Radu Mazăre, dincolo de dosarele DNA și carnavalul din Mamaia

Cum se comportă primarul Constanței în timpul ședințelor de Consiliu Local

info-sud-est-mazare-consiliu-local

Despre Radu Mazăre s-a tot vorbit fie datorită excentricității asumate, fie prin prisma personajului principal în carnavalurile estivale, a petrecărețului neobosit din cluburile stațiunii Mamaia, a supraviețuitorului din junglele africane, ori prin prisma victimei anchetate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. De prea puține ori însă, presa locală a vorbit despre Radu Mazăre ca edil aflat, dintr-un anumit punct de vedere, în raport de subordonare față de cei 27 de consilieri municipali, iar turiștii români au fost prea puțin interesați de modul în care se comportă Radu Mazăre ca primar al constănțenilor.

Cum se poartă Radu Mazăre în timpul ședințelor în cadrul cărora se inițiază și se adoptă proiecte care vizează viitorul Constanței? Ce atitudine adoptă primarul față de consilierii municipali, atunci când aceștia îi cer explicații sau când au nelămuriri? Cum se votează proiectele în Consiliul Local Constanța?

Am încercat să aflăm răspunsuri la aceste întrebări de la cel mai tânăr consilier local din Constanța. Liberalul Radu Bogdan Matei are 29 de ani, se află la primul mandat și s-a făcut remarcat încă de la început datorită explicațiilor pe care le cerea primarului pentru diverse proiecte, dar și datorită faptului că a avut inițiativa demarării unor dezbateri înainte de a vota anumite proiecte.

„Are obiceiul să întârzie, își salută doar gașca, e mereu plictisit și sictirit”

Se pare că primarul Constanței nu stă deloc bine la capitolul punctualitate și bune maniere. Radu Bogdan Matei ne-a povestit cum, aproape de fiecare dată, primarul se lasă așteptat și salută doar pe cine are chef: „De regulă, noi, cei de la PNL, ne întâlnim cu ceva timp înainte, vine fiecare cu temele făcute referitoare la ordinea de zi și discutăm pe marginea proiectelor. Ne vedem la Hotel Malibu, bem o cafeluță și, de regulă, îl așteptăm pe primar pentru că are obiceiul să întârzie. De obicei nu salută pe nimeni și se pune direct în capul mesei. Îi mai salută uneori pe ai lui, pe cei din gașcă, spre exemplu pe Marcela Frigioiu și pe viceprimari. Prima chestie pe care o face e să îi spună președintelui de ședință: <<Hai, hai, mai repede, începeți ședința>>. E mereu plictisit și sictirit”, a precizat tânărul consilier.

„Este foarte bine pregătit profesional. Știe administrație și cunoaște bine legislația”

În spatele aventurierului iubăreț, primarul Constanței este un profesionist atunci când vine vorba de administrație și de chichițe legislative. Colegii consilieri sunt convinși că edilul este foarte bine pregătit din punct de vedere profesional și că poate identifica rapid soluții într-o situație neprevăzută: „Are un comportament mult mai moderat față de cel afișat la televizor. Nu este nicidecum războinicul sau personajul-surpriză pe care îl vedem la emisiunile mondene. Este, de cele mai multe ori, serios și se vede că este bine pregătit din punct de vedere profesional. Se întâmplă des să nu știe diverse proiecte, dar dacă cere detalii, se prinde repede. Este evident că știe administrație și legislație”, a adăugat Radu Bogdan Matei.

„Chiar dacă propunerile lui sunt imorale sau împotriva intereselor orașului, le argumentează atât de bine încât nu-i poți spune nimic”

Printre puținele calități pe care i le putem atribui sigur primarului Mazăre sunt abilitatea și inteligența. Afirmația este argumentată, printre altele, de observațiile consilierilor în cadrul ședințelor: „Chiar în momentul în care propunerile lui sunt imorale, lipsite de etică și împotriva intereselor orașului, sunt atât de bine argumentate încât nu poți spune nimic”, a mai precizat Radu Bogdan Matei.

Ședințele Consiliului Local încep cu votarea convocatorului. Consilierii atrag atenția cu privire la faptul că, de multe ori, documentele aferente anumitor propuneri de hotărâri venite pe ordinea suplimentară ajung sub nasul consilierilor chiar în momentul în care acestea sunt supuse votului. Pe ordinea suplimentară sunt trecute, de cele mai multe ori, inițiativele sau problemele „sensibile”: „Dacă avem timp să ne dăm seama că proiectele de pe lista suplimentară sunt în regulă și nu se încalcă legea, atunci, noi, cei de la PNL, le votăm. Dacă sunt lucruri mai complicate sau nu reușim să ne dăm seama despre ce este vorba, atunci ne abținem”, ne-a precizat consilierul liberal.

„Consilierii care au nelămuriri sau vor dezbateri pe marginea proiectelor pentru constănțeni sunt repeziți și ridiculizați fie de primar, fie de consilieri”

„Problema e că se trece foarte rapid prin ordinea de zi și nu se lasă timp dezbaterilor. Dacă există consilieri care ar vrea să inițieze o dezbatere, sau să deschidă o discuție pe marginea proiectelor care vizează viitorul Constanței, aceștia fiind mereu din partea opoziției, atunci aceștia sunt mereu repeziți. Niciodată, de când sunt în CL, nu a existat vreun consilier PSD care să se opună sau să își dorească o dezbatere. Se votează la foc continuu, iar cei de la PSD votează în bloc, fără să își dorească vreo dezbatere vreodată. Iar când cineva vrea să discute pe marginea unui proiect, când cineva are nelămuriri sau, pur și simplu, cere mai multe detalii, acesta este zorit sau ridiculizat, fie de primar, fie de viceprimarul Gabi Stan, fie de consilieri”, a mai adăugat tânărul consilier.

„Simt că fac parte, fără să vreau, din mașinăria lui de vot”

Este de notorietate faptul că primarul Constanței nu se dă în vânt după dezbateri, păreri diferite de cele personale sau critici. Este regretabil însă că un primar care se prezintă a fi victima unui dictator, dar în același timp se declară a fi fanul unui lider comunist, alege să adopte o atitudine care poate fi situată cu ușurință departe de principiile democratice.

Și asta nu oriunde, ci în timpul ședințelor de Consiliu Local, acolo unde o mână de consilieri pune întrebări despre proiectele votate pe bandă rulantă sau vrea să deschidă discuții pe marginea acestora. Să nu uităm: vorbim despre proiectele care influențează viitorul Constanței și pe care consilierii PSD le votează cu ochii închiși, fără să schițeze nici cel mai mic gest de nesupunere față de șeful din capul mesei.

E drept, consilierii din opoziție sunt insignifianți din punct de vedere numeric în fața majorității copleșitoare și atotputernice a social-democraților: „Eu, cel puțin, mă simt ca făcând parte, în mod nevoit, din mașinăria lui de vot. Pentru că orice și oricum aș vota, sunt copleșit de majoritatea covârșitoare a PSD care ne reduce, practic, la tăcere”.

„Mă simt ca și cum sunt în ograda lui Mazăre. Mă simt tolerat”

„Nu este atmosfera în care să porți o dezbatere despre viitorul Constanței. Sunt complet închiși dezbaterilor. Consilierii de opoziție se simt mai degrabă intimidați de atmosfera din sală decât de spusele primarului. Consilierii mai vocali sunt Ana Marcu, Iustin Fabian și eu… Se întâmplă frecvent să fim ridiculizați sau luați peste picior, se încearcă reducerea noastră la tăcere, dar până acum nu cred că s-a lăsat cineva intimidat, pentru că toți știam în ce ne-am băgat. Nu mă simt ca și cum am dreptul să fiu acolo pentru că am fost ales. Mă simt ca și cum sunt la Mazăre acasă, sunt în ograda lui și mă simt tolerat. Nici angajații din primărie nu sunt deschiși față de noi, nu ne arată documente, ci suntem trimiși să depunem o cerere”, ne-a mai povestit consilierul Matei.

„El nu discută despre principii și problemele pe care le ridicăm, ci despre omul care a ridicat problema și despre apartenența lui politică”

Consilierul ne-a povestit și cum reacționează primarul Radu Mazăre atunci când aude, în timpul ședințelor de Consiliu Local, întrebări sau păreri contradictorii: „De regulă este surprinzător de calm pentru că are încredere în inițiatorii de proiecte, care în ultima vreme, sunt cei doi viceprimari. Când are cineva vreo întrebare sau obiecție, ori explică inițiatorul, ori ne explică șeful departamentului de specialitate din primărie. Când vede că discuția ia o întorsătură neprielnică lui, abia atunci ia cuvântul și începe discursul pentru care e cunoscut. Argumentele lui preferate sunt cele prin care se ia de omul care ridică problema. El nu discută despre principii și problemele care sunt ridicate, ci despre persoana care le ridică și apartenența sa politică. Spre exemplu: <<Nu cumva pe vremea lui Boc s-a făcut asta?>>, <<Nu cumva pe vremea lui Tăriceanu?>>“, a conchis consilierul liberal Radu Bogdan Matei.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: