Guvernul Cioloș, un experiment între influențele politice, interesele de afaceri și orgoliile de grup, ascuns în spatele cuvântului „tehnocrat“

Marți, 17 noiembrie a.c., plenul comun al Parlamentului României a votat noul guvern tehnocrat condus de Dacian Cioloș. Cu 389 de voturi pentru și 115 împotrivă, noul cabinet a fost legitimat de oamenii politici din cele două camere ale Legislativului. Printre formațiunile ce nu au susținut noul guvern se numără grupul ALDE, condus de Călin Popescu Tăriceanu și parlamentarii PMP, în frunte cu Traian Băsescu, un efervescent opozant al acestui executiv.

Cabinetul lui Dacian Cioloș este susținut, condiționat, de marile partide politice ale țării: PSD și PNL.

Joaca de-a noul guvern a început foarte neinspirat pentru liderii de serviciu, denumiți de societatea civilă, ca responsabili pentru viitorul executiv. Klaus Iohannis, din postura omului ce a propus noul premier și Dacian Cioloș, din postura de întemeietor al viitorului executiv de la București au arătat, cel puțin până acum, că sunt incapabili să gestioneze o situație de criză, deși, la suprafață, „Strada“ a fost ușor înduplecată cu câteva nume poziționate confortabil în scaunele Palatului Victoria.

Cum nu se putea mai nefericit, primele nominalizări ale lui Dacian Cioloș au avut menirea de a inflama, pe rând, mass-media și clasa politică.

Una dintre ele, și cea mai hilară dintre toate, a fost nominalizarea în fruntea Ministerului Sănătății a lui Andrei Baciu, un tânăr chirurg în vârstă de doar 28 de ani. Cu o experiență fragilă, așa cum arată și vârsta fragedă, nominalizarea lui Andrei Baciu a fost profund neinspirată, lăsând ocazia mass-mediei să amendeze proaspătul guvern încă înainte de învestirea sa.

Dacă nominalizarea lui Andrei Baciu a avut rolul de a arunca puțină culoare asupra viitorului executiv și de a crea rumoare în rândul cârcotașilor, în special al acelora care au înțeles că tânărul a fost retras ca nominalizare nu neapărat din cauza lipsei sale de experienţă cât a chiloților expuși pe Facebook, nominalizarea de la ministerul Justiției a avut ecouri mult mai grave și a fost învăluită în interese mult mai adânci.

Prima nominalizare în fruntea Ministerului Justiției a fost Cristina Guseth. Poate singurul om din cabinetul Cioloș ce putea reprezenta într-adevăr societatea civilă, neprovenind din sistem și reprezentând un ONG foarte activ în domeniul apărării şi respectării statului de drept din România. Cristina Guseth a reușit să dea ocazia clasei politice de a puncta consistent în lupta cu noul trend: tehnocrația.

Lupta dintre şefa de la Freedom House şi comisia parlamentară a fost inegală. Nepregătită și vădit apăsată de întâlnirea cu cei pe care îi acuza în trecut în principal pentru faptul că nu vor să ridice imunitatea parlamentară deținută de membri Legislativului, Cristina Guseth a clacat și a oferit ocazia clasei politice să arate că încă este cea care stabilește regulile jocului. Deși au reclamat propunerea nepotrivită a Cristinei Guseth în fruntea Ministerului Justiției, argumentând că nu are pregătirea juridică necesară și nu poate conduce un domeniu pe care nu îl cunoaște, grupurile parlamentare au votat într-un final propunerea lui Cioloș, umilind, prin decizia luată, noul guvern de tehnocrați, încă neînvestit la momentul respectiv.

Propunerea pentru Ministerul Justiției a fost într-adevăr cea mai importantă pentru oamenii politici din Parlamentul României, ținând cont că anul 2016 va fi acela în care se vor face numirile pentru șefia instituțiilor de Justiție: Parchet general, DNA. Iar această miză s-a simțit pe tot parcursul audierii din Parlament, deputații și senatorii dezbrăcându-se de hainele de intelectuali și apelând la tertipuri mizere și batjocoritoare de intimidare.

La câteva ore după terminarea audierilor, Dacian Cioloș a înlocuit-o pe Cristina Guseth cu Raluca Alexandra Prună, care a primit votul favorabil, în 15 minute, de la aceeași comisie de parlamentari.

Acestea sunt doar două exemple în care cei responsabili pentru omogenizarea unui nou executiv au clacat lamentabil, și toate aceste lucruri s-au întâmplat înaintea învestirii noului guvern. Impresia de improvizaţie a fost întărită de criticile venite din partea opiniei publice şi a presei în legătură cu nerespectarea nu doar a protocolului ci şi a unei elementare politeţi la ceremonia de depunere a jurământului de la Cotroceni şi în fotografia oficială a Executivului. Un amestec de neînţeles între miniştri cu funcţii mai importante sau simbolice şi împingerea doamnelor înspre rândurile mai puţin vizibile, acestea sunt amănuntele ce se pot vedea cu ochiul liber.

Cert este că după un protest susținut al societății civile și după un dezechilibru intern creat de căderea guvernului Ponta, decizia lui Klaus Iohannis de a îl nominaliza pe Dacian Cioloș în încercarea de a crea un program de guvernare și o echipă pentru Palatul Victoria nu pare că a adus încrederea şi transparenţa cerute de demonstranţi.

Și astfel noua speranță a României, tehnocrația actuală, a pornit cu stângul în lupta pentru credibilitate.

Însă revenim în actualitate și dezbatem o întrebare ce a fost vehiculată în spațiul public românesc în ultima perioadă, ținându-ne departe de conspirațiile și mașinăriile din spatele proaspătului guvern aduse în prim plan de mass-media centrale: cât de tehnocrat este guvernul de tehnocrați al lui Cioloș?

Nici cele două guverne tehnocrate precedente nu s-au dovedit atât de tehnocrate pe cât se doreau: în guvernul Stolojan (1991-1992) s-au regăsit Adrian Năstase, ministru al Afacerilor Externe, Traian Băsescu, ministru al Transporturilor sau Mircea Ionescu Quintus, ministru al Justiției. Guvernul Isărescu (1999-2000) i-a avut în componența sa pe Petre Roman, ministru al Afacerilor Externe, Sorin Frunzăverde, ministru al Apărării Naționale, Crin Antonescu, ministru al Tineretului și Sportului sau, din nou, Traian Băsescu, la Transporturi. Numele sunt cunoscute. Toate au fost marcante pentru scena politică de după Revoluție, deși s-au regăsit și în guverne tehnocrate.

La fel ca și în tehnocratele guverne precedente, și în proaspătul cabinet de miniștri al lui Dacian Cioloș avem nume cu rezonanță în politica românească și, cu siguranță, multe dintre ele vor rezona pe viitor pe aceeași plajă, cea politică.

Și putem da cel puțin două exemple, pentru că ele se regăsesc de-a dreapta și de-a stânga lui Cioloș: este vorba despre vicepremieri.

Numele lui Vasile Dâncu este legat fără să vrem de politică. Proaspăt numit viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Vasile Dâncu are puternice legături în PSD. În guvernul lui Adrian Năstase, sociologul politician a deţinut funcţia de ministru al Informaţiilor Publice. Acela care stabilea ce trebuie publicat şi ce nu în mass-media, cum trebuie încheiate contractele şi, cel mai important, omul care proteja imaginea publică a lui Adrian Năstase, pregătindu-l pentru campania electorală pentru prezidenţiale.

Costin Borc, cel de-al doilea vicepremier al lui Dacian Cioloș și ministru al Economiei, nu a fost departe de viața politică, el ajungând în 1998 să deţină funcţia cheie de şef al Cancelariei premierului Radu Vasile. Un guvern despre care puţini vor să amintească faptul că a avut puţine realizări şi multe eşecuri şi care a intrat în istoria României mai precis pentru mineriada din 1999. Filiera țărănistă, cea pe care intră în actualul cabinet de miniștri Costin Borc, a început încă de pe vremea lui Corneliu Coposu, alături de care tânărul Borc pornea în cariera politică, fiind asistentul special al Seniorului între anii 1991-1994. După ce guvernul Radu Vasile a demisionat, actualul vicepremier a plecat în SUA, unde a lucrat pentru grupul Lafarge, din 2002 ocupând funcția de director al filialei aceleiași firme în România. Un alt motiv ce a lăsat loc interpretărilor pentru că această numire pare a fi dedicată mediului de afaceri al marilor companii internaţionale care au investit în domenii strategice din ţară.

Termenul tehnocrație a fost frumos fluturat și inoculat societății civile prin schimbarea guvernului politic Ponta. Însă, în fond, noul guvern Cioloș aduce în sânul societății mai multe necunoscute decât au făcut-o toate guvernele politice din România de până acum. Activitatea guvernului Cioloș se va lovi negreșit, continuu și la toate nivelurile, de mediul politic și de reprezentanții lor din Parlament. Lupta va fi crâncenă, miza fiind alegerile locale şi parlamentare din 2016. Politicienii vor avea nevoie de fonduri anul viitor, iar aceste fonduri vor fi negociate cu guvernul Cioloș, în schimbul unor măsuri și a unor reforme ce vor fi votate de Parlament. Pentru a-și spăla imaginea, guvernul Cioloș va avea un singur instrument la îndemână. Va trebui să forțeze mâna politicienilor prin inițiativele legislative pe care le va trimite în Parlament. Și dacă aceștia le vor respinge, atunci, responsabilitatea și acțiunea se va întoarce, din nou, în stradă.