Premierul interimar Ilie Bolojan a fost în vizită vineri la Spitalul Județean Constanța, inclusiv la noul spital „Mama și Copilul”, un proiect care a ratat termenul PNRR și va continua cu altă finanțare europeană. Informația privind vizita premierului a fost confirmată de reprezentanții Consiliului Județean Constanța.
Reamintim că proiectul pentru construcția spitalului “Mama și Copilul”, în valoare de aproape 1 miliard de lei, care a ratat termenul PNRR (31 august 2026), va continua să fie finanțat prin fonduri europene (Programul Sănătate). Astfel, cheltuielile efectuate după această dată vor proveni din Programul Sănătate, a transmis Ministerul Fondurilor Europene, la solicitarea ISE. Valoarea eligibilă (TVA inclus) PNRR pentru proiect este de aproximativ 800 milioane de lei.
“În ceea ce privește proiectul ”Construire Corp nou – Departament Sănătatea mamei și copilului – Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța” menționăm că în data de 13.05.2026 Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Sănătății au aprobat Nota privind continuarea proiectului prin finanțare din Programul Sănătate, pentru cheltuielile ce vor fi efectuate după data de 31 august 2026”, a precizat ministerul pentru Info Sud-Est.
știre în curs de actualizare
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:






