Miercuri – 16 octombrie 2024 se vor executa lucrări de conectare la sistemul centralizat a noilor conducte cu diametrele de 500 mm și 300 mm. Acestea sunt prevăzute în cadrul contractului – CL 34 “Reabilitare conducte magistrale, tronson 3 – municipiul Constanța”, în valoare de aproximativ 38 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), transmite RAJA SA.
Astfel, în intervalul orar 08.00 – 20.00, se va sista furnizarea apei în perimetrul delimitat de străzile: Dezrobirii – Amzacea – I.L. Caragiale – Nicolae Milescu – Dezrobirii, cu străzile adiacente și la punctele termice aferente zonei.
“Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Totodată, rugăm utilizatorii din zona menționată să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă. Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor”, mai precizează sursa citată.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: