Pentru remedierea unei avarii survenită astăzi, 18 septembrie 2017, la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de pe Bulevardul Tomis, echipele de intervenție RAJA au blocat prima bandă de circulație, vizavi de sediul ANAF, pe sensul de mers spre Dacia, în intervalul orar 09,30 – 13,00.
Pentru efectuarea lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
„Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă, și îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt. Abonații din zonă nu sunt afectați de această avarie, întrucat echipele de intervenție încearca să efectueze reparația cu conducta sub presiune“, au transmis reprezentanții RAJA.
- Se oprește apa în localitatea Castelu și într-un cartier din Medgidia pentru executarea unor lucrări - 2 iunie 2023
- Se oprește apa în localitățile Costinești și Schitu pentru racordarea noilor conducte - 2 iunie 2023
- DOCUMENT Klaus Iohannis și Volodimir Zelenski au semnat o declarație comună prin care România susține aderarea Ucrainei la NATO - 1 iunie 2023