
Primarul comunei Lumina, Dumitru Chiru, este extrem de precaut atunci când vine vorba de localitatea sa şi de binele localnicilor. Aşa se face că, cum a dat puţin frigul, cum şeful administraţiei locale a dispus refacerea rezervelor de material antiderapant şi de motorină. Acesta vrea să fie sigur că stocurile îi vor ajunge timp de o săptămână şi nu vor exista probleme în intervenţiile de urgenţă. Dumitru Chiru a încheiat un contract cu Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri, contract care implică angajarea regiei de a distribui materialul antiderapant către administraţia locală, în timp ce primăria are obligaţia de a achiziţiona combustibilul necesar şi de a întreţine utilajele necesare intervenţiei.
- (Context.ro) Telefoniada de lux: Cum au ajuns funcționarii statului să aibă telefoane de câte 2.000 de euro din bani publici - 30 martie 2023
- Senatul a votat introducerea unui prag de 250.000 lei pentru abuzul în serviciu, aproape identic cu pragul din celebra OUG 13 dată de tandemul Dragnea – Grindeanu - 29 martie 2023
- Primăria Constanța a fost amendată de Garda de Mediu pentru că a tăiat mai mulți tei sănătoși de pe Bulevardul Ferdinand - 28 martie 2023