Proiectul de 1 miliard de euro l-a adus pe Dacian Cioloș în Tulcea

info-sud-est-dacian-ciolosPrezent la Tulcea pentru dezbaterea finală pe Strategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării, premierul Dacian Cioloș a vorbit despre importanța instrumentului financiar Investiții Teritoriale Integrate.

După cuvântul de bun venit transmis de președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, gazdă a dezbaterii publice organizată la începutul acestei săptămâni, premierul Dacian Cioloș a prezentat principalele repere pe care le consideră domnia sa esențiale pentru implementarea cu succes a proiectelor prinse în Strategia Deltei Dunării: coordonare integrată, lucru în echipă, o atenție deosebită acordată localnicilor și necesităților lor.

„Mă bucur că ne aflăm deja în acest stadiu și știu că unii dintre dumneavoastră ați așteptat să înceapă mai repede proiectele. (…)Delta Dunării este un bun național, iar restricțiile specifice ale acestui loc îi determină pe oamenii Deltei să se considere proscriși. Noi, cei din administrația publică, trebuie să avem grijă atât de protecția mediului, cât și de oamenii de aici, astfel că trebuie să aplicăm măsuri integrate, care să inclusă atât biodiversitatea, cât și interesul localnicilor“, a transmis premierul Dacian Ciloș.

Această șansă istorică a fondurilor dedicate Deltei trebuie folosită în mod înțelept și trebuie sprijinită intens de la nivel central, este de părere premierul.

„Dacă nu abordăm lucrurile într-un mod integrat, riscăm să pierdem banii“, este de părere premierul Dacian Cioloș.

În acest sens, trebuie găsit un echilibru perfect între programele de coeziune economică, socială, cele de mediu, respectiv cele referitoare la infrastructura atât de necesară oamenilor Deltei.

Mai mult, pentru implementarea proiectelor ar trebui consultate, neapărat, structurile profesionale neguvernamentale, cele științifice, astfel încât, în urma dezvoltării spiritului comunitar, toată lumea să aibă de câștigat.

„Ne-a obișnuit ca, atunci când discutăm despre absorbția fondurilor europene, să ne gândim la gradul de absorbție. În cazul ITI consider că ar trebui să privind dincolo de aspectul cantitativ , trebuie să vedem ce impact au sumele alocate pentru fiecare investiție“, a mai transmis premierul Dacian Cioloș.

Dincolo de responsabilitățile autorităților locale, o atenție aparte ar trebui acordată localnicilor, oarecum limitați atunci când vine vorba despre accesarea de fonduri europene.

„Oamenii Deltei trebuie să aibă acces la resurse. Vorbim despre sume mari, este nevoie de co-finanțare, astfel că vă incit să găsiți soluții astfel încât ghidurile să permită accesul la fondurile europene și familiilor din Deltă, pentru punerea în valoare a patrimoniului arhitectural, culinar, combinarea turismului cu specificul local“, spune Dacian Cioloș.

În timpul dezbaterii care a avut loc luni, la sala Mihail Kogălniceanu a Consiliului Județean Tulcea, premierul Dacian Cioloș a dat un semnal pozitiv în ceea ce privește investițiile de anvergură pe care Consiliul Județean dorește să le implementeze.

„Podul de la Măcin ar urma să lege Dobrogea și Deta Dunării de restul țării, astfel că este una dintre cele mai importante investiții. De asemenea, trebuie să găsim soluțiile pentru ca autoritățile locale de aici să aibă în administrare portul și să gândim un proiect integrat de transfer“.

În afară de susținerea declarată pentru aceste proiecte majore, premierul Cioloș chiar a făcut referire la o perioadă de timp când ar putea deveni realitate aceste două deziderate ale tulcenilor: în cursul acestui an.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: