O privire atentă asupra a tot ce înseamnă lacul Tăbăcăriei din Constanța, cu zonele sale aferente, pot creiona, ca o imagine în miniatură, ceea ce înseamnă municipiul Constanța și cum este acesta păstorit de adminstrația publică locală.
Imaginea intrării principale din strada Soveja este dominată de un contrast pe care îl poți zări la tot pasul în orașul de la malul mării: o terasă de lux, extinsă pe piloni deasupra apei, își așteaptă clienții alături de o epavă plutitoare, proptită peste noapte într-un loc vizibil chiar și de pe bulevard. Ruginită, infectă și dezintegrată, dugheana pare a se pregăti pentru a deveni cârciumă plutitoare. Deocamdată este doar o epavă sinistră, ancorată la mal, un loc perfect pentru grafitti și aruncat gunoaie.
Dacă nu ți-ar plăcea atât de mult să te plimbi prin natură, cu siguranță nu ai continua plimbarea ta pe malul lacului Tăbăcăriei, fiindcă primirea nu e tocmai ce așteptai. Virezi brusc la dreapta și dai peste o parcare mare, frumoasă, cosmetizată, fără pic de buruieni, dar și fără pic de verdeață. Este singurul loc cosmetizat de pe lac. Perfect pentru întâlnirile nocturne ale împătimiților de cai putere din Constanța.
Mergi mai departe și zărești o bisericuță superbă. Poate cea mai frumoasă din Constanța, din punct de vedere arhitectural. Bineînțeles, cunoscătorii știu că până și liniștea acestui minunat lăcaș de cult, ce privește spre lac, a fost tulburată de o gâlceavă locală între, poate, cele mai „mondene“ fețe bisericești din Constanța.
De la biserica Sf. Mina se termină și plimbarea ta pe lacul Tăbăcăriei, dacă cumva faci greșeala să vii pe bicicletă, ori cu copilul în cărucior. Și asta doar pe timp de zi. Pe timp de seară, plimbarea se sfârșește chiar și dacă vrei să străbați lacul la pas.
Pe acest mal estic al Lacului Tăbăcăriei, cea de pe partea Bulevardului Mamaia, nu există nici măcar o bancă, nici un stâlp de lumină, iar rareori găsești un coș de gunoi. Bălăriile de mai bine de un metru îți fac înaintarea grea. Dar ție îți place să te plimbi pe lac, să admiri apusul și să te bucuri de unul dintre ultimele locuri înverzite din Constanța. Așa că mergi mai departe, chiar și acolo unde drumul se înfundă și ești nevoit să ocolești pe aleile bătătorite de piciorul omului, printre scaieți și ciulini.
Un teren viran imens, plin de gunoaie și de resturi de materiale de construcții nu îți dă altă soluție decât să îți iei inima în dinți și să călărești mormanele de resturi. Tu vrei să mergi mai departe și să te bucuri de ceea ce are Constanța mai frumos: un lac superb în mijlocul orașului. Ai noroc că nu a plouat de dimineață și încă poți să treci de această parte din din cel mai mare parc al orașului fără să înoți în noroaie.
În sfârșit, o alee frumoasă, amenajată și curățată îți îndreaptă pașii mai departe. Însă peisajul se schimbă.
Mergi pe o alee amenajată, dar în dreapta se înalță un gard cu sârmă ghimpată, ca acelea ce împrejmuiesc penitenciarele. În stânga, nu mai vezi lacul. O perdea de stuf, groasă de ceva metri, nu te mai lasă să zărești peisajul de pe Tăbăcăriei.
Și mergi preț de ceva minute, izolat între stația de epurare și cordonul înalt de stuf, pe o alee îngustă ce te va scoate exact unde vrea ea, fără să bănuiești unde ajungi, dacă e prima oară când dai o tură pe lac.
Jungla în miniatură se termină. Peisajul se deschide din nou ochiului curios. Poți vedea iar lacul, lebedele… Crezi că s-a terminat partea urâtă, dar greșești. Pe celălalt mal al lacului pur și simplu nu poți merge. Cimentul este surpat iar apa roade pe zi ce trece bucăți din mal. Te îndepărtezi de buza apei și admiri lacul de la distanță. Nu ai ce face. Mergi mai departe fiindcă îți place să te plimbi în natură, iar altă posibilitate în Constanța nu ai.
Zărești de departe un pod ce leagă parcul de o limbă de pământ în apă. Mergi într-acolo. Ce poate fi mai frumos decât să lenevești pe o băncuță de lemn, admirând lacul și păsările, după ce treci pe un podeț ce te izolează parcă de agitația cotidianului. Dar nu o poți face. Nici podul nu îl poți trece, fiindcă este distrus, nici băncuțe nu găsești, fiindcă inclusiv acelea puține care au existat, astăzi nu mai sunt.
Te miri de mormanele de PET-uri de bere goale și de bălăriile netăiate de ani buni din amfiteatrul în care s-a pus în scenă, nu demult, Festivalul Antic Tomis, te strecori atent printre zecile de biciclete, scutere și motociclete ce nu-și găsesc pistele speciale care ar fi trebuit amenajate într-un astfel de parc, și, asurzit de claxoanele minicarurilor ce gonesc vijelios printre sugari și oameni în baston, reușești să ajungi din nou la epava plutitoare, simbolul celui mai mare parc al Constanței.
Poate că nu te-ai relaxat pe cât ai fi dorit, dar revii și a doua oară, fiindcă ție îți place să te plimbi în natură și altundeva nu ai unde merge.
Poate că este o relatare mult prea dură pentru unii, poate că nu am observat în timpul plimbării mele rămășițele trandafirilor plantați de administrația locală, poate nu am zărit parcul copiilor frumos amenajat, poate că nu am apreciat la adevărata valoare toate reușitele celor ce ar trebui să îngrijească acest parc. Dar, credeți-mă, pentru cei ce au ochi să vadă, ceea ce îți rămâne pe retină după un tur în jurul Lacului Tăbăcăriei este gunoiul, sunt malurile prăbușite și lipsa băncilor, absența stâlpilor de iluminat și abundența bălăriilor. Dacă adăugați la toate acestea parcările și clădirile ce „înfloresc“ pe zi ce trece, veți vedea că Lacul Tăbăcăriei este o copie fidelă, în miniatură, a ceea ce este Constanța astăzi. Ba mai mult, felul în care este îngrijit locul unde se relaxează mii de oameni zilnic arată, clar, cam cât respect are Primăria pentru constănțeni.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
