Sala Polivalentă din Tulcea va fi inaugurată pe 1 decembrie 2025, anunță Consiliul Județean

sursa foto: Cristian Andrei Leonte/ Info Sud-Est

Sala Polivalentă din Tulcea va fi inaugurată pe data de 1 decembrie 2025, anunță Consiliul Județean, luni, într-o postare pe Facebook. În prezent sunt montate cele aproape 5.000 de scaune, adaugă instituția.

„În paralel, lucrările avansează susținut pe toate fronturile: de la finisaje interioare și instalații, până la detalii de execuție ce vor defini calitatea finală a proiectului”, precizează Consiliul Județean Tulcea.

sursa foto: Facebook/ Constructii Erbasu

„Sperăm ca această sală să devină un punct de plecare în dezvoltarea sporturilor de echipă tulcene și nu numai. Cred că va fi una dintre cele mai frumoase săli de sport din țară, care va deveni, din punct de vedere al aspectului, și un punct de atracție turistică în municipiul Tulcea. Părerea mea este că va fi un briliant al orașului“, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu (PSD).

Sala va curpinde un teren principal de competiții, înconjurat de tribune penbtru spectatori cu o capacitate de până la 4.670 de locuri, un teren de antrenament situat în subsolul clădirii, sub amprenta terenului principal, parcare subterană, vestiare pentru echipe, spații pentru presă și sală de conferințe, potrivit sursei citate.

  • Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania Națională de Investiții și are ca beneficiar final Consiliul Județean Tulcea.

Cine se ocupă de lucrări la Tulcea

În februarie 2020, Compania Națională de Investiții, instituție aflată în subordinea Guvernului României, încheia contractul în valoare de peste 100 de milioane de lei cu TVA. Bugetul alocat de CNI pentru proiect este de peste 109 milioane de lei. Asocierea Construcții Erbașu – SC Lucian Simion Arhitectură SRL – Erbașu Edil Construct SA – RCH Con Instal a obținut contractul. 

  • Lucrările la Sala Polivalentă din Tulcea au început în urmă cu 3 ani, la sfârșitul lunii martie 2022, după cum anunța Consiliul Județean Tulcea.

Construcții Erbașu a câștigat contractul și pentru construirea noului stadion din Constanța. Compania din București a bifat în portofoliu construcția arenelor Steaua și Rapid și se va ocupa și de construirea celei de la Pitești. Pavilionul Expozițional din Constanța este un alt proiect făcut de Construcții Erbașu SA, o companie cu o cifră de afaceri de peste 2 miliarde de lei pe an și 1.150 de angajați.

Citește și: Lucrările la Sala Polivalentă din Tulcea au depășit 80%/ La Constanța, proiectul este în continuare blocat

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.