În cadrul unei vaste acțiuni, organizată de ONG-ul de protecție a mediului WWF și cofinanțată de Uniunea Europeană, au fost introduși circa 50.000 de puieți de sturioni pe cursul inferior al Dunării, între Bulgaria și România. Programul își propune să salveze o specie care ‘a supraviețuit practic neschimbată din vremea dinozaurilor’, spune Veselina Kavrakova de la WWF, citată marți de AFP.
Ea a precizat că pescuitul excesiv al sturionilor pentru caviar reprezintă o amenințare de dispariție completă a acestor pești. Puieții de sturion de circa 10 centimetri, care s-au dezvoltat în crescătorie, au fost transportați circa 400 de kilometri până în satul bulgar Vetren. Sturionul de Dunăre figurează la nivel internațional ca ‘vulnerabil’, însă ‘situația lui este foarte gravă’, atrage atenția Veselina Kavrakova.
Mai multe informații pe www.agerpres.ro
- 44 de cetăţeni străini ascunși în trei mijloace de transport, depistați de polițiștii de frontieră de la Nădlac II - 27 ianuarie 2023
- Codul galben de vreme severă la Constanța, prelungit până duminică - 27 ianuarie 2023
- Cartușe de vânătoare aduse din Bulgaria, descoperite într-un autoturism la Calafat - 27 ianuarie 2023