Și totuși, Edward Snowden este un trădător?

Întrebarea aceasta este pe buzele multora dintre americani. Istoria cunoscută de o planetă întreagă este aceea că Edward Snowden este un trădător care a dezvăluit secrete vitale pentru securitatea Statelor Unite. Însă, există voci, chiar peste Ocean, apropiate grupurilor neoconservatoare (neocon), care nu acceptă o asemenea interpretare a faptelor, iar argumentele lor nu sunt lipsite de logică, ba chiar sunt de luat în calcul.
Există comentatori care spun că acțiunile lui Snowden ar fi chiar salutare, ele dând în vileag activitatea ilegală a guvernului federal, iar pagubele produse nu afectează securitatea americană, ci politicieni și înalți funcționari care au pregătit, organizat și condus această activitate ilegală.
Indiscutabil, el și-a încălcat angajamentul de a nu dezvălui informații clasificate, ceea ce este o infracțiune, dar în realitate, el a scos la suprafață doar un singur secret care contează cu adevărat, acela că guvernul american a încălcat în mod repetat cel de-al patrulea Amendament al Constituției colectând informații cu caracter personal de la milioane de cetățeni, fără un motiv bine definit și fără mandat.
Prima acuzație, cea mai gravă, care i se aduce lui Snowden este aceea de trădare pentru că ar fi dezvăluit potențialul și metodele serviciilor de informații americane unor grupări precum al-Qaeda, cu care Statele Unite sunt în război. Dar oare lucrurile stau chiar așa? Trădarea este singura infracțiune descrisă în Constituție, în articolul III, însemnând inițierea unui război contra Statelor Unite, alianța și ajutorul acordat inamicilor acestora. Or, cei care îi caută lui Snowden circumstanțe atenuante afirmă că această interpretare a acțiunilor lui nu este chiar corectă. Pe de-o parte, faptul că SUA sunt în război cu al-Qaeda este discutabil, dacă se are în vedere faptul că Congresul nu a emis o declarație de război așa cum cere articolul I din Constituție. Pe de altă parte, Snowden nu a avut contacte cu organizația teroristă, nu a oferit acesteia nicio informație clasificată și nu a sprijinit în nici un fel activitățile ei anti-americane. Argumentul că fostul agent CIA i-ar fi pus în gardă pe teroriști că Statele Unite au posibilitatea de a le citi e-mail-urile sau de a le asculta convorbirile telefonice – făcându-i să își schimbe metodele – nu stă în picioare. Astfel de organizații teroriste știau aceste lucruri de ceva ani și preferau, așa cum cerea Bin Laden, folosirea curierilor și evitarea utilizării telefoanelor sau a internetului.
La fel de forțată este și acuzația că Snowden ar fi oferit informații secrete Rusiei sau Chinei. Nu există dovezi care să ateste că ar fi înmânat materiale direct guvernelor acestor țări sau că ar fi avut legături cu serviciile lor speciale. În plus, SUA nu sunt în război cu aceste state, întrețin cu ele legături diplomatice normale și sunt partenerei comerciali majori.
Apoi, cei indignați de inconștiența lui Snowden folosesc argumentul securității naționale, spunând că Washington-ul nu își va mai putea spiona inamicii și competitorii pentru că sursele și metodele folosite de National Security Agency (NSA) au fost expuse public. Toate statele sau organizațiile își vor schimba metodele de comunicație, astfel încât, Statele Unite vor rămâne „oarbe” și lipsite de informații. Adevărul este că tehnologia și tehnicile folosite de NSA nu sunt chiar un secret. Orice inginer în telecomunicații, cu o pregătire rezonabilă, poate să intuiască ceea ce face Agenția americană, astfel încât, rușii, chinezii, germanii, israelienii, aproape oricine are un minim interes, este pe deplin conștient care sunt capabilitățile americane, inclusiv în sens tehnic. De aceea își schimbă în mod regulat codurile de comunicații diplomatice și militare, iar comunicațiile lor civile dispun de soft-uri care depistează interceptările străine.
Prin urmare, mai ales neoconservatorii, susțin că prin acțiunile lui Snowden cetățenii au aflat că au fost controlați de către Washington dincolo de orice limită pe care și-o imaginau posibilă și o acceptau. Țările partenere ale SUA au aflat și ele că acțiunile de spionaj americane depășesc orice standard rezo-nabil în domeniu. Rămâne de văzut dacă, dincolo de pretenția că acest nivel al supravegherii cetățenilor îi protejează de amenințările externe, cineva are de gând să facă ceva cu privire la activitățile ilegale întreprinse de guvernul federal.