INTERVIU: Model United Nations, eveniment de succes la Constanța

info-sud-est-conferinta

UN Youth Association of Romania, filiala Constanţa, a organizat pentru prima dată evenimentul Model United Nations (MUN), care a avut loc între 21-24 aprilie 2016. Model United Nations este o simulare academică a întâlnirilor din cadrul ONU, în care delegaţi ai statele membre dezbat probleme de actualitate.

Conferinţa a fost găzduită de către Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice a Universităţii „Ovidius” din Constanţa.

Florina-Claudia Chirilă este vicepreședinte al Asociației Tineretului ONU din România-Filiala Constanța, studentă în anul al III-lea la Facultatea de Istorie și Științe Politice, Specializarea Relații Internaționale și Studii Europene și ne vorbește despre derularea acestei conferințe.

ISE: Asociația Tineretului ONU din România-Filiala Constanța a fost gazda primei ediții a unei simulări academice de tip Model United Nation. Cum a decurs aceasta și ce a adus nou pe plan local?

Florina-Claudia Chirilă: Acest proiect a reprezentant un nou mod de dezbatere a problemelor actuale de la nivel mondial și ocazia unde timp de trei zile participanții conferinței au putut experimenta viața unui diplomat cu tot ceea ce are ea de oferit. Ceea ce se întâmplă pe parcursul sesiunilor este întocmai ca la Organizația Națiunilor Unite. Delegații parcurg etapele procesului de stabilire a unei rezoluții: se angajează în procesul de negociere cu alți reprezentanți, participă la discuții, susțin discursuri, elaborează, amendează și votează rezoluții, ca orice diplomat adevărat. Acest eveniment este foarte întâlnit în străinătate, este cel mai mare proiect al asociației la nivel național și ne bucurăm că l-am putut reproduce și la nivel local.

ISE: Care au fost temele de dezbatere de pe parcursul conferinței și cum au fost primite de către participanți?

FCC: Unul dintre cele două comitete, Drepturile Omului, a avut ca temă de discuție dreptul la viața privată în era digitală și cel de al doilea comitet, Consiliul de Securitate, gradul de risc adus de grupările teroriste pe scena internațională. În cel dintâi comitet, subiectele de discuție au fost în jurul termenilor securitate, confidențialitate, siguranța pe Internet și locul pe care îl ocupă spațiul privat în societate. De cele mai multe ori au apărut discuții în ceea ce privește cetățenii, protejarea datelor persoanle și a securității personale. Astfel, delegatul Statelor Unite ale Amercii afirma că statul său folosește datele personale ale cetățenilor doar pentru securitatea națională, dar ca răspuns delegatul Nigeriei acuza că sunt folosite și pentru urmărirea scopurilor economice, în special în domeniul petrolier. Unele dintre idei au vizat violarea spațiului privat, iar aici, delegatul Statelor Unite ale Amercii afirma că intimitatea și libertatea sunt limitate pentru a crește securitatea, teorie respinsă de către reprezentanții Nigeriei și Arabiei Saudite. În cel de al doilea comitet, tema abordată a avut ca principale idei de discuție exploatarea copiilor în grupările teroriste, războiul împotriva ISIS, atacurile cibernetice și prevenirea lor, dar și legătura dintre corupție și terorism. Cele două subiecte au fost întâmpinate cu dinamism și interes din partea participanților, aceștia având o prezență activă pe parcursul dezbaterilor, iar la final, dovada succesului dezbaterilor oferite de către delegați a fost rezoluţia adoptată.

info-sud-est-ctamun

ISE: În afara sesiunilor de dezbatere, care au fost momentele marcante ale evenimentului?

FCC: În primul rând, prima ediție a acestui tip de conferință s-a realizat în parteneriat cu Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa şi a beneficiat de un real suport din partea cadrelor didactice care s-au implicat în buna desfăşurare a conferinţei. Startul a fost dat prin Gala de deschidere, unde participanții s-au bucurat de prezența domnului prorector Mihai Gîrțu, Grant Peehler locotenentul US Marine Corp Black Sea Rotational Force, domnul Emanuel Plopeanu, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice, doamna Diana Slav, ghidul turistic al Constanței City Tour care au pornit discuțiile cu privire la acest eveniment, împreună cu președintele Asociației Tineretului ONU din România- Filiala Constanța, Mariana Achim, directorii de proiect Vanda Niculescu și Teodora Papuc și Secretarul General al Conferinței, Valentin Florea. Pe parcursul zilelor, participanții, împreună cu organizatorii au avut posibilitatea de a interacționa, de a-și împărtăși impresii și păreri, de a socializa într-un cadru deschis și interactiv prin intermediul evenimentelor. După cum bine știm toate lucrurile bune ajung la final, iar Gala de Închidere a marcat finalul conferinței, unde participanților și voluntarilor le-au fost recunoscute eforturile și meritele prin certificate și diplome.

ISE: Care sunt planurile de viitor în ceea ce privește Asociația Tineretului ONU din România- Filiala Constanța și acest mod inedit de dezbatere?

FCC: Consider că Model United Nation este prilejul unde se pot învăța foarte multe lucruri despre culturi diferite, poți interacționa cu persoane deschise, ai posibilitatea de a auzi mai multe păreri asupra unui subiect și oportunitatea de a le înțelege, de a-ți dezvolta abilitățile de a vorbi în public, iar din punct de vedere individual ai oportunitatea de a-ți îmbunătăți abilitățile de negociere și dezbatere pe parcusul conferinței. Doresc să mulțumesc comitetului executiv, voluntarilor, participanților, profesorilor, partenerilor și sponsorilor pentru ajutorul și spijinul adus. În ceea ce privește planurile de viitor, ne dorim ca în anul următor să ne bucurăm de o nouă ediție CTAMUN, cel puțin la fel de productivă.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: