Erin Gruwell (interpretată de Hilary Swank), entuziastă și încrezătoare în viitorul carierei sale didactice. Numai că prima ei clasă este una cu […]
O flautistă de excepție a fost admisă direct în anul III la Conservatorul din Maastricht, dar taxele de școlarizare o împiedică să-și vadă visul cu ochii și să facă performanță în Olanda
IMPRESIONANT! ÎN TIMP CE COMPANIILE-GIGANT ÎI SPUNEAU CĂ NU SPONSORIZEAZĂ „LUCRURI DE GENUL ĂSTA“, PRIETENII CU VENITURI MODESTE FĂCEAU CHETĂ CA SĂ-I PLĂTEASCĂ MĂCAR PRIMUL AN DE ȘCOALĂ! 2000 de euro. Suma pe care o „sparge” un băiat de bani gata într-un club de fițe din București într-un weekend. Sau patru facturi de telefon ale […]
În timp ce firma de microbuze scoate bani frumoși în sezonul estival, CFR ne vrăjeste că ruta directă Constanța-Tulcea nu este profitabilă!
Întrebați fiind de ce nu consideră importantă existența unei rute feroviare directe Constanța-Tulcea, reprezentanții CFR ne-au răspuns că: „CFR Călători urmăreşte permanent adaptarea circulaţiei trenurilor de călători la condiţiile concrete existente pe piaţa de transport feroviar de călători, adaptare care în unele cazuri este grevată şi de anumite aspecte de ordin tehnic şi financiar. […]
ELODIA, FENOMENUL INEGALABIL DIN PRESA ROMÂNEASCĂ
Timp de 6 ani a fost subiectul cu cel mai mare impact la public. Punem pariu că povestea poate continua? Nu cred că există vreo persoană în România care să nu fi auzit de Elodia. Chiar și în comunitățile fără curent electric, s-a auzit de cea mai mediatizată avocată din țara noastră. Elodia s-a transformat […]
EXCLUSIV! Cum îi obligă Ministerul de Finanțe pe viitorii părinți adoptivi să înșele Statul, pentru a respecta și Codul Muncii, și Legea Adopției?
SCRISOAREA UNUI CITITOR CARE VREA SĂ ADOPTE UN COPIL: „Statul recunoaște că un copil nu poate fi crescut cu două salarii minime pe economie, dar cu toate acestea nu ia nici o măsură“ Am primit pe adresa redacției o scrisoare în care un cititor ne-a povestit problemele cu care s-a confruntat în procesul […]