Proiectul “Let’s communicate shukar!”, inițiat de elevi ai liceului “Dimitrie Cantemir” Babadag, sub îndrumarea domnișoarei profesor doctor Melia Abdula, își propune să faciliteze accesul la informație pentru tinerii din comunitatea Babadag și să ofere tinerilor rromi șanse egale la educație. Vorbim despre unul dintre cele trei proiecte câștigătoare ale concursului organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (București) și Norsensus MediaForum (Oslo), în cadrul proiectului Competențe media și de advocacy pentru liceeni, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.
„Una dintre problemele identificate de noi în comunitatea Babadag este lipsa comunicării eficiente, atât pentru comunitatea rromilor, cât și pentru restul, fie că vorbim despre români, turci, lipoveni ori celelalte comunități care trăiesc aici”, a declarat Drăganoiu Cristina, elevă în clasa a XII – a și una dintre inițiatoarele proiectului.
,,Printre activitățile pe care le vom desfășura în acest proiect se numără: sesiuni de informare în școli, prezentarea unei piese de teatru scrisă de Elena Oprea, una dintre inițiatoarele proiectului și jucată de voluntari – „Calul troian contemporan” umată de o dezbatere pe tema discursului incitator la ură. Vrem să organizăm, de asemenea, Cafeneaua tinerilor asertivi unde să proiectăm filmulețe și să discutăm despre importanța accesului la educație, efectele discriminării și ale discursului instigator la ură. La începutul lunii mai vrem să organizăm o piesă de Teatru senzorial, scrisă de echipa de proiect și jucată împreună cu voluntarii și participanții, prin care să ilustrăm tipurile diferite de comunicare (verbală, nonverbală, paraverbală) și tipuri de comportamente: pasiv, agresiv, asertiv, pentru a-i ajuta pe participanți să cunoască diferite modalități de interacțiune și comunicare cu alte persoane. Cu ocazia zilei de 1 iunie, vom organiza Ziua de joacă a copiilor rromi și români “Să învățăm să comunicăm prin joacă“.
„Discriminarea se invață încă de mic, iar noi credem că prin joacă acești copii vor învăța că este bine să fi diferit, doarece diversitatea aduce putere unui grup”, a spus Melia-Ana Abdula, profesor coordonator al proiectului implementat de elevii de la Liceul Cantemir.
Proiectul vine ca o consecință firească a faptului că principala problemă decelată la nivelul comunității locale este slaba comunicare între etniile locale fie ei rromi, ruși lipoveni, turci, tătari și români. Mai mult, slaba educație în rândul rromilor turci, receptivitatea lor redusă față de orice informație venită din afară și care, de cele mai multe ori, intră în conflict cu tradiția înpământenită conduce la comportamente deviante, chiar agresive, ale acestora, toate pe fondul unei slabe comunicări interetnice. Perioada de desfășurare a proiectului este de 9 luni, din octombrie 2014 până în iunie 2015, activitățile fiind: derularea proiectului în școli (prezentarea de materiale audio-video, dezbateri, chestionare); cafeneaua tinerilor asertivi (vizionare scurt- metraje, jocuri de rol, dezbateri și chestionare); teatru senzorial și zi comună de joacă pentru copii rromi și români.
- “Images from the past”: A comic book exhibition on the experiences of Holocaust victims in Romania, organized in Constanța - 28 septembrie 2023
- Din 1 decembrie 2025, românii vor putea călători în SUA fără vize, anunță ambasadorul Andrei Muraru - 28 septembrie 2023
- “Imagini din trecut”: Expoziție de benzi desenate pe tema experiențelor victimelor Holocaustului din România, organizată la Constanța - 28 septembrie 2023