„Casa de Cultură a Sindicatelor se autofinanțează și plătește taxe și impozite ca orice alt agent economic. Este foarte greu să faci și cultură, să faci și rost de bani“
ISE: Sunteți directorul Casei de Cultură de 12 ani. Care sunt principalele obstacole cu care v-ați confruntat de-a lungul anilor și cât de greu este să manageriezi o astfel de instituție?
Gheorghe Ungureanu: Sunt directorul Casei de Cultură din anul 2002. Este foarte greu să ma-nageriezi, deoarece te autofinanțezi. Trebuie să faci și cultură, să faci și rost de bani. Însă, cu un management bun și dacă ești cu gândul și cu sufletul acolo, faci treabă. Dacă tragi acolo unde lucrezi și iei salariu, dacă faci în așa fel încât lumea să intre în Casa de Cultură, atunci vei reuși. Când am devenit director, am luat-o de la zero. Prima dată am schimbat acoperișul. Cu ajutorul prietenilor care au firme am reușit să văruiesc cu var lavabil. Mai apoi am început să închid cu geamuri termopan, după care am început să renovez, să cumpăr microfoane. Prima dată am schimbat grupurile sanitare, și nu birourile. Am cumpărat huse, am pus hârtie igienică, am dat cu parfum, căci altfel nu-ți intră omul. Dacă nu te dotezi, nu ești competitiv pe piață. Totul am făcut cu ajutorul prietenilor. Nu era nimic atunci. Au mai fost vreo trei directori înainte, dar nu se gândeau la Casa de Cultură. Când am venit, am început să tai, să renegociez contractele. Începutul a fost cel mai greu, fiindcă nu era nimic. Am găsit aici 13 angajați care aveau cele mai mici salarii din Asociația Națională a Caselor de Cultură. La ora actuală suntem printre primii și ca venituri, și ca realizări.
ISE: Cărei instituții îi este subordonată Casa de Cultură și care sunt mijloacele de finanțare ale acesteia?
G.U.: Casa de Cultură face parte din Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România (ANCCSR), cu sediul la București. Are consiliul de administrație format din cele patru confederații sindicale la nivel național: Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – Frăția, Blocul Național Sindical, Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa“ și Confederația Națională a Sindicatelor Democra-tice din România. Această asociație s-a constituit în 2005, până atunci Casa de Cultură fiind subordonată CNSRL. Casele de Cultură se autofinanțează și plătesc taxe și impozite ca orice agent economic. Înainte de `89, aceste Case de Cultură au fost construite pentru a face cultură și erau subvenționate. Acum, după revoluție, aceste Case de Cultură se autofinanțează. Dacă vrei să faci și cultură, faci și cultură, dar ca să poți să reziști trebuie să închiriezi o parte din spații.
ISE: Ce fel de spectacole preferă publicul constănțean? Care dintre evenimentele organizate la Casa de Cultură s-au bucurat de cel mai mare succes?
G.U.: Dorința mea a fost să aduc la Constanța, acum câțiva ani de zile, formația Smokie. Am reușit. Au fost la Sala Palatului, la Casa de Cultură din Constanța și la Brașov. Este loc pentru toată lumea. Fiecare spectacol are publicul lui. La piese de teatru este același public. Dar atracția cea mai mare o au actorii mari: Piersic, Mălăele, Beligan, Magda Catone și mulți alții. Am încercat să fac o dată un spectacol cu Bendeac, dar nu a prins. Și se vede diferența dintre marii actori și cei de acum. Deși sunt monștri sacri, încă mai repetă înainte de spectacole, deși au jucat piesele respective de zeci, poate sute de ori.
Fuego, la fel. Vine de două ori pe an la Constanța. Nu există turneu sau an să nu vină Ștefan Bănică Jr. Am adus și Holograful, Irisul, Phoenixul. O să încerc, o să insist și o să aduc cât mai mulți artiști de valoare.
Însă cea mai mare și cea mai puternică satisfacție a mea a fost baletul pe gheață pe care l-am adus în 2013. Spectacolul a fost numai la București, la Sala Palatului, și la Constanța, de aici au plecat în turneu în Europa. Baletul a costat 32.000 de euro. Au fost campioni ai Moscovei și nimeni nu a crezut că eu o să pun 10 tone de gheață pe scenă. Dar am reușit. Au venit profesioniști englezi, care s-au ocupat de gheață, și specialiști din Republica Moldova pentru lumini și fum. A fost o feerie. Spectacolul s-a ținut cu casa închisă. Cu două săptămâni înainte de spectacol vândusem doar 300 de bilete. Nimeni nu credea că putem să punem gheața pe scena Casei de Cultură. Dar, cu toate acestea, cu patru zile înainte nu mai era un loc liber. Aia a fost cea mai mare realizare a mea. Anul acesta nu am mai avut curajul să-i aduc, din motive financiare. Lumea este din ce în ce mai săracă.
ISE: Sunt voci care susțin că prețul biletelor la unele spectacole este foarte mare. Considerați că un român, cu un salariu mediu, își permite să meargă la spectacol lunar? Sau evenimentele de calitate sunt doar un lux în
ziua de azi?
G.U.: Nu este un lux. La Sala Palatului, la București, oamenii au dat 15 milioane pe un bilet, la Andrea Bocelli. La baletul pe gheață de la București, biletul a costat cinci milioane, dar la mine a fost 2,5 mi-lioane. Dar, într-adevăr, pentru nivelul de salariu și pentru oamenii de cultură care vor să vadă piese de teatru, prețurile sunt puțin cam mari. La fiecare spectacol dau la 20 de pensionari invitații gratuite. Sunt oameni care își numără monedele pentru a cumpăra un bilet, oameni brăzdați de ani și de sărăcia pe care o trăiesc, dar totuși vin pentru cultură. Într-adevăr, la teatre sunt prețuri mai mici, fiindcă sunt subvenționate de primării. Aici nu pot să fac nimic, fiindcă ne autofinanțăm.
ISE: S-a scris în presă despre Casa de Cultură ca fiind „Casa de Cultură a manelelor” din cauza funcționării clubului de manele, la parterul instituției. De-a lungul timpului, acolo, au funcționat mai multe cluburi. Este aceasta o sursă de finanțare importantă? Ce le transmiteți celor care critică funcționarea unui club și a unei săli de bingo în cadrul unei instituții de cultură?
G.U.: Este normal. Lumea se întreabă fiindcă oamenii nu știu că noi ne autofinanțăm și că nu ne ajută nimeni. Clubul de bingo nu afectează cu nimic activitatea Casei de Cultură, ba mai mult, îmi aduce bani pentru a putea aduce spectacole aici. Au fost mulți oameni răi, mi-au adus protecția consumatorului, cu decibelii, că se aude în sală. Dar nu este adevărat. Totul este în regulă. Dacă eu nu aș avea sursele astea de venit, nu aș avea cum să aduc spectacole și nu aș mai face nimic în Casa de Cultură. Este adevărat, în subsolul clădirii au fost numai cluburi de-a lungul timpului. Din `90 a fost discotecă. Acum doi ani de zile, ultimii care au funcționat au abandonat și au plecat. Timp de doi ani de zile am scos la licitație spațiul, pentru închiriere. Dar nu s-a atins nimeni de el. M-a întrebat unu dacă poate să facă ciupercărie. Și l-am trimis la plimbare, bineînțeles. Acum, deși este club de manele, să știți că a făcut investiții. Este club vinerea și sâmbăta, dar a făcut și restaurant cu mâncare. Chiar angajații de aici, din Casa de Cultură, mănâncă meniuri cu 10 lei. Este o sursă de finanțare care este necesară Casei de Cultură, nu încurcă pe nimeni, nu deranjează pe nimeni, nu se aude zgomot, ci din contră, a investit mult, chiar a refăcut sistemul de iluminat din față.
ISE: Care este programul de spectacole în anul 2014? Ce artiști importanți vor veni sau vor reveni pe scena Casei de Cultură din Constanța?
G.U.: Pentru 2014 am încercat și încerc să aduc numai premiere. Am încercat cu „Micul Infern“, care a avut premiera la București anul trecut și vreau să aduc piesa și la Constanța. La ora actuală l-am anulat, fiindcă nu pot să vând biletele. Este prima piesă de teatru pe care o anulez anul acesta din cauza vânzării biletelor.
Urmează să facem premiera piesei „Lecția de violoncel“, pe 5 fe-bruarie. Eu încerc să aduc numai comedii. O singură dată am adus o piesă dramă-comedie, în care a jucat și Dan Puric, s-a jucat cu casa închisă, dar lumea nu a fost foarte mulțumită, au ieșit dând din cap. Așa că dacă nu prinde, voi aduce numai comedii.
Pe 11 februarie avem piesa „Take, Ianke și Cadâr“, însă în altă distribuție, cu Ioan Gyuri Pascu.Pe 24 februarie va fi piesa „Escroci în aer liber“, premieră, cu Ovidiu Cuncea, Monica Davidescu și Dan Tudor. După care, pe 1 martie, vine Holograf cu noul album „Roua dimineții“, iar pe 2 martie vine Rodica Bitănescu cu piesa „Triunghiul femeilor“. Pe 10 martie o avem la Casa de Cultură pe Loredana Groza. Pe 19 martie încerc să aduc și trupa Phoenix. Pe 22 martie, nelipsitul Fuego, iar pe 24 martie încerc să îl aduc iar pe Florin Piersic, cu piesa „Străini în noapte“.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
