Parlamentul European a respins, joi, în două voturi separate, cele două moțiuni de cenzură inițiate de grupările de extremă dreapta și extremă stânga din parlament împotriva Comisiei Europene, transmite parlamentul într-un comunicat de presă.
„Prima moțiune, depusă de Grupul „Patrioți pentru Europa”, a fost respinsă cu 179 voturi pentru, 378 împotrivă și 37 abțineri. A doua moțiune, depusă de Grupul Stângii, a fost respinsă cu 133 voturi pentru, 383 împotrivă și 78 abțineri”, se arată în comunicatul citat.
- Cum se depune o moțiune de cenzură în PE: Conform Regulamentului de procedură al Parlamentului, o moțiune de cenzură poate fi depusă dacă este semnată de cel puțin o zecime dintre eurodeputați, adică de minimum 72 din cei 720 de membri, dar este nevoie de cel puțin 361 de voturi pentru a fi adoptată, se mai arată în comunicatul citat.
Amintim că cele două moțiuni de cenzură au fost inițiate la trei luni după ce Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a trecut cu bine de prima moțiune de cenzură inițiată de când a preluat conducerea comisiei.
Numărul parlamentarilor care au susținut-o pe von der Leyen a fost puțin mai mare decât în iulie, când șefa comisiei a fost supusă primului vot de neîncredere. Atunci, rezultatul votului a fost de 360 de voturi împotriva demiterii sale, 175 pentru și 18 abțineri, amintește Euronews.
- „Apreciez profund sprijinul puternic primit astăzi. Comisia va continua să colaboreze strâns cu Parlamentul European pentru a aborda provocările cu care se confruntă Europa. Și împreună vom obține rezultate pentru toți cetățenii europeni. Uniți pentru poporul nostru, valorile noastre și viitorul nostru”, a transmis Ursula von der Leyen pe rețelele de socializare în urma voturilor.
I deeply appreciate the strong support received today.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) October 9, 2025
The Commission will keep working closely with the European Parliament to tackle Europe’s challenges. And together deliver results for all European citizens.
United for our people, our values and our future.
Faptul că von der Leyen, care nu a fost prezentă joi la Strasbourg, a trecut cu ușurință peste această situație reflectă o oboseală crescândă în rândul forțelor pro-europene, care s-au plâns de banalizarea prerogativei de a depune moțiuni de cenzură, însă faptul că s-a cofruntat cu trei moțiuni de cenzură într-un timp atât de scurt este un semn îngrijorător pentru cel de-al doilea mandat al său în fruntea Comisiei Europene, concluzionează Euronews.
Context
Deși au platforme diametral opuse, cele două grupări extremiste din Parlamentul European – Patrioții pentru Europa (extrema dreaptă) și Grupul Stângii (extrema stângă) au adus multe critici similare președintei Comisiei Europene în ultimele luni, în special în ceea ce privește politica sa economică și relația cu Statele Unite, îndeosebi înțelegerea comercială încheiată în acest an între UE și SUA și condițiile extrem de nefavorabile impuse exportatorilor europeni.
Acordul, care include și angajamente neobligatorii de a cheltui 750 de miliarde de euro pe energie produsă în America și de a investi 600 de miliarde de euro pe piața americană, rămâne în continuare obiectul unor critici intense din partea tuturor sectoarelor spectrului politic.
La nivelul populației europene, în cadrul unui sondaj realizat în luna septembrie în cele mai mari state UE, din punct de vedere al populației, (Germania, Franța, Italia, Spania și Polonia), 52% dintre respondenți au caracterizat înțelegerea drept o „umilință” pentru Europa.
Dincolo de acordul tarifar cu SUA, ei critică și un potențial acord comercial între UE și Mercosur care, susțin inițiatorii moțiunilor, prejudiciază agricultorii europeni și pune în pericol mediul înconjurător, conform Reuters.
Pe deasupra, extremiștii de dreapta au criticat politicile verzi „eronate’ ale Comisiei și ceea ce percep drept o lipsă de reacție la problema imigrației ilegale, în vreme ce extremiștii de stânga s-au axat pe lipsa de acțiune „împotriva încălcărilor sistematice ale dreptului internațional comise de guvernul israelian în Gaza”.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





