Sergei Lavrov declară că Rusia este pregătită să negocieze cu Vestul, dar așteaptă „o ofertă serioasă de a stabili contacte”

sursa foto: Russian Foreign Ministry - МИД России
sursa foto: Russian Foreign Ministry – МИД России

Ministrul rus de Externe, Sergei Lavrov, a declarat, marți, că Moscova este deschisă la negocieri cu Vestul în privința Ucrainei, dar nu a primit nicio ofertă serioasă de a negocia, transmite Reuters. 

Ministrul rus spune, într-un interviu la televiziunea de stat, faptul că Rusia este dispusă să discute cu Statele Unite sau cu Turcia despre modalități de a încheia războiul.

De asemenea, acesta a declarat că Rusia nu ar refuza o posibilă întâlnire dintre Vladimir Putin și președintele american Joe Biden în cadrul summit-ului G20 care va avea loc în Indonezia la mijlocul lunii noiembrie: “Am spus în mod repetat că noi nu refuzăm întâlniri. Dacă este o ofertă, o vom considera.”

Reamintim faptul că aceste declarații au fost făcute la o zi după ce Rusia a început să lanseze un val puternic de rachete împotriva mai multor orașe ucrainene, lăsând în urmă cel puțin 19 morți și peste 100 de răniți, conform ultimului bilanț transmis de autoritățile ucrainene. 

În urmă cu o săptămână, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat un decret prin care face imposibilă orice negociere cu Vladimir Putin: “El (Putin) nu știe ce sunt onoarea și demnitatea. Așadar, suntem pregătiți pentru un dialog cu Rusia, dar cu alt președinte”.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: