Direcția Națională Anticorupție a anunțat, luni, printr-un comunicat de presă, că va monitoriza condamnările definitive care vor fi înregistrate în spețele instrumentate de procurorii instituției. Decizia a fost luată de conducere ca urmare a faptului că din momentul deschiderii dosarelor de urmărire penală și până la comunicarea sentinței definitive trece o perioadă lungă de timp. De […]
Aberaţiile nulităţilor politice din PSD: condamnările politice din regimul comunist sunt egale cu acelea care îi vizează în zilele noastre pe Radu Mazăre, Elena Udrea, Adrian Năstase, Dan Voiculescu
După ce un comunicat oficial al Comisiei Europene a fost trimis la Bucureşti cu un mesaj categoric, şi anume acela că un stat de drept al Uniunii Europene este obligat să respecte sentinţele judecătoreşti definitive, Partidul Social Democrat a scris un text care atacă direct memoria istorică a României. „Amintim că abuzurile împotriva drepturilor omului […]