Decebal Făgădău și Lucian Lungoci candidează pentru șefia PSD Constanța: „Oricare dintre noi reprezintă o opțiune mult mai bună decât conducerea actuală”

lungoci fagadau lungoci fagadau
colaj foto: Facebook/ Petruț Iacob (ISE)

Fostul primar al Constanței, Decebal Făgădău și fostul deputat Lucian Lungoci și-au depus candidaturile pentru șefia organizației județene PSD Constanța. Alte trei persoane și-ar fi depus candidatura pentru conducerea filialei social-democraților: Daniel Georgescu, Tit-Liviu Brăiloiu și Cristian Cîrjaliu, după cum a confirmat Lungoci pentru ISE.

„Pornim într-o echipă care-si dorește să reformeze organizația PSD. Important este ce își doresc colegii noștri. Sigur oricare dintre noi reprezintă o opțiune mult mai bună decât conducerea actuală. După ce vom discuta cu colegii din județ, împreună vom stabili cine va rămâne candidatul pentru funcția de președinte. Azi este important ce își doresc oamenii, nu ce ne dorim noi. Împreună cu Decebal, ne dorim să schimbăm modul de conducere. Partidul nu mai trebuie condus de o mână de oameni și vândut la tarabă pentru interese personale. Partidul trebuie redat membrilor și oamenilor care cred în social democrație, să acționeze în interesul general nu în interes personal”, a declarat Lucian Lungoci pentru ISE.

lucian lungoci felix stroe
Lucian Lungoci – stânga, Felix Stroe – dreapta (sursa foto: Petruț Iacob / Info Sud-Est)

Lucian Lungoci a candidat pentru șefia PSD Constanța și în 2024 împotriva lui Felix Stroe. Atunci, Stroe a câștigat alegerile după ce a adunat 351 de voturi, față de 73 obținute de contracandidatul său. Citește mai multe detalii aici.

decebal fagadau
sursa foto: Petruț Iacob / Info Sud-Est

Decebal Făgădău a fost primarul Constanței în perioada 2015-2020, din partea PSD. În 2020 a pierdut alegerile în fața actualului primar Vergil Chițac (PNL), după ce câștigase categoric în fața liberalului în 2016. La alegerile din 2024 și-a redepus adeziunea în PSD și l-a susținut pe Horia Constantinescu pentru Primăria Constanța.

PSD și-a stabilit data alegerilor pentru șefia organizației județene Constanța: 24 aprilie 2026, atunci când va avea loc Conferința Județeană, a spus liderul partidului, Sorin Grindeanu, la finalul lunii trecute, la Constanța. Atunci și-au anunțat intenția de a intra în cursă doi candidați: Daniel Georgescu, șeful interimar al organizației PSD Constanța, după demisia lui Felix Stroe după mai bine de 10 ani de la conducere și Tit-Liviu Brăiloiu, fost senator.

Liderul partidului, Sorin Grindeanu, a făcut un apel că PSD trebuie să recâștige atât consiliul județean, cât și primăria, la Constanța. Ultima dată când PSD a avut atât primar, cât și președinte de consiliu județean la Constanța a fost în mandatul 2016-2020, atunci când Decebal Făgădău a fost primar, iar Horia Țuțuianu, președintele CJC.

La întâlnirea PSD de de la Constanța și-a făcut apariția și fostul primar PSD al Constanței Decebal Făgădău, la invitația șefului social-democraților, Sorin Grindeanu. Grindeanu a fost întrebat de jurnaliști dacă Făgădău ar putea fi opțiunea PSD pentru Primăria Constanța la alegerile din 2028, însă nu a dat un răspuns concret. 

“E greu să vă spun astăzi, cu 2 ani și jumătate înainte de alegeri, dacă Decebal Făgădău este opțiunea. Decebal a fost primar al municipiului Constanța. Decebal e un om care are în continuare know how pentru funcții în administrația publică. Decebal Făgădău și-a dovedit nevinovăția pe lucrurile care a fost acuzat, ceea ce e un lucru foarte important. Dacă înainte de alegerile din 2028, Decebal va sta în sondaje pe locul 1 în opțiunile constănțenilor pentru primărie, Decebal va fi candidat, dacă va sta pe locul 2, nu va fi candidat. Toți membri PSD actuali și viitori pot fi o opțiune pentru a-l învinge pe domnul primar Chitac”, a spus Sorin Grindeanu.

Daniel Georgescu, deputat PSD și fost primar al comunei Limanu, a spus că invitația pentru Decebal Făgădău a fost făcută de președintele Sorin Grindeanu, alături de el. “Este o invitație făcută de către domnul președinte, împreună cu mine, pentru toți cei care stăteau în afara organizației. Vom vedea de astăzi încolo ce intenție are Decebal Făgădău, în primul rând nu știm dacă își dorește să revină sau nu. Va avea o discuție împreună cu domnul președinte și va vedea dacă el își mai dorește să facă politică”, a spus el.

Șeful PSD, Sorin Grindeanu, a spus că vor fi candidați la municipiu și județ doar cei care se situează pe primul loc la încrederea cetățenilor, lucru care nu tot timpul a contat în organizația de la Constanța, a precizat Grindeanu. 

“Asigur ceva și am spus-o și în sală. Că vor fi candidații PSD și la municipiu și la județ și la celelalte orașe și comune din județ cei care stau cel mai bine în încrederea cetățenilor, pentru că am avut experiențe aici, în care nu tot timpul asta a contat. Chiar dacă păreai că printre membri PSD ești pe locul 1 la încredere, nu ai fost candidat. Lucrul ăsta se încheie. Eu am mare încredere în PSD Constanța”, a mai spus șeful PSD.

Reamintim că tandemul Felix Stroe-Ion Dumitrache nu se mai află la conducerea organizației județene, respectiv municipale PSD Constanța. Daniel Georgescu a preluat conducerea interimară a organizației județene, după demisia lui Stroe din decembrie 2025, iar la municipiu este președinte interimar Costin Răsăuțeanu, actual viceprimar PSD al Constanței. Ion Dumitrache s-a suspendat din funcția de conducere, după ancheta DNA din Portul Constanța. Citește mai multe aici.

PSD Constanța a înregistrat unul dintre cele mai slabe rezultate la nivel național la alegerile locale din 9 iunie 2024. PSD a ratat la distanță mare atât Primăria Constanța, cât și Consiliul Județean, pentru al doilea mandat consecutiv, ambele fiefuri social-democrate înainte de venirea tandemului Felix Stroe-Ion Dumitrache la conducerea organizațiilor județeană și locală. Însă, șeful PSD de atunci, Marcel Ciolacu i-a păstrat pe cei doi în funcțiile de conducere PSD Constanța.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.