Regiunea separatistă georgiană Osetia de Sud face paşi spre alipirea la Rusia

info-sud-est-rusiaLiderul Osetiei de Sud, Leonid Tibilov, a anunţat luni la Moscova că intenţionează să organizeze un referendum în privinţa alipirii regiunii separatiste proruse georgiene la teritoriul Federaţiei Ruse, informează Interfax.

”Reunificarea cu Rusia este un vis mai vechi al poporului sud-osetin care s-a lovit timp de două secole de şovinismul georgian”, a afirmat Tibilov în timpul unei întâlniri cu consilierul prezidenţial rus Vladislav Surkov.

”Realităţile politice de astăzi sunt de aşa natură încât să putem face o alegere istorică. Trebuie să ne unim cu Rusia pentru a asigura securitatea şi prosperitatea Osetiei de Sud şi a poporului său”, a adăugat el.

De amintit că, la 18 martie 2015, ziua în care se împlinea un an de la anexarea Crimeii, preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul Osetiei de Sud, Leonid Tibilov, au semnat la Moscova un ‘tratat de alianţă şi integrare’, un document ce prevede în special crearea unui spaţiu de apărare şi securitate colectivă între Rusia şi regiunea separatistă prorusă georgiană, teritoriu a cărui independenţă a fost recunoscută de Moscova după războiul ruso-georgian din 2008.

Mai multe informații pe www.obiectiv.info

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: