Mamaia Fairytale 2017: O seară magică în premieră, cu Mălăele şi Vunk!

Sâmbătă seară a adus în staţiunea Mamaia, în Piaţeta Casino, locul de desfăşurare al Festivalului Mamaia Fairytail 2017, un experiment cultural-teatral foarte bine primit de publicul spectator. Vă imaginaţi cum arată un produs cultural format din balet, teatru, poezie, muzică şi pop-rock cult? Ei bine, asta s-a întâmplat pe scena Mamaia Fairytale timp de două ore şi jumătate, alături de superbii artişti pe care organizatorii, Asociaţia Eurocult, i-a avut ca invitaţi.

Balerinii Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ din Constanţa, alături de invitaţii lor de la Iaşi, au încântat turiştii şi constănţenii care au înfruntat traficul cumplit de sâmbătă, cu „Enesciana“, desemnat anul trecut ca fiind „Cel mai bun spectacol din creaţia românească“, în coregrafia lui Horaţiu Cherecheş, „cel mai bun coregraf“ al aceluiaşi an (Gala Premiilor Operelor Naţionale).

La fel de „vinovaţi“ pentru enormul succes al serii de sâmbătă au fost Horaţiu Mălăele, Bogdan Mălăele şi Radu Captari, protagoniştii unei „Ediţii speciale“ cu muzică, poezie, pilde, umor şi multă ironie. Horaţiu Mălăele a ajuns, ca de fiecare dată, în intimitatea sensibilităţii spectatorilor, deranjând, în stilul său inconfundabil, confortabilele principii pe care am ajuns să le considerăm a fi valori şi care, în fapt, sunt doar o pavăză care ne ajută să nu ne părăsim zona de confort. Ei bine, Mălăele nu a ţinut cont de aceste scuturi şi le-a demolat, trezind în public o gamă întreagă de emoţii, amintiri, râsete şi zâmbete, interioare şi exterioare, aşa cum numai un actor atât de mare poate să o facă. Şi după ce s-a jucat pe portativul emoţiilor, Horaţiu Mălăele a prezentat, alături de fiul său, Bogdan, o mică lecţie de actorie, savurată la maximum de public. Radu Captari a accesat şi el, cu ajutorul muzicii sale sincere, frumoase şi luminoase, zona emoţiilor şi a bucuriei celor aproximativ 6.000 de spectatori care au stat sau s-au perindat prin Piaţeta Casino din staţiunea Mamaia.

Seara s-a încheiat într-o manieră extrem de dinamică, cu Vunk! Cu o orchestraţie impecabilă şi originală, artişti foarte puternici şi expresivi la chitară, chitară bas, baterie şi trompetă, cu o voce inspirată şi un muzician complex la conducere, trupa Vunk a susţinut un show extraordinar, demn de cele mai mari scene ale lumii. Cornel Ilie a declarat, preluând ştafeta de la Horaţiu Mălăele, că este pentru prima oară când cântă după un spectacol de teatru şi că îşi doreşte ca această premieră să se repete cât mai des. De asemenea, a fost extrem de încântat să performeze în mijlocul staţiunii Mamaia, în plin sezon estival, acolo unde este adunată toată lumea bună a ţării.

Festivalul Mamaia Fairytale 2017 este organizat de Primăria Municipiului Constanţa și Asociația Eurocult, cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, Inspectoratului de Poliţie al Municipiului Constanţa.

În perimetrul festivalului este interzisă intrarea cu următoarele obiecte: ghiozdane, droguri, sticle, lasere, genți (dimensiunea maximă permisă 21cm x 29cm), spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, articole pirotehnice, mâncare și băuturi, animale, umbrele (în caz de ploaie se recomandă folosirea pelerinelor), materiale inflamabile sau explozive, orice tip de obiecte care îi pot răni pe alți participanți.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: