
La Festivalul Iernii, eveniment care se desfășoară, până pe 12 ianuarie, în Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie, copiii se distrează, dar își pot testa și îndemânarea învățând să fie creativi.
La Atelierul de Artă, alături de elfii lui Moș Crăciun, Anca și Alina, cei mici învață, zi de zi, să facă o mulțime de podoabe pentru pomul de Crăciun, dar nu numai.
În fiecare zi de sâmbătă, prichindeii pot participa la atelierul de clopoței. De acasă trebuie să vină doar cu bucuria de a meșteri, deoarece ajutoarele lui Moș Crăciun le pun la dispoziție carton colorat, hârtie creponată din care se fac biluțe, adeziv pentru hârtie, sclipici și șnur colorat.
Atelierul de Artă este unul dintre cele patru ateliere ale lui Moș Crăciun, deschise zilnic, de luni până joi, între orele 16.00-20.00 și de vineri până duminică, între orele 12.00-20.00.
La Atelierul de Artă se mai organizează: ateliere de pictură – lunea, ateliere de coșulețe pentru pomul de Crăciun – marțea, ateliere de ghirlande – miercurea, ateliere de contruit păpuși – joia, ateliere de globuri pentru pomul de Crăciun – vinerea și ateliere de construit oameni de zăpadă – duminica.
Festivalul Iernii 2019, organizat de Asociația Culturală pentru Tineret și Copii „Art Theatre“ și finanțat de Primăria Municipiului Constanța, se desfășoară în Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie, zilnic, în perioada 6 decembrie-12 ianuarie.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:


