„Seri de tatru la Pontul Euxin“ vă așteaptă cu spectacole excepționale în acest weekend

Pentru al patrulea weekend consecutiv, constănțenii, dar și turiștii sunt așteptați să petreacă  „Seri de teatru la Pontul Euxin”, în zona Amfiteatru din Parcul Tăbăcărie. Săptămâna aceasta vor avea parte de patru seri speciale, pe malul Lacului Tăbăcărie, de joi până duminică, de la ora 21.00.

Joi, 27 august, iubitorii de teatru sunt invitați să urmărească un spectacol antrenant: „Plata birului”, de Victor Ion Popa, realizat de Facultatea de Arte a Universității „Ovidius”  din Constanța.

Vineri, 28 august, vor reveni pe scena de la Amfiteatru, Radu Iacoban și Tudor Aaron Istodor, dar de această dată vor prezenta „(Cu)Cuie-n frunte”, după texte de Eric Bogosian. Cei doi au mai fost la ediția a II-a a „Serilor de teatru la Pontul Euxin“ cu „Carpathian Garden“, pe 15 august.

Sâmbătă, 29 august, constănțenii și turiștii sunt invitați… „În parc”, pentru a vedea stând pe o bancă personaje din alt secol. „În parc”, spectacol de Radu Iacoban, îi are în distribuție pe Ana Ularu / Rodica Lazăr și Istvan Teglas.

Cel de-al patru weekend al „Serilor de teatru la Pontul Euxin” se va încheia pe 30 august, orele 21.30 cu o „O noapte pe dos”, o producție a Teatrului de Artă București, cu Marcela Motoc și George Constantinescu în distribuție. Regia este semnată de Tudor Țepeneag. Spectac

Intrarea este liberă cu respectarea tuturor măsurilor privind prevenirea răspândirii COVID-19. 

Accesul în spațiul destinat publicului se realizează cu jumătate de oră înainte de începerea spectacolului, adică de la ora 20.30.  

Întâlniri sub genericul „Seri de teatru la Pontul Euxin” se desfășoară, în fiecare weekend,  începând de la ora 21.00, în perioada 7 august-6 septembrie.

Proiectul „Seri de teatru la Pontul Euxin”, ediția a II-a, este organizat de Oțeleanu Ioana Cătălina PFA și finanțat de Primăria Municipiului Constanța. Valoarea totală a proiectului este de 333.500 lei. 

„Seri de teatru la Pontul Euxin” este un proiect de interes general, finanțat din fonduri nerambursabile. Manager de proiect este prof. univ. dr. Daniela Vitcu.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: