În urmă cu aproape un veac, la 15 februarie 1923, undeva în nordul Dobrogei, se năștea într-o familie modestă cel care avea să devină un mare istoric, cercetător și profesor printre altele la universitățile Harvard, New York, Wisconsin-Madison din America și Bilkent, METU, Istanbul Șehir din Turcia, fondator al unor asociații de prestigiu precum Turkish Studies Association, autor a sute de articole și zeci de cărți, consultant al preșesinților americani Jimmy Carter, Ronald Reagan și George Bush, un om ale cărui idei și scrieri nu au fost doar subiectul de dezbatere al unor specialiști ci au influențat evoluțiile politice globale.
Istoricul de renume mondial cu rădăcini dobrogene, Kemal Karpat, a cărui viață a fost frumos comparată cu un „fluviul care străpunge muntele” (titlul cărții biografice apărute în limba turcă: Dağı Delen Irmak), s-a aflat pentru scurt timp în România. După ce i s-a acordat titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, al doilea oferit de o universitate din România după cel primit în 1994 de la Universitatea Ovidius din Constanța, profesorul Kemal Karpat, a vizitat și pământurile natale din Dobrogea. După ce a revăzut satul natal Armutlia (astăzi satul Turda, jud. Tulcea), în după-amiaza zilei de vineri, 8 mai, a participat la o întâlnire cu membrii comunității locale.
Întâlnirea nu s-a rezumat la o simplă socializare. Discursul pe care l-a ținut marele istoric a fost o veritabilă lecție de viață. Plecând de la un exemplu personal, starea precară a cimitirului musulman din Armutlia, acesta a îndemnat comunitatea locală să facă tot ce le stă în putință să își păstreze și protejeze valorile culturale. Istoricul Kemal Karpat s-a arătat îngrijorat și de continua degradare sau treptata dispariție a monumentelor otomane din Dobrogea amintind că în apropiere de Babadag funcționa un hamam turcesc care astăzi a dispărut iar din cele 15 cișmele din acelați oraș, a mai rămas în zilele noastre doar una. În opinia profesorului Kemal Karpat, valorile materiale și culturale pot fi păstrate doar prin eforturile unei comunități unite, îndemnându-i pe turcii și tătarii din Dobrogea să nu uite că depinde doar de ei să își protejeze monumentele care îi definesc.
Marele istoric a mărturisit și că această revenire în România l-a făcut să prindă noi rădăcini, în timpul vizitei la București având ocazia să își reîntâlnească trei dintre vechii colegi din anii petrecuți la Seminarul Musulman de la Medgidia. Rememorând anii petrecuți la această școală, caracterizați de un regim strict, profesorul Kemal Karpat a împărtășit și faptul că cea mai importantă lecție pe care a învățat-o a fost aceea că cel mai de preț dar pentru un om este libertatea. La fel, acesta a arătat că, deși granițele se pot schimba, statele dispărând sau remodelându-se, ceea ce este în sufletele oamenilor este de neschimbat spunând că el este și tătar, și turc dar și român.
Gazda evenimentului a fost Asociația Saladin Agiacai condusă de Meryem Mambet, proprietara hotelului Aurora și Lect. Dr. Denis Ibadula, Facultatea de matematică și informatică, Universitatea Ovidius Constanța. Asociația își propune să onoreze memoria lui Saladin Agiacai, fost președinte al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România. Organizarea întâlnirii cu istoricul Kemal Karpat se înscrie în lungul șir de evenimente pe care asociația le-a derulat cu scopul de a promova valorile comunității turco-tătare și de a contribui la păstrarea tradițiilor și obiceiurilor acesteia. Exprimându-și recunoștința față de întreaga activitate a oaspetului de seamă al Asociației Saladin Agiacai, Meryem Mambet a declarat: „Ştiţi vorba aceea: cine nu are bătrâni să-şi cumpere? Comunitatea noastră din Dobrogea este fericită: nu trebuie să cheltuiască nimic”.
La întâlnire au mai fost prezenți Excelența Sa Ali Bozçalışkan, consulul general al Republicii Turcia la Constanța şi Prof. Univ. Dr. Gemil Tahsin, directorul Institutului de Turcologie și Studii Central-Asiatice al Universității Babeș-Bolyai.
- Neversea a anunțat cele 6 scene ale ediției 2023/ Schimbări majore față de anul trecut și o nouă direcție a festivalului/ Scena Balkanic, surpriza din acest an - 6 iunie 2023
- Andreea Pavel (Info Sud-Est) is awarded the Ion Rațiu Prize for Journalism 2023/ It is the first time the trophy goes local: “Local media is vital for democracy” - 6 iunie 2023
- Peste 1.700 de liceeni din șase județe, interesați de oferta educațională a Universității Ovidius, la Zilele Porților Deschise - 6 iunie 2023