Recent, pe 24 mai, în Crimeea s-a înregistrat un nou caz de răpire. De data aceasta, cel răpit nu este doar un tătar crimeean care s-a opus anexării Crimeei de către Federația Rusă, așa cum s-a întâmplat de mai multe ori. Ervin Ibragimov, răpit din fața casei sale în seara zilei de 24 mai, este membru al Consiliului de Coordonare al Congresului Mondial al Tătarilor Crimeeni, organism creat prin efortul comun al comunităților de tătari crimeeni din întreaga lume. În imaginile care surprind răpirea acestuia, publicate pe rețelele de socializare, se observă cum Ibragimov a fost oprit de persoane cu uniformă de polițist și mai apoi urcat cu forța în mașina lor. De atunci nu se știe nimic despre el, ba chiar la început autoritățile crimeene au și refuzat să demareze o investigație.
În februarie 2014, când soldații ruși travestiți în „omuleți verzi” puneau în aplicare planul Kremlinului de a anexa Crimeea, Vladimir Putin știa că cea mai mare piedică în planurile sale o vor reprezenta tătarii.
Populație indigenă a peninsulei pe care au numit-o tot timpul „Yeșil Ada” (Insula Verde), tătarii crimeeni aveau o experiență îndelungată în relația cu autoritățile rusești. Încă de la anexarea Hanatului Crimeii în anul 1783, aceștia avuseseră de suferit din cauza măsurilor luate de administrația țaristă și fuseseră nevoiți să emigreze în masă. Punctul culminant al procesului de emigrare care a determinat schimbarea compoziției etnice a peninsulei l-a reprezentat deportarea din ordinul lui Stalin, la 18 mai 1944, moment de curând recunoscut de Rada de la Kiev ca genocid. Atunci, întreaga populație tătărească a peninsulei a fost trimisă în exil în Siberia, Urali sau Asia Centrală. În ciuda greutăților, la sfârșitul anilor ’80 au început să se întoarcă în teritoriul lor natal, Crimeea. Din păcate pentru ei, statul care îi deportase, URSS, nu mai exista. Au fost nevoiți să lupte pentru drepturile lor cu o Ucraină care era confuză în alegerea unui drum, estic sau vestic. Tătarii crimeeni, prin liderii lor emblematici precum Mustafa Abdulcemil Kirimoglu, și organizațiile lor reprezentative, Medjlisul Național al Tătarilor Crimeeni și Kurultayul Național al Tătarilor Crimeeni, au avut o opțiune clară. Ei și-au dorit să trăiască într-un stat ucrainean democratic, apropiat de valorile europene, în care să își poată proteja identitatea și dezvolta cultura. De aceea, s-au opus de fiecare dată tendințelor separatiste ruse din peninsula Crimeea.
Și în februarie 2014, când „omuleții verzi” ocupaseră deja punctele cheie ale Crimeii, într-o acțiune blamată și sancționată de principalii lideri ai lumii occidentale, singurii care au avut curajul să iasă în stradă să protesteze împotriva ocupației au fost tătarii crimeeni. Încurajat de declarațiile ferme împotriva acțiunilor Federației Ruse lansate de reprezentanții instituțiilor mondiale de menținere a păcii, pe 26 februarie 2014, Medjlisul Național al Tătarilor Crimeeni a organizat un protest la care au participat peste 10.000 de tătari crimeeni care se opuneau anexării. Unul dintre principalii organizatori, Ahtem Ciygoz, arestat la 29 ianuarie 2015, se află, din această cauză, și astăzi în arestul poliției din peninsula ocupată.
De aceea, nu întâmplator, Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, a început să le facă o serie de promisiuni tătarilor crimeeni, ostili anexării. Într-o întrevedere telefonică din 12 martie 2014, pe care a avut-o cu Mustafa Abdulcemil Kirimoglu, liderul tătarilor crimeeni, președintele rus l-a asigurat că Moscova va rezolva toate cerințele pe care aceștia le aveau și nu fuseseră satisfăcute de Kiev: recunoașterea limbii tătare crimeene ca limbă oficială, ajutor pentru întoarcerea celor rămași în locurile în care fuseseră deportați, mai mulți reprezentanți în structurile statului, revenirea la numele originale tătărești ale localităților.
Într-un fel, prin metode potemkiene, autoritățile ruse au încercat să creeze un spațiu ideal pentru tătarii crimeeni. Așa cum Grigori Potemkin, favoritul Ecaterinei a II-a, construise după anexarea Hanatului Crimeii, în 1783, niște decoruri de teatru frumoase pe care le prezenta ca sate locuite de tătari fericiți, premierul din peninsula anexată, Serghei Aksionov, și acoliții săi au luat o serie de măsuri menite să creeze impresia unei preocupări față de soarta tătarilor. Astfel, Vladimir Putin a declarat că în Crimeea sunt trei limbi oficiale – rusă, ucraineană și tătară crimeeană -, că a fost creat un departament care să se ocupe de problemele popoarelor deportate, că tătari crimeeni au fost promovați în funcții de conducere și că au apărut televiziuni și ziare destinate tătarilor crimeeni.
Totuși, la o privire mai atentă, vedem cum, de fapt, tot acest decor se prăbușește. Chiar dacă Putin declara că limba tătară crimeeană este limbă oficială în Crimeea, această afirmație nu poate fi probată în realitate. Cu toate că oficial școlile în limba tătară își continuă activitatea, de fapt, potrivit legislației ruse, în clasele a XI-a și a XII-a este obligatorie predarea în limba rusă.
În ceea ce privește departamentul care trebuia să se ocupe de popoarele deportate, am putea spune că, de fapt, activitatea lui a avut un efect invers. Deși noile autorități au oferit câteva zeci de apartamente familiilor venite din locurile de deportare, în cei doi ani scurși de la anexare, peste 20.000 de persoane au părăsit penisula din cauza presiunilor la care au fost supuse. Plecarea acestora nu a fost determinată doar de presiunile directe, ci și de condițiile economice precare. Nemulțumirile pentru situația financiară proastă nu sunt doar ale tătarilor crimeeni. În ciuda promisiunilor de bunăstare făcute în 2014, Kremlinul a început în ultima vreme să fie criticat chiar de principalii susținători ai anexării, etnicii ruși. În timpul vizitei lui Dmitri Medvedev din 23 mai, o bătrână din Crimeea s-a plâns de pensia foarte mică pe care o are. Medvedev nu a putut să îi răspundă decât că statul nu are bani și i-a cerut să reziste. Momentul penibil a fost relatat de toată presa occidentală.
Problema reprezentării în funcțiile de conducere a fost rezolvată și ea într-un mod asemănător. Au fost promovate persoane apropiate de regimul de la Moscova, dar a fost închis Medjlisul Național al Tătarilor Crimeeni. Spre exemplu, un preferat al Kremlinului, Ruslan Balbek, tătar crimeean și vicepremier în Crimeea anexată, a declarat că tătarii crimeeni care sunt nevoiți să părăsească peninsula „sunt persoane dubioase” și a pretins ca orice misiune pentru apărarea drepturilor omului să ceară permisiunea guvernului crimeean pentru a-și desfășura activitatea. În schimb, Medjlisul Național al Tătarilor Crimeeni, organ de reprezentare și decizie creat în 1991, a fost interzis prin decizie judecătorească la 26 aprilie 2016, fiind declarat organizație extremistă. Natalia Poklonskaia, procurorul general al Crimeii, numită de Vladimir Putin, a motivat decizia spunând că Medjlisul „a îndemnat la ură împotriva Federației Ruse”. Asta în ciuda faptului că organul reprezentativ al tătarilor crimeeni nu a apelat la violență nici în momentele cele mai delicate pentru comunitate și că membrii ei fuseseră aleși în baza unui vot democratic, iar printre ei se numărau și persoane precum Remzi Iliasov, care după anexare au devenit susținători ai Moscovei. De asemenea, șapte lideri ai tătarilor din Crimeea au primit interdicție de a mai intra în peninsulă.
În ceea ce privește ziarele și televiziunile tătarilor crimeeni, noile autorități le-au interzis mai întâi pe cele existente. Astfel, televiziunea ATR, postul de radio Meydan sau Agenția de știri crimeeană (QHA) nu au mai fost lăsate să își desfășoare activitatea în Crimeea, neacordându-le licența de funcționare și făcând presiuni asupra lor prin organizarea de percheziții. Abia apoi au fost create instituții mass-media noi, precum televiziunea Millet. Dar acestea sunt doar portavocea propagandei rusești, obsedată să creeze imaginea unei peninsule cu o populație fericită, la fel cum a fost prezentată și în documentarul propagandistic „Crimeea, drumul spre casă“. Spre exemplu, cu toate că, așa cum se vede din fotografiile făcute, la sărbătoarea tradițională tătărească Hidirlez din 3 mai, în Crimeea au participat aproximativ 1.000 de persoane, televiziunea Millet a vorbit despre participarea a 50.000 de persoane.
Despre îndeplinirea celorlate promisiuni nici nu poate fi vorba. Mai mult, atitudinea noilor autorități a transformat „Insula Verde” într-o insulă a fricii pentru tătarii crimeeni. Aproape zilnic sunt organizate percheziții, de cele mai multe ori liderii naționali, dar și persoane obișnuite, sunt interogate sau, și mai rău, dispar pur și simplu.
Este greu de spus cum va arăta viitorul pentru tătarii crimeeni. Cert este că, pentru ei, acceptarea actualului status-quo impus de Federația Rusă nu este posibilă. Ei și-au exprimat opțiunea foarte clar, încă din 1991: transformarea Crimeii într-o autonomie a tătarilor crimeeni, în cadrul unei Ucraine democrate și pro occidentale, în care să se respecte drepturile tuturor minorităților. Este greu de crezut că în secolul XXI se mai poate întâmpla o tragedie asemănătoare celei din 18 mai 1944, dar nu este imposibil ca, în timp, comunitatea tătară din Crimeea să sufere pierderi ireparabile.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
