Pe urmele bunicilor germani din Albești: Un grup de adolescenți din Germania a construit un loc de joacă într-un sat din Constanța

Timp de o săptămână, un sat din sudul Dobrogei a fost gazda unor adolescenți voluntari din Germania, care au ales să vină aici pentru a construi un loc de joacă pentru copiii din România. Au avut de ales între trei localități din mediul rural din Cluj, Timiș, respectiv Constanța. După ce au văzut cum arată instituțiile ai căror preșcolari și școlari urmau să beneficieze de acțiunea lor de voluntariat, elevii germani au ales să vină în Arsa, un sat care aparține de comuna constănțeană Albești. Destinul face ca, la sfârșitul secolului al XIX-lea, Albești să fi fost un sat unde coloniștii germani veniți din Basarabia și-au găsit liniștea și și-au întemeiat familii și gospodării ale căror urme se văd și astăzi.

Așa se face că, în perioada 8-15 iulie, 26 de tineri au ajuns în satul dobrogean unde au început să construiască de zor leagăne, foișoare și alte mici construcții din lemn care au înveselit terenul viran din curtea școlii. Proiectul a fost facilitat prin intermediul parteneriatului dintre Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” Albeşti, Primăria Albeşti şi Asociaţia „ProActiv pentru Comunitate” Mangalia. Elevii, în clasa a XII-a la Școala Waldorf „Rudolf Steiner” din Nürtingen, Germania, coordonați de profesorii diriginți Valentin Ţurcanaşu (originar din România, Mangalia) și Johannes Nast, extrem de riguroși și muncitori, au reușit prin eforturi proprii, în doar o săptămână, să pună la punct un loc de joacă modern şi un foişor unde vor desfășura activităţi recreative şi sportive toți preşcolarii şi elevii din localitatea Arsa. Pregătirea şi promovarea acestui proiect a solicitat multe eforturi din partea elevilor germani, care au organizat evenimente culturale şi au scris individual scrisori de intenţie către diverşi agenţi economici pentru asigurarea finanţării materialelor de construcţii şi fondurilor necesare deplasării şi cheltuielilor aferente şederii în această perioadă, în România. Voluntarii au fost găzduiți la școala din Arsa, acolo unde și-au amenajat tabăra de muncă. Acolo au dormit, acolo au mâncat și acolo au lucrat din zori și până la înserat. Mesele le-au fost asigurate de o gospodină din sat care le-a gătit oaspeților mâncăruri tradiționale în fiecare dintre zilele în care aceștia au locuit în satul dobrogean.

Întregul proiect, inclusiv transportul până în România, a costat 28.000 de euro, iar banii au fost asigurați în integralitate de elevii voluntari care au obținut sponsorizări și au făcut mai multe colecte publice în cadrul unor evenimente cultural-artistice. În timpul liber, pe înserat, adolescenții germani s-au plimbat prin sat, au socializat cu localnicii, au urmărit meciurile Campionatului Mondial de fotbal și și-au ordonat programul și activitățile pentru a doua zi. Săptămâna de muncă a fost urmată de o binemeritată vacanță pe care tinerii și-au petrecut-o în Mangalia. Instituțiile partenere au fost reprezentate de Mihaela Elena Vîlcu – directorul Școlii Gimnaziale ”Ion Creangă” din Albești, Nicoleta Griguță – președintele Asociației ”ProActiv pentru Comunitate” și Gheorghe Moldovan – primarul comunei Albești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.