Nici nu a fost numit bine primar interimar de prefectul județului Constanța că viceprimarul Reșit Taner și-a și dovedit ”calitățile” de edil. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii DNA Constanța fiind acuzat de magistrați de șantaj. Situația este fără precedent având în vedere că viceprimarul a fost reținut chiar în timp ce era învestit în funcția de primar interimar de prefectul județului Constanța, după demiterea fostului primar Florin Micu. Practic, Reșit Taner a reușit „performanța“ de a rezista în funcția de primar doar câteva minute, până la apariția procurorilor DNA.
Mai exact, conform comunicatului procurorilor, se pare că ”în perioada 16.08.2015 – 08.09.2015, inculpații Reșit Taner și Radu Ștefan, pentru a obține de la administratorul unei societăți comerciale suma de 48.000 euro, au exercitat asupra acestuia din urmă, acte de constrângere constând în amenințări cu fapte păgubitoare, respectiv: alungarea clienților, împiedicarea accesului în spațiul comercial și a utilizării acestuia prin schimbarea încuietorilor și sechestrarea bunurilor aparținând firmei respective. Mai mult, în același context, la data de 08 septembrie 2015, inculpatul Radu Ștefan, în prezența celuilalt inculpat, a exercitat acte de violență fizică asupra persoanei respective.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Serviciilor de Investigații Criminale și de Operațiuni Speciale Constanța.Inculpaților Reșit Taner și Radu Ștefan li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentați la data de 16 septembrie 2015, Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”.
Andreea Pavel
[email protected]
- Festivalul-concurs “D-butan-T” revine la Constanța: Șase tineri coregrafi își vor demonstra abilitățile în decursul a patru zile de spectacole - 3 octombrie 2023
- Insulele ecologice digitalizate din municipiul Constanța au devenit victime ale vandalismului - 3 octombrie 2023
- Se oprește apa, în noaptea de joi spre vineri, în localitățile Culmea, Oituz și Mihail Kogălniceanu - 3 octombrie 2023