După ce Rusia și-a împlinit pofta teritorială prin anexarea Crimeii ucrainene, Kievul a pășit într-o nouă etapă a crizei sale politice. Ultimele evoluții ce se petrec în partea de răsărit a Ucrainei, dirijate de un scenariu bine întocmit, reflectă un gând malefic conform căruia Ucraina sângerândă nu trebuie lăsată să se vindece. Asemenea rechinului ce vede sânge, Rusia percepe vecinul său vestic ca pe o pradă pe care dorește să o sfâșie de teritorii, de noi teritorii. Slăbiciunea autorităților interimare de la Kiev de a face față haosului politic, social și economic ce a pus stăpânire pe Ucraina mai bine de 4 luni, a fost un semnal clar pentru Kremlin că Moscova nu își poate permite ratarea ocaziei perfecte pentru invadarea părții răsăritene a Ucrainei. Pentru a-și face intrarea în scenă legitimă și poate chiar și solicitată, Rusia a trimis fraților ucraineni un nou cadou-bombă – separatismul susținut prin tero-rism, sau așa cum a afirmat premierul Iațeniuk ,,Rusia exportă în Ucraina o nouă materie primă: terorismul’’.
De fapt, manifestarea tendințelor separatiste susținute de grupări bine înarmate ce au preluat controlul instituțiilor administrative în regiunile Donețk, Lugansk și Slaviansk reprezintă o capcană pe care autoritățile de la Kiev nu au putut-o evita. Lansarea campaniei antitero în estul Ucrainei pentru preluarea controlului în această regiune și dispersarea grupărilor militare separatiste a schimbat calitativ criza din Ucraina. Așa cum convine Rusiei, criza politică din Ucraina odată cu confruntarea militară dintre armata ucraineană și separatiști a devenit o criză a securității (sociale), criză ce vine să legitimeze și mai mult interesul național al Rusiei de apărare a rușilor sau a vorbitorilor de limbă rusă.
Pe de altă parte, hărțuirea Ucrainei prin susținerea separatismului terorist din est reprezintă modalitatea de a compromite legitimarea unui nou regim pro-european la Kiev prin desfășurarea alegerilor din 25 mai. Angajate într-un război împotriva unui dușman cu fața nevăzută (la propriu, persoanele înarmate purtând cagule) dar știută (simpatizanți pro-ruși sau chiar ruși), forțele militare ucrainene, așa cum o demonstrează recentele știri, sunt incapabile să asigure controlul deplin în focarele separatiste din est, iar acest fapt afectează din punct de vedere politic regimul interimar de la Kiev. Cert este că, luptând împotriva ,,morilor de vânt’’ rusești, Ucraina este legată de planul militar al Rusiei de invadare.
Când invadează Rusia?
Acțiunile ofensive pe care Kremlinul le întreprinde la adresa suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei în ultima perioadă au la bază unele argumente pseudo-legale prin intermediul cărora Moscova plasează politica sa expansionistă în spiritul și li-tera dreptului internațional. De exemplu, în cazul intervenției militare din Crimeea Vladimir Putin a invocat tratatul ruso-ucrainean privind staționarea flotei rusești în portul Sevastopol care permite sporirea prezenței militare în peninsulă. Președintele Rusiei a afirmat că, din punct de vedere cantitativ, Rusia s-a încadrat în limitele prevăzute de tratat și nu poate fi vorba des-pre nici un fel de încălcare a dreptului internațional.
Același scenariu este valabil și în al doilea episod. Li-derul de la Kremlin primește aprobarea din partea Consiliului Federației al Dumei de Stat pentru invadarea Ucrainei ca urmare a solicitării pe care Victor Ianukovici (considerat președintele legitim al Ucrainei) i-o adresează lui Putin. Prin urmare, dacă șeful legitim al unui stat îți cere oficial să încalci suveranitatea țării sale, este aceasta oare o încălcare a dreptului internațional? Desigur că nu, spune Moscova.
Important este însă momentul în care autorizația de a invada Ucraina este acordată lui Putin. Aceasta are loc într-un moment în care în estul Ucrainei domină ordinea și pacea în ciuda încolțirii manifestațiilor pro-ruse. Dacă președintele rus obține aprobarea de a invada într-un moment ce nu impune luarea unei asemeni decizii, iar Rusia nu invadează acum când la granița ei se aud focuri de arme și cad victime deopotrivă civili și militari ucraineni, atunci când invadează Rusia Ucraina? Așteaptă Moscova să curgă mai mult sânge rusesc, sau șovăie să-și asume riscul propriei aventuri ce i-ar aduce izolarea economică?
Rusia intimidează țările din flancul de răsărit al NATO
Aprobarea de a invada Ucraina care îi arogă liderului de la Kremlin dreptul de a pătrunde oricând la vest de frontiera Rusiei reprezintă mai mult decât un mesaj adresat Kievului. Prin acest gest de a pune în practică o politică de forță Moscova dorește să testeze pulsul securității regionale în Europa de Sud-Est. Pe lângă Georgia și Republica Moldova cu tensionatele lor conflicte înghețate din Abhazia, Osetia de Sud și Transnistria, fiorii unui potențial pericol rusesc au fost resimțiți în statele membre NATO care alcătuiesc acel ,,cordon sanitaire’’ de la Baltica la Marea Neagră al lumii valorilor europene.
Deși riscul unor amenințări teritoriale directe din partea Rusiei față de statele membre ale organizației nord-atlantice este minim, dacă nu chiar imposibil, Țările Baltice, Polonia și România au simțit nevoia unor asigurări suplimentare din partea NATO. După ce Polonia a cerut o întrunire a Consiliului Suprem al NATO pentru a reevalua relațiile organizației cu Rusia, România și Țările Baltice au primit întăriri militare pe fondul crizei din Ucraina, mai ales că aceste țări s-au simțit ținte directe a campaniei antioccidentale declanșate de Kremlin.
Atât România cât și Țările Baltice își au punctele lor vulnerabile în relațiile reciproce cu Rusia. Estonia și în special Letonia, pe lângă faptul că sunt țări de frontieră cu Rusia, dispun de o numeroasă minoritate rusească ce pentru Moscova a reprezentat dintotdeauna un interes național. În acest punct a și lovit Kremlinul. În contextul tulburărilor din Ucraina, Rusia a reclamat Letonia și Estonia forurilor internaționale din motiv că rușii din aceste țări sunt discriminați pe baza criteriului lingvistic, implicit, sunt lezați de dreptul la cetățenie fără a cunoaște limba de stat. Această reclamare poartă însemnele unui pericol pe care Țările Baltice îl echivalează nici mai mult nici mai puțin cu emergentul conflict din Ucraina.
În cazul României, nu minoritatea rusească șlefuiește relațiile dintre București și Moscova. Este vorba mai degrabă despre o stare de spirit formată în timp decât despre o componentă materială a relațiilor româno-ruse. Probabil nu ar fi obiectiv să credem că relațiile dintre părți sunt șlefuite de pro-blema nerezolvată a tezaurului românesc aflat la Moscova (dacă mai există acest tezaur). Este vorba despre ceva mai mult, despre fobia reciprocă ce există între români și ruși și stabilește o limită apropierii între cele două țări. În acest sens, subtilitatea campaniei mediatice antiromânești lansate de Kremlin în ultimele zile și-a atins scopul propus. Afirmând că ,,în cazul izbucnirii unui război, România nu ar rezista mai mult de 30 de minute în fața unui atac aerian’’ Rusia a făcut România să retrăiască cea mai dramatică stare a ființei sale naționale, cea a ultimatumurilor sovie-tice din 26 și 28 iunie 1940. În cazul refuzului de a ceda Basarabia și Bucovina de Nord, România risca să fie atacată de URSS și să dispară ca stat. Astfel se și explică întăririle făcute de NATO (prin intermediul SUA) în România.
Mihail Hodorkovski: ,,Pentru Rusia, situația din Ucraina este înrudită cu un conflict civil în interiorul societății rusești’’
Mihail Hodorkovski, recent grațiat de președintele Vladimir Putin și-a expus poziția civică despre evenimentele din Ucraina. Foarte interesant este faptul că oponentul declarat al lui Putin indirect oferă un răspuns la întrebarea de ce încă nu a izbucnit un război între Rusia și Ucraina. Fostul deținut afirmă că după primele focuri între ruși și ucraineni, în Rusia va începe un război civil. Potrivit lui ,, în interiorul Rusiei ruptura s-a produs în familii’’ Hodorkovski susținând totodată că ,,are prieteni părinții cărora au rupt legăturile familiale cu rudele apropiate din cauza aprecierii problemei din Ucraina’’. Dacă pericolul izbucnirii unui război civil în Ucraina se întoarce ca un bumerang către Rusia, atunci Moscovei nu-i rămâne decât să nu mai tragă sforile în estul Ucrainei.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
