
Fundația Solar Universe organizează, la Constanța, evenimentul caritabil “Născuți să fim liberi”, o expoziție și vânzare de tablouri realizate de artiști ucraineni menite să strângă fonduri pentru ajutorarea locuitorilor din Ucraina ale căror vieți au fost deturnate de războiul rusesc de agresiune.
Expoziția, care are loc la Laguna Residence, Bulevardul Mamaia nr. 165, este zilnic deschisă în intervalul orar 12:00-20:00, în perioada 3 – 25 decembrie, și va include piese realizate de artiști ce provin din zone afectate de război, precum Kiev, Dnipro și Crimeea.
Intrarea este liberă.

Prețurile tablourilor vor începe de la 80 de euro, ajungând, în câteva cazuri, până la mii de euro pentru lucrările cele mai elaborate. Profiturile făcute din vânzarea acestora vor fi folosite pentru a susține programele caritabile întreprinse de Solar Universe pe teritoriul și în afara Ucrainei, a declarat fundația pentru Info Sud-Est.

Programele Solar Universe variază de la proiecte culturale menite să atragă atenția asupra războiului la livrarea de mâncare pentru oameni din zonele cele mai grav afectate, susținerea de centre sociale pentru mame și copii și pentru oameni rămași fără case în urma conflictului și chiar la provizii pentru membrii armatei și ai forțelor teritoriale de apărare ale Ucrainei.

De asmenea, conform site-ului oficial al fundației, cu ocazia începerii sărbătorilor, a fost lansat programul “Sărbători de iarnă pentru copiii Ucrainei”, menit să ofere cadouri pentru cel puțin 5.000 de copii din Ucraina, depinzând de câte fonduri sunt strânse. Toate cadourile vor fi cumpărate de la producători locali, pentru a ajuta într-o anumită măsură și economia ucraineană.
La vernisajul expoziției va fi susținut marți, 6 octombrie, începând cu ora 18:00, și un concert caritabil româno-ucrainean.
Expoziția ce va avea loc la Constanța nu este singura de acest fel pe care fundația a susținut-o de la începutul războiului.
Organizația caritabilă Solar Universe a fost fondată în luna decembrie a anului 2021 cu scopul de a valorifica experiența de peste 20 de ani a membrilor săi în scopul cooperării internaționale și a obținerii de asistență financiară și materială pentru programe umanitare din Ucraina, conform platformei oficiale a organizației.
Războiul a adus cu sine o serie de noi provocări, dar voluntarii Solar Universe au hotărât să își pună în valoare expertiza pentru a susține cauza Ucrainei.
“Când războiul a ajuns în Ucraina, voluntarii noștri au mers în Europa pentru a vorbi despre evenimentele ce au loc în Ucraina, istoria sa, tradițiile și frumusețea ei incredibilă. În diverse țări europene, am susținut expoziții și vânzări de tablouri create de artiști ucraineni, concerte caritabile și variate alte evenimente: în Elveția, Franța, Croația, Austria, Germania, Danemarca, etc. Primim susținere de peste tot. Spre exemplu, în Geneva am susținut o expoziție sub patronajul lui Andrea Bellini, în Paris – cu ajutorul asociației “Artistes pour l’Ukraine” și cu susținerea primăriilor și a structurilor de stat”, au declarat reprezentanții fundației pentru Info Sud-Est.
Expoziția “Născuți să fim liberi” a mai fost susținută în perioada 11 mai – 17 august 2022, la Centrul de Artă Contemporană din Geneva, director fiind criticul de artă italiano-elvețian Andrea Bellini, cu susținerea Asociației Prietenilor Centrului, conform platformei oficiale a instituției.

Fundația tânără are experiență și în ceea ce privește evenimentele muzicale, organizând în Martie reprezentația “Femei puternice: Voci artistice din Ucraina” în Berlin, cu sprijinul organizației germane non-profit KulturMarktHalle.

Evenimentul organizat în perioada lunii decembrie la Constanța este rezultatul experienței dobândite, de nevoie, în circumstanțe sumbre de către un grup de artiști care și-au asumat o responsabilitate pe care, într-o lume perfectă, nimeni nu ar trebui să o poarte.
- Donații financiare pentru programele Solar Universe pentru ucrainenii afectați de război pot fi făcute aici.
- Concluziile principale ale discuțiilor dintre Vladimir Putin și președintele chinez Xi Jinping/ Cooperarea economică și comerțul reprezintă priorități pentru Rusia și China/ Relațiile ruso-chineze sunt “la cel mai înalt nivel” - 21 martie 2023
- Luptele continuă pe frontul ucrainean în timpul discuțiilor dintre Vladimir Putin și Xi Jinping/ Evgheni Prigojin: Ucraina pregătește un atac la scară largă pentru finalul lunii martie - 21 martie 2023
- Tensiunile diplomatice continuă să crească în urma vizitelor președintelui rus Vladimir Putin la Mariupol și Sevastopol/ China ar putea aproviziona Moscova cu piese pentru echipamentele sale militare, potrivit unui oficial ucrainean - 20 martie 2023