
În adăpostul public de animale abandonate din Constanța sunt peste 350 de căței în căutarea unui cămin, transmite Primăria Constanța într-un comunicat de presă.
“Chiar dacă aceștia beneficiază de protecția și îngrijirea personalul de specialitate, instituționalizarea nu este o soluție. Cățeii au nevoie de un cămin și o șansă la dragoste necondiționată, iar pentru asta este nevoie de implicarea și sprijinul constănțenilor. Facem un apel la iubitorii de animale să adopte în mod responsabil un cățel”, se arată în comunicatul citat.
Condițiile pentru adoptarea unui câine, amintește primăria, sunt următoarele:
- prezentarea unui act de deținere a unui spațiu cu condiții corespunzătoare pentru a adăposti și crește un câine;
- dovada resurselor materiale necesare pentru a întreține și crește câinii;
- acordul asociațiilor de proprietari (sau a vecinilor, după caz), în cazul adoptării a mai mult de doi câini.
Cățeii sunt dați spre adopție doar după ce se efectuează consultația veterinară, deparatizarea internă/externă. vaccinarea antirabică, sterilizarea, identificarea prin microcipare și înregistrarea în Registrul de Evidență al Câinilor cu Stăpân (RECS), precizează autoritățile.
Pentru cei interesați, programul cu publicul al adăpostului este următorul:
- Luni, Marți, Miercuri, Vineri: 10:00 – 14:00;
- Joi: 9:30 – 17:30
- (Context.ro) Telefoniada de lux: Cum au ajuns funcționarii statului să aibă telefoane de câte 2.000 de euro din bani publici - 30 martie 2023
- Senatul a votat introducerea unui prag de 250.000 lei pentru abuzul în serviciu, aproape identic cu pragul din celebra OUG 13 dată de tandemul Dragnea – Grindeanu - 29 martie 2023
- Primăria Constanța a fost amendată de Garda de Mediu pentru că a tăiat mai mulți tei sănătoși de pe Bulevardul Ferdinand - 28 martie 2023