Sărăcia a amanetat viitorul copiilor într-o localitate care a înghițit milioane de euro

DOBROMIR 2013

Într-o zi caniculară, un drum ca-n palmă șerpuind printre pădurile răcoroase din sudul Constanței avea să ne ademenească într-o poveste asemenea celor scrise de Mircea Eliade.
Într-o fracțiune de secundă peisajul obișnuit se evapora într-unul parcă fantasmagoric. În locul pădurilor, vedeam acum câmpuri pârlite de soare, pline de mărăcini și gunoaie, iar răcoarea era înlocuită de o duhoare greu de suportat și de nori de praf înecăcios pe care-l lăsam în urmă. Valurile de noroi uscat și gropile de pe șosea, asemenea unor guri uriașe care parcă ne-ar fi înghițit dacă nu încetineam, se jucau cu mașina noastră, asemenea unui copil care tocmai ce a primit una nouă. Ne simțeam ca și cum deveniserăm martorii unei frumuseți ascunse în hidoșenie. Ca și cum, cândva, în vremuri de mult apuse, o frumusețe, precum satul în care tocmai intrasem, fusese blestemată să fie captivă în sluțenie până când va apărea cineva să dezlege vraja. Aveam senzația că totul era împotriva grabei noastre. Parcă gropile, noroaiele, mărăcinii, câmpurile pârjolite, gunoaiele, parcă totul ar fi vrut să ne oprim, să ascultăm povestea locului și să o spunem și altora, poate-poate, într-o zi, se va schimba ceva.

Bordeie săpate în pământ și lupta pentru supraviețuire

Dobromir este o localitate situată în sud-vestul județului Constanța, la 84 de kilometri de municipiu și la 60 de kilometri de municipiul Medgidia, cu o populație de 3000 de locuitori, dintre care 1000 sunt copii. Cei 10 kilometri care despart comuna de drumul național aruncă localitatea într-un anonimat întrecut doar de izolare. Văleni și Dobromir Vale sunt satele în care procentul populației de etnie turcă (sau romă, pentru că localnicii își spun turci, însă oamenii locului știu din moși-strămoși că sunt, de fapt, romi) depășește 90%. În Lespezi, procentele sunt aproape egale, iar în Dobromir Deal și Cetatea trăiesc doar români. Pădureni este un cătun, însă oamenii îi spun sat. Cum poți numi sat un loc unde trăiesc 50 de familii? Ar încăpea toți într-un bloc ceaușist. În Pădureni sunt doar șase copii. Cu toate astea, există o grădiniță. Vă închipuiți ceva mai sinistru și mai trist decât o grădiniță cu șase copii? Și totuși, în Dobromir există ceva mai jalnic decât atât. Majoritatea caselor arată ca niște glume proaste, construite din chirpici. Cele mai sărace familii nici măcar din chirpici nu au reușit să își ridice patru ziduri, ci și-au săpat niște bordeie amărâte în pământ. Copiii umblă dezbrăcați pentru că părinții sunt prea săraci ca să le cumpere haine. De-abia au ce să le pună pe masă, de la o zi la alta. De cerșit nu au cum să cerșească, pentru că nu au de la cine. Surprinzător este faptul că, probabil din demnitate, sau din rușine, nimeni nu cerșește în Dobromir, chiar dacă în localitate vin persoane care par mai înstărite și nu sunt de-ale locului. Poate doar de la primar mai încearcă să obțină ceva-ceva. Mă întreb cum pot privi parlamentarii în ochii acestor oameni și cum îi pot mângâia pe creștet în campanie promițându-le o viață mai bună, nivel de trai ridicat și un viitor decent? Cum de nu le crapă obrajii de rușine
cerându-le votul?

Copiii care nasc copii

Natalitatea este într-o continuă creștere în satele unde etnia turcă este majoritară. Aici, copiii nasc copii. Mulți dintre adulți nu au buletine, nu știu să scrie, nici să citească și vorbesc o română pocită din care de-abia înțelegi câte ceva dacă nu trăiești în mijlocul lor. Nu au nici o sursă de venit și trăiesc din mila angajaților din primărie. Actualul primar s-a îngrozit când a preluat administrația locală și primul lucru pe care l-a făcut a fost să le explice de ce au nevoie de buletine și de ce trebuie să își trimită copiii la școală: pentru ca Statul să afle de existența lor și să le dea ajutoarele sociale. Pentru ca micuții să își primească alocația și bursele pentru elevii din familii nevoiașe. Angajații primăriei ne spun că munca a fost infernală pentru că mulți nu își aminteau când s-au născut, nici anul și cu atât mai puțin ziua sau luna, nu știau câți ani au și cum îi cheamă. Cele mai multe dintre fete se „căsătoresc” la 14-15 ani și se apucă de făcut copii. Poate sună deplasat, dar chiar așa gândesc ele. A fi mamă, pentru ele, înseamnă a avea o meserie, la fel cum au avocații, doctorii, profesorii, pentru că din asta trăiește toată familia. În Dobromir e foarte simplu: Ele sunt mame și primesc bani de la stat în schimbul acestui „job”. Ne întâlnim cu un prichindel simpatic care se hlizește la noi. Ne apropiem, îi facem o poză și își blochează privirea în obiectiv. Se uită ciudat, parcă râde, parcă plânge, parcă se strâmbă. Nu a văzut niciodată o cameră foto. Un altul, puțin mai măricel, se uită serios la noi și bate palma cu primarul. E prietenul lui. Îl întrebăm cum îl cheamă. Tace și face ochii mari. Bunica îi șoptește de pe margine un nume, dar nici noi, nici băiatul nu l-am înțeles. Apoi îl întrebăm câți ani are. Ne spune „doi”, dar ne arată șase degete. Îl mai întrebăm o dată, face la fel. Probabil părinții l-au învățat să arate degetele pentru că este posibil ca nici ei să nu știe ordinea exactă a cifrelor…

Șantajați în Occident să muncească la negru, pentru că n-au studii

Bărbații unora sunt plecați prin Turcia, Germania, Anglia și alte state civilizate. Sunt ciobani, hamali, lucrează în construcții sau în spălătorii. Unii dintre ei merg la „cercetare”. În limbajul lor înseamnă că cerșesc. Culmea ironiei și deopotrivă a ipocriziei, este că țările care militează pentru drepturile omului și pentru abolirea corupției, sunt tocmai țările în care munca la negru e în floare. Patronii din Occident îi obligă să muncească la negru pentru că nu au studii. Un șantaj josnic, mai mizer decât localitatea din care provine mâna de lucru preferată a afaceriștilor străini. Cu banii pe care îi strâng, bărbații din Dobromir reușesc să asigure doar hrana pentru multele guri flămânde de-acasă. Un alt paradox care ne frapează este că, deși în localitate sărăcia este liderul absolut, totuși, infracționalitatea este aproape zero. Nu jefuiesc, nu se revoltă, nu sar la bătaie. Poate mai ciupesc ceva de ici, de colo. Sunt pașnici și resemnați cu condiția lor. Ca și cum așa a fost dintotdeauna și așa va fi și de-acum încolo.

Bătrânii tânjesc după Ceaușescu

Dar lucrurile nu au fost așa dintotdeauna. Înainte de fatidicul 1989, toți localnicii din Dobromir (și atunci erau majoritari tot turcii) aveau de muncă. Ba la IAS, ba la CAP, sau SMA. Toți o duceau bine, aveau ce mânca și își duceau traiul liniștit. Localitatea era aranjată și curată (nici nu se putea altfel pe vremea aia). Revoluția parcă a adus blestemul despre care vă vorbeam la început, asupra celor șase sate. Bătrânii tânjesc după Ceaușescu, chiar și turcii. Tânjesc parcă după implicarea Statului în treburile fiecărei gospodării și în autoritatea dictatorială a răposatului. Ce le pasă lor de libertatea de exprimare pe care n-o aveau atunci? Acum o au și le ce le folosește? Cine îi aude? Înainte erau sătui și obedienți. Acum sunt flămânzi și obedienți. Și cui îi pasă? Părăsim localitatea după patru ore. Ne simțim la fel de ipocriți ca parlamentarii. Noi urma să ajungem la Constanța, unde aveam să servim un prânz copios, după ce, ceasuri întregi, ne interesaserăm de soarta unor oameni care, cel mai probabil,

n-aveau ce să pună pe masă în ziua respectivă. Veniserăm doar să facem un reportaj senzațional, pentru că eram conștienți că nu am fi avut cum să-i ajutăm pe cei care trăiesc la polul sărăciei dobrogene. Ne-am dori însă ca cei care citesc acest articol să reflecte asupra celor povestite și să nu se mai vaite de greutățile vieții atât timp cât au deasupra capului un acoperiș zdravăn, cât pot servi un prânz îndestulător, chiar dacă modest, și atât timp cât duc o viață decentă, chiar dacă nu au o mașină nouă sau nu pot pleca în concediu.

OPTIMISMUL PRIMULUI MANDAT

În luna iunie, Eugen Iliescu va împlini un an de mandat în Primăria Dobromir. El nu este atât de pesimist ca noi. Crede că într-un mandat sau două va reuși să pună pe picioare localitatea. Are planuri mari: după ce va implementa sistemul de canalizare și apă, după ce reabilitează școlile și grădinițele, după ce implementează sistemul de colectare a deșeurilor, vrea să pună wireless în centrul localității. Sună bine, dar nu putem să nu ne întrebăm cât sprijin financiar va primi un primar aflat în opoziție? Momentan nu poate decât să se bucure de realizările mari pentru un primar aflat în primul an din primul mandat, dar totuși nu suficiente pentru a asigura un trai mai bun locuitorilor. A reușit, până acum, să se apropie de finalul drumului transfrontalier Dobromir-Krushir, urmează să asfalteze un drum de 10 kilometri, a reabilitat și dotat căminul cultural și a extins grădinița din Dobromir Vale, a decolmatat cursurile de apă, decontează transportul profesorilor și, poate cel mai important lucru, a redat identitatea localnicilor din Dobromir, care nu știau ce înseamnă și cum arată un buletin. În final, până va reuși să își ducă la bun sfârșit toate proiectele și până își vor găsi toți locuitorii de muncă, să împartă recolta familiei sale cu ei. Altfel, va fi primarul unei localități în care foamea va face legea.

Investiții de sute de miliarde, doar în acte

De-a lungul anilor, fosta administrație locală din Dobromir a primit sute de miliarde de lei vechi care, din păcate, se văd frumos doar în actele de la contabilitate, nu și în localitate. Investiții inutile, ori făcute de mântuială, achiziționarea unor produse la un preț de zece ori mai mare decât cel real și decizii incompatibile cu ridicarea nivelului de trai al localnicilor. Acestea sunt câteva dintre trăsăturile manageriale ale fostei conduceri a primăriei. Redăm, în rândurile ce urmează, câteva exemple dintre cele mai elocvente, conform declarațiilor lui Eugen Iliescu, actualul primar al comunei Dobromir, care și-a pus mâinile în cap atunci când a ajuns în primărie și mai-mai că îi venea să fugă mâncând pământul:

1. Iluminat public: o lampă cu bec a costat Primăria Dobromir 2.000 de RON! În fapt, o lampă, cu tot cu bec și instalarea acestora ajunge undeva la 100 de RON. Un calcul scurt ne arată că 384 de lămpi cu bec au costat comunitatea 8 miliarde de lei vechi…

2. Cișmea: repararea unei cișmele a costat 70.000 de lei! Actualul primar a fost și el nevoit să repare o cișmea, dar a trebuit să scoată din bugetul primăriei doar 25.000 lei.

3. Rețea de apă: A fost reabilitată acum 3 ani și a costat 10 miliarde de lei vechi. Conform spuselor lui Eugen Iliescu acum este… nefuncțională!

4. Centrală termică: Țineți-vă bine… O centrală termică montată în primărie a costat 45.000 RON! Cu toții știm însă, că o centrală termică decentă nu poate depăși 4.000 RON.

5. Un gard la școală (dintr-o sârmă simplă și subțire) a costat 60.000 RON.

6. Școală: Reabilitarea superficială a unei școli a costat 8 miliarde de lei vechi. Vă imaginați poate că școala este de un lux incredibil, dacă a înghițit atâția bani, nu? Ei bine, nu este așa. Școala e vai de ea, iar în prezent se caută fonduri pentru, evident, reabilitarea ei.