Facultatea de Matematică şi Informatică, din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, în colaborare cu Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române (IMAR) și Societatea de Ştiinţe Matematice din România, Filiala Constanţa, au organizat vineri, 22 mai a.c., „Special Session on Algebra in memory of Professor Șerban Basarab” (3 martie 1940 – 14 iulie 2014).
Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” din Constanța, profesor colaborator al Facultății de Matematică și Informatică a UOC, dr. Șerban Basarab a fost secretar științific (1993 – 1999) și director (1999 – 2004) al Institutului de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române. A fost invitat de numeroase instituții academice de prestigiu din lume, printre care Universitatea din Wales, Bangor, Queen Marry-Londra, Oxford, a condus doctorate și a îndrumat multe generații de studenți. Profesorul Basarab a primit în 1991 premiul Academiei pentru rezultatele cercetărilor sale în domeniul matematicii, prezentate într-un număr impresionant de lucrări publicate în reviste de matematică de prestigiu din lume.
Conferința a fost deschisă de un invitat special – Angus Macintyre, de la Queen Mary University of London, UK, Fellow of Royal Society, un prieten apropiat al celui care a fost prof.dr. Șerban Basarab. Angus Macintyre este un profesor de prestigiu, cu o impresionantă activitate didactică la universități precum Yale, Oxford, Edinburgh.
Au mai susținut prelegeri: Toma Albu, Nicolae Bonciocat, Cristodor Ionescu, Nicolae Manolache, Florin Nicolae și Dorin Popescu, de la Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române, Alexandru Dimca, University of Nice Sophia-Antipolis, Franța, și Mirela Ștefănescu, de la Universitatea „Ovidius” din Constanţa. Comitetul de organizare este format din Denis Ibadula, de la Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Ciprian Boncioncat, Mihai Cipu și Florin Nicolae, de la Institutului de Matematică „Simion Stoilow”, al Academiei Române.
- Finalizarea proiectului „CYMAROP – Centrul operațional, educațional şi de cercetare în securitate cibernetică maritimă şi operare autonomă” (ANUNȚ) - 30 noiembrie 2023
- Kovesi: Dacă vrem un buget mai bun în România, trebuie combătute crimele financiare/ “Nu vreau să transformăm România într-un paradis al celor care fac fraude cu TVA și cu evaziune fiscală” - 29 noiembrie 2023
- 29 de localități din Constanța nu au încă apă, la trei zile după viscol - 29 noiembrie 2023