Magdalena Tiță, directorul DJC: „Este indispensabilă schimbarea Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. Cu toții trebuie să facem eforturi în sensul acesta”

Magdalena Tiță este directorul Direcției Județene pentru Cultură Constanța din octombrie 2012. În perioada 2004-2012 a fost inspector în cadrul aceleiași instituții subordonate Ministerului Culturii.

ISE: Cum apreciați starea actuală a patrimoniului cultural și istoric al municipiului Constanța? 

Magdalena Tiță: Starea actuală a patrimoniului cultural și istoric al municipiului Constanța este în general precară. Vorbim în special despre monumentele istorice de arhitectură și arheologice. Nici monumentele istorice de for public (statui) nu sunt în stare foarte bună. Există situații în care s-a reușit restaurarea recentă a unor monumente istorice, dar aceste cazuri sunt foarte puține, de exemplu Cișmeaua otomană din incinta RAJA, Casa av. Traian Bellu – Hotel Carol, str. M. Kogălniceanu nr. 15.

Monumentele istorice care găzduiesc instituții sunt în general în stare medie sau bună, deoarece de-a lungul timpului au fost întreținute sau renovate: Muzeul de Artă- Corpul vechi – fostă școală, Muzeul de Artă populară, Muzeul Marinei, Comandamentul Flotei, Internatul Colegiului pedagogic. Într-o situație mai puțin bună este Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, clădirea fiind imensă și necesitând sume foarte mari pentru restaurare.

Dintre locuințe sau foste locuințe, doar cele din Bd. Elisabeta sunt în stare bună, printre care: Casa Cănănău – Restaurant – Bd. Elisabeta nr. 7, Casa Șomănescu – Cosena – Bd. Elisabeta nr. 17. Multe monumente istorice sunt în stare rea, cele mai multe locuințe private, recuperate de moștenitorii, adesea nelocalnici, ai foștilor proprietari, după ani îndelungați de procese. Acestea sunt închise, abandonate, vandalizate, propuse spre vânzare, cum ar fi Hanul Balcan – strada Ștefan cel Mare 84, imobilele din str. Marc Aureliu 10, Nicolae Titulescu 7, Cuza Vodă 30, Dragoș Vodă 8.

Câteva au fost cumpărate de cetățeni care doresc să le restaureze, întocmesc proiecte dar se lovesc de aspecte birocratice în avizare, unul dintre exemple fiind casa din str. Aristide Karatzali nr. 7. Alții, deși au mijloace materiale, nu demarează lucrările, din motive inexplicabile, cum ar fi proprietarii Casei cu Lei și Casei Manicatide de pe str. Nicolae Titulescu. În cazul unora dintre ele există proiecte mai vechi de restaurare, dar nepuse în practică, de exemplu la Casa cu Lei.

Siturile urbane – zone construite protejate – sunt în decădere.

Clădirile vechi sunt fie abandonate, fie desființate pentru a fi înlocuite cu construcții noi, fie modernizate până la desfigurare. Termoizolarea la exterior este unul dintre fenomenele distructive pentru clădirile istorice.

În intravilane, siturile arheologice sunt suprapuse de localitățile contemporane și în mare parte au fost distruse în cursul istoriei. Cele câteva monumente arheologice aflate la suprafață sunt neîngrijite și insuficient puse în valoare: Zidul de incintă al Cetății Tomis, Termele romane, Edificiul roman cu Mozaic, Vestigiile de la Poarta 1, de la Poarta 2, din subsolul Hotelului IBIS etc. În cazul unora dintre ele autoritățile locale nu dețin cadastrul necesar pentru demararea unor proiecte de restaurare.

„De-a lungul anilor s-au întreprins mai multe acțiuni de modificare a legii la nivelul Ministerului Culturii“

ISE: Este legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice actualizată la problemele patrimoniului cultural și istoric de astăzi? Care sunt neajunsurile acestei legi și cum ar trebui completată sau schimbată actuala lege, din perspectiva instituției dumneavoastră?

M.T.: Legea 422/2001 este cea mai importantă lege în domeniul patrimoniului imobil. Probabil, inițial, a avut la bază modele occidentale. Însă, în decursul celor 15 ani de la emitere, nu a fost actualizată, rămânând neadecvată, în anumite aspecte, în raport cu realitățile practice, cu situațiile concrete din teritoriu.

De exemplu nu sunt prevăzute contravenții și amenzi pentru intervenții în siturile urbane (zone construite protejate), în zonele de protecție ale monumentelor istorice, nu se prevăd amenzi pentru nerespectarea avizelor emise în aceste zone. Procedurile de clasare a monumentelor istorice, ca și cele de declasare în caz de dispariție, sunt extrem de dificile, aproape inabordabile. Legea prevede aplicarea dreptului de preemțiune al statului la toate schimbările de proprietate în situri, proceduri cronofage și inutile, fără ca acest drept să fie exercitat vreodată etc. Obligațiile de folosință, necesitând acte și studii, nu pot fi întocmite decât cu sprijinul proprietarilor, care nu sunt interesați să colaboreze.

De-a lungul anilor s-au întreprins mai multe acțiuni de modificare a legii la nivelul Ministerului Culturii, s-au solicitat și s-au transmis obiecțiuni și propuneri, dar demersurile au rămas fără rezultat. La Ministerul Culturii se lucrează la „Codul patrimoniului” dar, dacă nu se modifică mai întâi legislația de bază, nu credem că vor exista consecințe benefice.

Legea 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții cuprinde, de asemenea, prevederi privind autorizarea intervențiilor în zone protejate, în unele cazuri mai exigente decât cele din Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.

În condițiile în care Legea 422/2001 este în competența Ministerului Culturii, iar legea 50/1001 în cea a Ministerului Dezvoltării, este necesară armonizarea celor două legi în privința condițiilor de intervenție în zonele construite protejate.

„Sperăm ca modificările recente în Legea achizițiior publice să elimine aceste blocaje“

ISE: Cum ar trebui să arate, din perspectiva instituției pe care o reprezentați, procedura de reabilitare a unui monument istoric de importanța Cazinoului pentru a fi evitate blocajele birocratice care împiedică astăzi demararea restaurării monumentului-simbol al Constanței? 

M.T.: Procedura de reabilitare a unui monument istoric depinde de regimul de proprietate. Dacă este proprietatea unei autorități publice, proiectarea și execuția trebuie atribuite prin licitație, pe baza Legii achizițiilor publice. Dacă este proprietate privată, proprietarul poate încredința direct lucrările. În toate cazurile, documentația trebuie să fie întocmită de specialiști atestați de Ministerul Culturii și avizată la Ministerul Culturii sau la Direcția Județeană pentru Cultură, după caz. Ea începe cu expertizarea tehnică a clădirii și studiul istoric. De asemenea, trebuie să existe acte de proprietate și cadastru.

În privința Cazinoului din Constanța, demararea lucrărilor a fost mult timp întârziată datorită transmiterii de la o entitate la alta a acestei clădiri. În prezent, deși are asigurată finanțarea de la Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, lucrările au fost blocate din cauza procedurilor anevoioase privind achizițiile publice, care au permis contestarea (întemeiată sau nu) a licitațiilor și durata mare a rezolvării acestor contestații.

Sperăm ca modificările recente în Legea achizițiior publice să elimine aceste blocaje. Nu este domeniul nostru de activitate de a propune modificarea Legii achizițiilor publice, dar credem că aceste contestații ar trebui soluționate mult mai rapid, eventual de către instanțe speciale. De asemenea, în pregătirea licitațiilor, caietele de sarcini trebuie întocmite de specialiști, astfel încât documentațiile să fie, încă de la început, la nivelul de exigență necesar.

„Menționăm că în județul Constanța nu există arhitecți și ingineri specialiști în restaurarea monumentelor istorice“

ISE: Două clădiri simbol ale Constanței de importanţă naţională (categoria A), Cazinoul și Palatul Regal din Mamaia, trei lăcașe de cult emblematice pentru trecutul comunității (Sinagoga așkenază, Geamia Hunkiar și Biserica Greacă), cetăți antice (Capidava, Histria, Adamclisi), Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Edificiul Roman cu Mozaic, Mormântul Hypogeu și alte monumente de importanță națională se află într-o stare avansată de degradare. Din calitatea dumneavoastră de șef al Culturii constănțene, cum comentați această scurtă și tristă statistică? Cum și de ce credeți că s-a ajuns în această situație?

M.T.: Nu toate monumentele menționate de dumneavoastră sunt în stare avansată de degradare.

Cazinoul are o structură solidă, fiind consolidat și restaurat în anii 1983-1986. Fațadele, tâmplăria, interioarele, ornamentele sunt foarte degradate din cauze naturale și din cauza faptului că nu a mai fost folosit, încălzit și îngrijit în ultimii ani.

Palatul Regal din Mamaia este într-o stare aparent medie. Acoperișul este foarte degradat și necesită intervenții de urgență. De asemenea este necesară o expertizare a structurii pentru a afla adevărata stare a monumentului.

Sinagoga din str. Rosetti nu este înscrisă ca monument istoric. Se află într-adevăr în stare rea, nu mai are acoperiș, din motiv de nefolosire și neîngrijire vreme îndelungată. Instituția noastră a dorit să o claseze ca monument istoric, dar legislația solicită documente pe care proprietarul nu le-a deținut până de curând (cadastru). În prezent există un proiect de restaurare avizat și aprobat și, din câte știm, Ministerul Dezvoltării alocă fonduri pentru restaurare.

Geamia Hunchiar a fost și ea consolidată înainte de 1990, nu se cunoaște exact în ce proporție. Clădirea este folosită și îngrijită, nu putem spune că este într-o „stare avansată de degradare”. Este necesară o expertiză tehnică actuală și consolidarea minaretului, care se află evident în stare mai precară. Statul turc și-a manifestat interesul pentru a sprijini restaurarea, în cadrul unui protocol de colaborare cu statul român, dar acțiunea nu s-a finalizat.

La Biserica greacă s-au refăcut fațadele și treptele de acces în urmă cu câțiva ani. Este folosită și îngrijită, nu este într-o „stare avansată de degradare”.

La Capidava, aparținând domeniului public județean, este în curs de implementare un proiect de restaurare și punere în valoare cu fonduri europene, avizat și aprobat. Întârzierile țin de execuție și de unele probleme ale licitației.

Cetatea Histria, aparținând domeniului public județean, are gradul cel mai înalt de protecție dintre toate cetățile antice din județul Constanța, fiind considerată de interes european. Ea se află în atenția Ministerului Culturii și în cercetare arheologică sistematică permanentă de către specialiști de la Ministerul Culturii și Institutul Național al Patrimoniului. Sunt necesare lucrări de renovare la muzeul aferent.

La Adamclisi, aparținând domeniului public județean, Monumentul Triumfal a fost restaurat cu fonduri europene în anii trecuți. La Cetate se desfășoară anual sesiuni de cercetare arheologică sistematică. Ambele sunt introduse în circuitul turistic. Muzeul de la Adamclisi necesită reparații.

Următoarele trei obiective arheologice de valoare națională se află în stare de degradare și necesită acțiuni urgente de restaurare: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, aparținând domeniului public județean, a fost consolidat parțial – în curtea interioară, cu fonduri europene, în anii trecuți. Sunt necesare lucrări de restaurare: la acoperiș, fațade, tâmplării, interioare, pentru care sunt necesare fonduri importante. Se află în atenția Consiliului Județean pentru proiectare și finanțare.

La Edificiul Roman cu Mozaic, aparținând domeniului public județean, între anii 2007-2014 s-au întocmit proiecte de restaurare și dezvoltare ca Centru cultural, în parteneriat public-privat, avizate. Din păcate, parteneriatul nu a mai fost susținut de autorități și proiectul a fost stopat. În prezent este urgentă nevoie de reparații capitale la clădirea de protecție existentă, datând din anii 1960.

La Mormântul Hipogeu (Cavoul hypogeu paleocreștin) de la Zorile (domeniu public județean) există un proiect de protejare din anii 2000, care a rămas neimplementat și astăzi nu mai este considerat adecvat. Monumentul este acoperit cu o construcție provizorie din anii 1980 și se află într-adevăr în pericol. Având o valoare foarte mare, este permanent în atenția specialiștilor. Se află, din câte știm, în capul listei de priorități a Consiliului Județean, pentru proiectare și finanțare.

O situație gravă întâmpinăm și la Ansamblul rupestru de la Murfatlar, de valoare națională (domeniu public județean), restaurat și protejat doar parțial în anii 1970, a cărui degradare avansează rapid datorită materialului friabil. Continuarea restaurării și continuarea construirii clădirii de protecție, inițiate în anii 2000, sunt sistate, tot din lipsă de fonduri.

Credem că s-a ajuns în acestă situație dificilă datorită subfinanțării cronice a Ministerului Culturii, care are în fiecare an un buget foarte mic și, din acest motiv nu mai deține nici specialiști. Datorită salarizării reduse aceștia au migrat în domeniul privat. De asemenea, datorită diminuării rolului și subfinanțării Institutului Național al Patrimoniului, subordonat Ministerului Culturii, care nu mai deține specialiști proiectanți în domeniul restaurărilor.

Problema este la nivel național. Ministerul Culturii nu deține fondurile necesare restaurării patrimoniului. Direcțiile Județene pentru Cultură nu au buget și atribuții pentru finanțarea unor proiecte de restaurare.

În restul țării, mai ales în Transilvania, s-au realizat restaurări frumoase ale unor monumente și ansambluri istorice, mai ales prin atragere de fonduri europene, prin grija edililor locali. În județul Constanța aceștia nu s-au implicat ori s-au implicat insuficient. Avem speranța că noile autorități locale rezultate în uma alegerilor din 2016 vor pune problema protejării patrimoniului printre priorități.

Siturile arheologice menționate, și nu numai acestea, necesită sume foarte mari pentru întreținere și restaurare, cuprinzând proiectare, avizare și execuție și acestea ar trebui să fie finanțate de Ministerul Culturii. Ele ar fi trebuit, considerăm noi, să fie înregistrate în patrimoniul public al statului și direct în grija Ministerului – prin Institutul Național al Patrimoniului. În prezent, siturile arheologice sunt în patrimoniul public al Consiliului Județean sau al primăriilor, care nu dețin fonduri suficiente și nici personalul necesar pentru a întocmi proiecte de calitate pentru a atrage fonduri externe.

Menționăm și faptul că în judetul Constanța (și Tulcea) nu există arhitecți și ingineri specialiști în restaurarea monumentelor istorice atestați de Ministerul Culturii și, în cazul unor intervenții necesare, trebuie apelat la specialiști de la București, unde se află cei mai mulți, sau din alte zone ale țării.

„În ultima perioadă nu am resimțit sprijinul Ministerului Culturii pentru protejarea patrimoniului din județul Constanța“

ISE: Care sunt gradul de implicare și interes pe care Ministerul Culturii l-a manifestat în ultimii ani pentru patrimoniul istoric și cultural constănțean? Puteţi exemplifica o iniţiativă a Ministerului Culturii în favoarea reabilitării vreunui monument de importanţă naţională de categoria A din judeţul Constanţa? Este Ministerul Culturii în cunoştinţă de cauză în legătură cu situaţia patrimoniului istoric şi cultural din judeţul Constanţa? Care este reacţia decidenţilor la solicitările dumneavoastră?

M.T.: În anul 2012, Ministerul Culturii, prin Institutul Național al Patrimoniului, a demarat întocmirea de documentații pentru restaurarea și punerea în valoare a unor situri arheologice din municipiul și județul Constanța, pentru atragere de fonduri europene și a solicitat documente juridice de la Consiliul Județean. Din câte știm, acțiunile au fost suspendate pentru că la data respectivă nu era întocmit cadastrul acestor situri, iar Consiliul Județean nu a transmis documentele solicitate de minister.

Din păcate, în ultima perioadă, Ministerul Culturii suferă din cauza unei subfinanțări cronice (0,09% din PIB), a schimbărilor foarte frecvente în conducere și la nivelul funcționarilor, numărul mic al acestora ducând la suprasolicitare și întârzierea mare a avizărilor, dar și din cauza birocrației excesive și cronofage, pe care fiecare nouă conducere o accentuează.

În ultima perioadă nu am resimțit sprijinul Ministerului Culturii pentru protejarea patrimoniului din județul Constanța și nici comunicarea dintre instituția noastră și minister nu se realizează așa cum ar fi necesar.

„Conform Legii 422/2001 nu avem competențe clare de aplicare a contravențiilor“

ISE: Ați afirmat, în nenumărate rânduri, că în unele cazuri actuala Lege nu vă permite să vă desfășurați activitatea așa cum ar trebui. Care au fost situațiile la care ați făcut referire și ce soluții se impun pentru ca lucrurile să intre în normal? De fapt, ce poate face DJC acum, conform Legii 422, în faţa unei acţiuni de deteriorare, furt sau distrugere totală a unui monument istoric? Exemplele concrete pot fi legate de spaţiul urban din Peninsulă, de palatul Regal din Mamaia, Cazinoul din Mamaia, hotel Rex din Mamaia, statuile monumente de for public, cetăţile antice din judeţul Constanţa, monumentele industriale (în special cele din portul Constanţa).

M.T.: D.J.C. Constanța nu are personal suficient pentru rezolvarea tuturor activităților care sunt în sarcina instituției, conform legii: avizare pe baza mai multor legi, corespondență, control în patrimoniul imobil și mobil, secretariatul CZMI, etc., deoarece posturile sunt insuficiente, blocate sau nefinanțate. Bugetul nostru este foarte redus și nu îl putem completa cu fonduri extrabugetare decât prin taxarea avizelor, care de asemenea ne este blocată prin lege (se poate taxa un număr foarte redus al avizelor pe care le emitem).

Conform Legii 422/2001 nu avem competențe clare de aplicare a contravențiilor în zonele construite protejate (situri urbane) și în zonele de protecție ale monumentelor istorice. Aceste zone istorice formează partea cea mai mare și mai vizibilă a patrimoniului, trebuie protejate pentru conservarea identității localităților și sunt cele mai agresate de către proprietari.

Pentru sancționarea contravențiilor recurgem la ajutorul Poliției Locale a Primăriei Constanța și la Inspectoratul Județean al Poliției, cu care avem un Protocol de colaborare. În cazul agresiunii asupra monumentelor istorice, cu ajutorul Inspectoratului Județean al Poliției, se întocmesc dosare penale pentru infracțiune. Însă cazurile de agresiuni evidente sunt rare.

Mult mai frecvente sunt lipsa de îngrijie, abandonul, care conduc treptat la degradarea monumentelor până la pierderea elementelor de valoare sau până la dispariție, a se vedea cazul clădirii din Bd. Tomis, nr. 86. În aceste cazuri, legea permite doar amenzi contravenționale pentru lipsa de îngrijire, acestea nu se încadrează la “infracțiuni”.

Totodată, îngrijirea și restaurarea unei clădiri istorice necesită fonduri importante, pe care mulți proprietari nu și le permit, statul nu îi sprijină în acest sens, iar autoritățile locale, nici ele, în afara scutirii de impozitele locale. O soluție ar fi amendarea repetată, dar nu se poate impune cu forța investiția în restaurare.

O speranță rămân fondurile europene, dar trebuie întocmite documentații dificile, iar obținerea finanțării este incertă. În exercițiul bugetar 2014-2020, Uniunea Europeană alocă fonduri pentru restaurări, pentru monumente istorice deținute de către autorități publice și de către cultele religioase, nu și de către persoane private, fizice sau juridice. În consecință, pentru aceste cazuri, care sunt cele mai numeroase și se află în starea cea mai rea, trebuie găsite alte surse de sprijin financiar.

„Din câte cunoaștem, colaborarea cu Ministerul Culturii este dificilă și pentru alte Direcții“

ISE: Dacă ar exista iniţiativa politică, administrativă sau civică locală privind începerea unei proceduri de clasare a unei clădiri drept monument istoric, DJC poate rezolva, conform Legii 422/2001 şi într-un timp rapid, această situaţie? Relaţia cu Ministerul Culturii este, la Constanţa, una specială sau, din câte cunoaşteţi, mai toate direcţiile judeţene au aceleaşi probleme în teritoriu?

M.T.: Privind clasarea unor clădiri ca monumente istorice, procedura legală actuală este foarte dificilă. DJC Constanța nu poate întocmi singură o documentație pentru clasare și nu poate realiza rapid o clasare. Conform Legii 422/2001 și Ordinului MC nr. 2260/2008 privind clasarea și inventarierea monumentelor istorice, documentația pentru clasare trebuie să cuprindă:

– acte de proprietate, cadastru, intabulare – existente numai la proprietar
– releveul clădirii: planuri, secțiuni, fațade – întocmite de către un arhitect specialist MC (contra cost)
– studiu istoric și evaluare de arhitectură – întocmit de către un arhitect specialist MC (contra cost)
– zona de protecție în coordonate stereo 70 – întocmit de către specialist (contra cost).

În lipsa acestor documente, dosarul nu este avizat la Ministerul Culturii, în Comisia Naționala a Monumentelor Istorice – Secțiunea Evidență. Dacă se primește Avizul, mai durează până la emiterea Ordinului de clasare, care se publică în Monitorul Oficial. DJC Constanța are un buget de supraviețuire, nu are fonduri pentru întocmire de documentații pentru restaurări, cu atât mai puțin pentru sprijinirea execuției.

Exemplu: Pentru clasarea, din oficiu, ca monument istoric, a unei clădiri din Constanța, str. Sarmisegetuza 40 (în prezent, în ruină), DJC Constanța a strâns documente timp de trei ani, cu ajutorul unor studenți, cu finanțarea unei asociații private și cu actele proprietarului refolosite din dosarul pentru o avizare. Documentația transmisă la Ministerul Culturii în noiembrie 2015 a fost respinsă pentru completări formale, a fost retransmisă în iunie 2016 și nu a fost avizată nici până astăzi.

Din câte cunoaștem, colaborarea cu Ministerul Culturii este dificilă și pentru alte Direcții. Motive obiective precum cele deja menționate sunt de înțeles, dar cel puțin comunicarea dintre Minister și Direcții, la nivel executiv, ar putea fi îmbunătățită.

„Pentru ca activitatea să fie îmbunătățită este necesar ca Legea 422/2001 și alte acte normative în domeniu să fie actualizate“

ISE: Care sunt propunerile dumneavoastră pentru ca lucrurile să se schimbe în bine în ceea ce privește patrimoniul istoric și cultural?

M.T.: •Încadrarea Ministerului și Direcțiilor subordonate cu personal de specialitate suficient (la nivelul anilor 2004-2008) și retribuirea decentă a acestuia;

•O comunicare mai bună, la nivel de execuție, între Ministerul Culturii și Direcțiile subordonate;

•O mai mare transparență în relația cu publicul;

•Site-uri actualizate ale instituțiilor de profil (dependente tot de numărul de personal);

•Pentru ca activitatea să fie îmbunătățită este necesar ca Legea 422/2001 și alte acte normative în domeniu să fie actualizate cu observațiile specialiștilor din teritoriu care se ocupă efectiv și permanent cu implementarea lor;

•Considerăm necesară sporirea rolului Institutului Național al Patrimoniului, care este în subordinea Ministerului Culturii, încadrarea sa cu specialiști și experți retribuiți de stat, care să întocmească proiecte de restaurare pentru proprietarii care nu își permit costurile, clasări și declasări de monumente istorice, din oficiu, pe baza propunerilor din teritoriu;

•Este necesară diminuarea procedurilor birocratice:
– avizarea mai rapidă a intervențiilor în zone construite protejate
– proceduri de clasare și declasare mai rapide
– simplificarea formularului Obligației de folosință
– simplificarea operării modificărilor în Lista Monumentelor Istorice – clasări și declasări, modificări de detaliu
– simplificarea procedurii de eliminare din Listă a obiectivelor dispărute
– eliminarea procedurii de preemțiune la vânzarea imobilelor situate în situri (arheologice, urbane, rurale)

•Este necesară sprijinirea de către stat și autorități locale a proprietarilor de monumente istorice: facilități fiscale, scutiri de impozite și taxe, împrumuturi ieftine, consultanță și proiectare gratuite susținute de stat pentru proprietarii de monumente istorice care investesc în restaurări, etc;

•Este necesar ca autoritățile locale și Ministerul Culturii să prevadă în bugetele proprii, conform Legii 422/2001, fonduri pentru cofinanțarea restaurării monumentelor istorice (HG 1430/2003);

•Este necesară creșterea bugetului Ministerului Culturii prin alocări de procente din veniturile rezultate din activități diverse (jocuri de noroc, de divertisment, sportive etc.);

•Este necesară impulsionarea unei legi atractive privind sponsorizarea în domeniul culturii și al protejării patrimoniului în special, pentru stimularea investițiilor private în domeniu, în completarea bugetului public insuficient.