
După două decenii de pesedism, Constanța, unul dintre cele mai mari, mai bogate orașe ale României, arată ca o ruină. Republica Mazăre nu s-a dezintegrat, ci se perpetuează prin aceleaşi mecanisme toxice, chiar dacă la vârf s-au schimbat câteva figuri care încearcă salvarea aparenţelor printr-o comunicare veselă şi triumfalistă.
De fapt, Constanţa este în continuare un oraş anost, neîngrijit și subdezvoltat economic, cu ani buni în urma celorlalte mari oraşe ale României.
Avem nişte atuuri imbatabile: patrimoniul istoric şi cultural, marea, plajele, portul, poziția geostrategică. Dacă la acestea adăugăm hotărârea constănțenilor de a trăi într-o urbe europeană, putem spune că avem tot ce ne trebuie pentru a ridica acest oraş.
Dar pentru asta, înainte de orice, Constanța are nevoie de investiții majore, realizate transparent, fără cotă-parte pentru diverse grupuri de interese. Dar nu-ţi vine nimeni să investească dacă nu arăţi onestitate, dispoziţie pentru eliminarea în cât mai mare măsură a birocraţiei şi înţelegerea relaţiei cu investitorul drept un parteneriat din care să aibă de câştigat toată lumea şi în primul rând cetăţeanul.
O altă prioritate trebuie să fie ordinea în regimul construcţiilor căci în ultimele două decenii, Constanța și Mamaia au fost mutilate pentru interese imobiliare meschine, cu complicitatea autorităților locale. Trebuie oprit acest haos urbanistic din cauza căruia au fost distruse zonele verzi și fața orașului! Pentru a redeveni un oraș al viitorului, un oraș curat și sănătos, este nevoie să protejăm și să extindem spațiile verzi, locurile de joacă şi terenurile de sport. Iar asta nu se va putea realiza fără să avem în vedere deopotrivă o politică îndrăzneaţă pentru construcţia de parcări şi un sistem de transport public eficient, care să acopere cât mai bine oraşul.
Turismul estival nu este singura soluție pentru Constanța, ci un sistem integrat de atracții turistice care să facă din Constanţa oraş demn de vizitat în orice anotimp. Şi mă refer aici la reabilitarea Cazinoului, refacerea integrală și responsabilă a zonei vechi a orașului (cu toate monumentele sale istorice și de arhitectură), susţinerea materială şi eventual regândirea conceptelor muzeale sau la refacerea străzii Ștefan cel Mare ca zonă comercială și de promenadă. În timp, mozaicul de istorii ale oraşului va trebui pus cap la cap pentru a-i spune constănţeanului în primul rând şi oricărui oaspete o istorie atrăgătoare, autentică şi închegată despre identitatea oraşului nostru.
După alegerile locale, vom începe să reclădim Constanța. Trebuie să avem în minte două lucruri: că fără hoţie ajungem departe şi că avem tot ce ne trebuie pentru a prospera şi a deveni din nou un reper de civilizaţie printre oraşele mari ale României şi ale părţii de lume în care trăim.
Stelian Ion
- CT Bus anunță modificarea procedurii de îmbarcare în autobuzele din Constanța - 21 ianuarie 2021
- Mai multe organizații ale societății civile îi cer ministrului Vlad Voiculescu transparență și actualizarea regulată a datelor privind COVID-19 și campania de vaccinare - 20 ianuarie 2021
- Liderul Cultului Musulman din România, muftiul Muurat Iusuf, s-a vaccinat împotriva COVID-19 - 20 ianuarie 2021