Ilie Năstase face plângere penală împotriva lui Robert Turcescu

„Livretul lui Turcescu nu seamănă cu al meu! Credibilitatea ofiţerilor noştri nu va mai fi aceeaşi”

foto: www.republica.it
foto: www.republica.it

Fostul tenismen a declarat în exclusivitate pentru Realitatea TV că va face plângere penală împotriva jurnalistului Robert Turcescu, în urma declaraţiilor făcute de acesta. Ceea ce pare un scenariu prost scris, fantasmagoric, pe marginea căruia, zilnic, se mai cos zeci de variante şi ipoteze, nu e nicidecum departe de a se finaliza.

Povestea “jurnalistului-ofiţer sub acoperire” continuă cu declaraţiile senatorului PC Ilie Năstase care a precizat următoarele: “Ca general, ca senator, Turcescu ţine să fie judecat de judecător drept. Înseamnă că se simte vinovat, dacă el vorbeşte cu Dumnezeu, şi nu cu noi.

Declaraţie a gravă, ameninţare la siguranţa naţională. Ofiţerii acoperiţi au legătură cu toată Europa. Ofiţerii acoperiţi nu mai vor să stea în România. Eu nu sunt expert. Nu ştiu ce se întâmplă dacă am sau nu dreptate. De ce nimeni nu reacţionează? Turcescu cere să fie judecat”, este declaraţia fostului sportiv.

Acesta a mai adăugat: “Livretul militar al lui Turcescu nu seamănă cu al meu. Trebuie să apară funcţia, unitatea. La Turcescu nu văd aşa ceva. Nici nu se vede clar ce scrie. S-a trezit cu actele în braţe. Paginile arătate de Turcescu sunt nişte falsuri făcute pe calculator. El şi-a pus o unitate din burtă. Omul ăsta a făcut declaraţii foarte grave. De ce mă sesizez eu? Nu sunt judecători, magistraţi care să se sesizeze? Credibilitatea ofiţerilor noştri acoperiţi nu va mai fi aceeaşi”, a conchis Ilie Năstase pentru Realitatea Tv.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: