Într-o regiune a țării lipsită de trenuri rapide și cu o infrastructură rutieră deficitară, modernizarea Aeroportului Internațional Iași rămâne cel mai de succes proiect din regiune, fiind un exemplu de bună practică menționat inclusiv în prezentările Autorității de Management în Transporturi și ale Autorității de Audit de la Curtea de Conturi. O bilă albă în plus este faptul că proiectul s-a finalizat înainte de termenul fixat și cu o diminuare a valorii față de cea câștigată la Comisia Europeană.
O poveste de succes în privința infrastructurii din Moldova, poate singura, este cea a Aeroportului din Iași, ce deservește întreaga zonă. Noua pistă de 2.400 de metri a fost gata într-un an, cea veche, de numai 1.800 de metri, fiind utilizabilă doar pentru aeronave mici, care nu mai făceau față traficului din Iași și Moldova, tot mai mare de la o lună la alta. Iar dacă este nevoie, pista actuală poate fi prelungită în ambele capete, până la 3.000 de metri. Sumele investite inițial de Consiliul Județean Iași au fost recuperate ulterior printr-un proiect de finanțare cu bani europeni, totul fiind apoi reinvestit.
Totul a început la sfârșitul lunii ianuarie 2006, când pe Aeroport operau doar curse TAROM spre București. Abia în aprilie, același an, au venit austriecii cu zborul zilnic spre Viena și, trei ani mai târziu, ungurii de la Malev, cu o cursă spre Budapesta. Pe 28 ianuarie 2006, președintele de atunci al Consiliului Județean a prezentat primul proiect de anvergură pentru modernizarea aerogării: pistă de 2.800 de metri, spații de garare, hangare cu o suprafață totală de două hectare pentru verificarea și repararea aeronavelor, rezervoare de combustibil, garduri cu senzori, aparatură de navigație de ultimul răcnet, terminal cargo cu o capacitate de prelucrare de 25 tone de marfă pe zi și cu spații de parcare de 9.000 mp numai pentru autotrenuri. Total: 200 de milioane de euro, din care doar un sfert contribuție de la bugetul statului.
Citește tot articolul pe Ziarul de Iași
Articol realizat pentru www.PressHub.ro/BaniEuropeni de Ziarul de Iași în cadrul proiectului
“Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE.
Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.
- Fragmente dintr-o dronă au fost găsite în Insula Mare a Brăilei - 29 martie 2024
- Se oprește apa, marți, în mai multe zone din Constanța - 29 martie 2024
- UPDATE Explozie la Rafinăria Petromidia / Plan Roșu de Intervenție activat/ O conductă de benzină a explodat/ Flacăra a fost stinsă/ 20 de persoane au fost evacuate/ A fost dezactivat Planul Roșu - 29 martie 2024