Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, a acordat, miercuri, Premiul Saharov 2022 poporului ucrainean.
„Acest premiu aparține luptătorilor ucraineni. Celor care au fost forțați să fugă din calea războiului. Celor care și-au pierdut rudele și prietenii. Celor care s-au ridicat și luptă pentru ceea ce cred. Știu că poporul curajos al Ucrainei nu va renunța și nici noi nu vom renunța”, a declarat Roberta Metsola.
Războiul de agresiune neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei generează costuri enorme pentru poporul ucrainean. Acesta luptă nu numai pentru a-și proteja locuințele, suveranitatea, independența și integritatea teritorială, ci și pentru a apăra libertatea, democrația, statul de drept și valorile europene pe câmpul de luptă „împotriva unui regim brutal care urmărește să ne submineze democrația, să ne slăbească și să divizeze Uniunea”, a completat aceasta.
De asemenea, pe lângă președintele Volodimir Zelenski, mai sunt menționați cetățenii, reprezentanții societății civile, precum Statul și instituțiile publice, cum ar fi Serviciile de Urgență ale Ucrainei, Iulia Pajevska, fondatoarea unității medicale de evacuare „Îngerii Tairei”, Oleksandra Matviciuc, avocată și activistă pentru drepturile omului, mișcarea de rezistență civilă „Flamura Galbenă”; și Ivan Fedorov, primarul orașului Melitopol, ocupat în prezent de trupe rusești.
Decernarea Premiului Saharov va avea loc pe 14 decembrie, la Strasbourg.
- Farul Constanța învinge Universitatea Craiova cu 2-0, în urma “dublei” realizate de Louis Munteanu - 28 august 2023
- Ce se întâmplă cu viața unui spion după ce este demascat - 26 august 2023
- ANAF scoate la licitație 67 de hectare de teren ale unei comune din Constanța, estimate la 2 milioane de lei/ Viceprimar: “Nu știu din ce cauză. Câte hectare sunt?” - 24 august 2023