Hotelul Rex din stațiunea Mamaia, monument istoric, este scos la licitație pentru 13,6 milioane de euro, fără TVA, de executorul judecătoresc Constantin Adrian Stoica.
- Informația a publicată inițial de Ziua de Constanța, care notează că este programată pentru 17 februarie 2026, ora 11:00, la sediul executorului judecătoresc (strada George Enescu nr. 15, et. 1, ap. 4, Constanța).
- Hotelul a fost la licitație și spre sfârșitul anului trecut, pentru 10 milioane de euro. Citește mai multe aici.
Astfel, se vinde imobilul situat in Municipiul Constanta, localitatea Mamaia, Judetul Constanța, compus din teren intravilan, categoria de folosință curți-construcții, teren in suprafață de 7.000 m.p. din acte, respectiv 7.426 m.p. din măsurători, împreună cu construcția C1 care se află pe teren, respectiv Complex Hotelier REX, având 6 niveluri, respectiv parter, etaj recepție și 4 etaje, cu suprafață construită la sol de 4.776 m.p. Se vinde și parcarea hotelului în suprafață de 2.345 de metri pătrați, conform anunțului.
Prețul de pornire al licitației este de 69,548,350.00 lei (64.485.450 lei pentru Hotel Rex compus din teren și construcție + 5.062.900 lei pentru Parcare Hotel Rex), echivalentul a 13.678.770 euro, scrie în publicația de vânzare imobilară.
Istoria Hotelului Rex din Mamaia
La 15 august 1936, regele Carol al II-lea inaugura în stațiunea Mamaia cel mai modern şi luxos hotel al Balcanilor: „Rex”. La câteva minute plimbare pe plajă de Palatul Regal şi de noul Cazino, deschis cu un an mai devreme, clădirea era pusă special sub patronajul monarhic, pe faţadele art deco fiindu-i aplicate vizibil coroana regală, potrivit Heritage Constanța.
Hotelul „Rex” a devenit repede, în cele câteva sezoane estivale care au rămas până la declanşarea războiului mondial, un loc de întâlnire al clasei politice, al lumii diplomatice şi al cercurilor mondene.
În perioada interbelică, plaja hotelului “Rex” a început să găzduiască întinse şedinţe neoficiale de guvern, reuniuni ale diplomaţilor acreditaţi la Bucureşti, grupuri de scriitori şi artişti renumiţi. Şeful Legaţiei Elveţiei, Rene de Weck, şi el cazat într-una dintre cele 120 de camere ale hotelului în vara anului 1939, scria cu un amestec de ironie şi invidie către Ministerul său de Externe că “este amuzant să-i regăseşti aici pe membrii guvernului şi pe numeroşi colegi din corpul diplomatic mai sumar îmbrăcaţi. Fericită este ţara unde ministrul Afacerilor Externe, Grigore Gafencu, poate fi masat în public, sub o umbrelă de plajă plantată în nisip, iar nevasta lui poate fi chemată cu numele de Nouchette!”.
În vara în care începea al Doilea Război Mondial, pe plaja de la “Rex” se discuta politică mondială şi, foarte evident, se făceau planuri de evoluţii imediate.
Din vara anului 1944, ocupaţia sovietică a scos hotelul “Rex” din circuitul turistic, comandanţii Armatei Roşii stabilindu-şi aici rezidenţa, până la retragerea din 1958.
Regimul comunist, interesat în deschiderea turismului maritim românesc, a transformat impunătorul cadou regal în Casa de odihnă “1 Mai” pentru muncitori şi ţăranii cooperativizaţi. Reuniunile de gală din vremurile de glorie au fost înlocuite cu baluri sindicaliste, cu spectacole de recitări şi muzică patriotică.
Abia la finele anilor `60 şi începutul anilor `70 aşezământul sindicalist a redevenit hotel, cu un nume specific – “Internaţional”. Dedicat în special turiştilor din Occident şi din statele socialiste, clădirea a cunoscut o scurtă perioadă de glorie, redevenind un reper al Mamaiei.
După 1989, hotelul a fost privatizat. Din 2011 este scos din circuitul turistic. A fost reabilitat în anul 2021, conform sursei citate.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





