În momentul în care se împlinește un an de când „Info Sud-Est“ aducea în atenția publicului dispariția statuii „Sirena și Delfinul“ din stațiunea Mamaia, situată în fața hotelului „Doina“, Decebal Făgădău ține prima pagină a ziarelor constănțene cu o fotografie înfățișând o persoană lipsită de orice respect ce se urcă pe o statuie de pe faleză. Mai mult, viceprimarul cu atribuții de primar al Constanței este prezentat de presa locală ca fiind „revoltat pe Facebook“, în timp ce statuia „Fata cu harpa“, aflată la baza soclului Reginei Carmen Sylva, este vandalizată. Această reacție este una cât se poate de firească pentru protejarea unui monument istoric.
Aceeași presă constănțeană care săptămâna trecută a ținut pe prima pagină imaginile postate de viceprimarul Constanței, în care apărea o tânără suită pe o statuie pentru a se fotografia, nu a binevoit să scrie nici măcar un rând despre dispariția statuilor din stațiunea Mamaia, monumente istorice și opere de artă de for public.
În luna octombrie 2013, ziarul „Info Sud-Est“ a publicat o serie de articole despre dispariția unor monumente istorice de for public din stațiunea Mamaia. Sub titlul generic „Trafic cu opere de artă în Constanța?!“, am prezentat de asemenea și starea deplorabilă în care se aflau statuile rămase în stațiunea de la malul mării și am încercat să aflăm, de la foștii și actualii responsabili ai culturii constănțene, amănunte despre furtul unora dintre ele, precum „Fecioara cu mărul“ (bronz, autor Ion Jalea, 1943, aflată în fața Hotelului Cazino), „Nou născut“ (bronz, autor Oscar Han, 1958, aflată în fața Hotelului Rex), „Jucătoarea de tenis“ (autor Mac Constantinescu, 1961, aflată în fața Hotelului Tomis), „Fata cu căprioara“ (bronz, autor Constantin Baraschi, 1961, aflată în fața Cinema Albatros), „Primăvara“ (bronz, autor Cornel Medrea, 1964, aflată în fața Hotelului Ovidiu). Nici în momentul în care „Info Sud-Est“ a prezentat faptul că opera de for public „În Soare“ a fost inclusă în terasa unui hotel din Mamaia, nimeni din administrația publică locală nu a luat atitudine vis-a-vis de această încălcare flagrantă a legii. Astăzi, această statuie zace în continuare într-o cârciumă din stațiune.
În acel moment, în spațiul public constănțean nu se dezbătea nici un astfel de subiect.
Materialul nostru privind dispariția statuilor din Mamaia a apărut înainte de demararea amplelor lucrări de modernizare a promenadei turistice din stațiune, între hotelul Perla și hotelul Palas-Pelican, exact zona de amplasament a monumentelor de for public rămase în stațiune. Odată cu deschiderea șantierului, am constatat faptul că operele de artă nu sunt protejate în nici un fel de muncitori, care utilizează materiale de construcții (piatră, ciment, metale) în imediata lor apropiere, existând riscul real al degradării sau al distrugerii totale.
La acel moment, Decebal Făgădău nu era interesat pe Facebook de astfel de vandalizări.
Mai grav este faptul că, în timpul lucrărilor la promenada din stațiunea Mamaia, în timp ce viceprimarul Constanței era în aceeași funcție și probabil supraveghea lucrările, din fața hotelului „Doina“, odată cu dispariția spațiului verde și a lacului artificial, a dispărut și statuia „Sirena și Delfinul“, opera sculptorului Cornel Medrea, realizată în anul 1961, de asemenea monument istoric și operă de artă de for public.
Reamintim că aceste opere de artă de for public au devenit monumente istorice, conform Monitorului Oficial al României, și se află sub incidența legii nr. 422/2001, potrivit căreia acestea nu pot fi mutate, reparate, consolidate sau modificate fără avizul Ministerului Culturii sau al instituțiilor deconcentrate aflate în subordinea acestuia, în speță Direcția Județeană pentru Cultură Constanța (DJC).
Revenind la statuia „Sirena și Delfinul“, soarta acesteia, ca și a celorlalte statui dispărute, nu este cunoscută nici astăzi.
În urmă cu un an, referitor la acest subiect, Magdalena Tiță, director al Direcției Județene pentru Cultură Constanța, ne declara în exclusivitate:
„Nu știu dacă este vorba despre o dispariție. Probabil au luat-o cei de la Confort Urban și au băgat-o în vreun depozit, cât timp refac zona. Nu am dat nici un aviz pentru mutarea acelei statui. Ar trebui să fim anunțați, însă nu mi-au scris nimic. Am avut doar o discuție, acum două luni, despre statuile dispărute. Noi am încercat să colaborăm, fiindcă nu am avut o comunicare prea bună, ca să fim anunțați de soarta lor. Se vor face niște procese verbale, cu fișe de inventar, cu argumente solide de ce au dispărut. În general sunt lucruri detaliate. Dacă aș ajunge în Mamaia și aș vedea că nu mai este acolo, am putea să ne sesizăm, dar chiar suntem puțini oameni și nu facem față. Mai bine faceți dumneavoastră o sesizare scrisă“.
Conform legii 422/2001, statuia „Sirena și Delfinul“ a fost ilegal mutată. Nicio autoritate publică locală nu are dreptul de a interveni asupra amplasamentului unui monument istoric fără avizele necesare. Dacă nu a fost furată, așa cum s-a întâmplat în alte nenumărate cazuri, opera lui Cornel Medrea a ajuns într-un depozit fără ca administrației locale să-i pese de reglementările legale. Nimeni, în acest moment, nu cunoaște modul în care statuia a fost dezmembrată, dacă a fost mutată în condiții de securitate, dacă a suferit deteriorări majore. Nu știm cine s-a ocupat de acest transport, cine a supravegheat (dacă a făcut-o cineva) mutarea, condițiile de păstrare. Nu știm nici dacă ea va fi reamplasată pe locul anterior.
Astăzi, la un an de la dispariția operei de artă „Sirena și Delfinul“, nu s-a întâmplat nici un lucru în sensul repoziționării acesteia la locul inițial. Nu am primit nici măcar un răspuns de la autoritățile publice locale despre situația acestui monument istoric dispărut.
Atragem atenția și asupra faptului că o relocare în fața hotelului “Doina“ nu va respecta prevederile legii deoarece, la acest moment, zona inițială de expunere este o imensă parcare de beton ieftin, lucru care este impropriu pentru păstrarea unui monument de artă.
Iar dacă Decebal Făgădău a fost atât de revoltat de faptul că o duduie s-a urcat pe o statuie realizată de Ion Jalea, nu înțelegem de ce același personaj, de-a lungul timpului, nu a fost revoltat de dispariția unor statui din stațiunea Mamaia, realizate de același mare sculptor, sau de soarta recentă a proaspetei dispărute statui „Sirena și Delfinul“.
Iar acest subiect ridică cel puțin câteva întrebări:
-Oare statuile din Constanța ale marelui sculptor Ion Jalea sunt mai importante decât cele din stațiunea Mamaia?
-Oare Decebal Făgădău se plimbă doar pe faleza de la Cazinoul din Constanța, și nu pe cea din fața Cazinoului din Mamaia, pentru a putea observa continuul proces de vandalizare al monumentelor istorice din stațiune?
-Oare dacă Decebal Făgădău intra în campanie electorală pentru Primăria Constanța cu un an înainte, găsea mai repede spiritul său aplecat spre cultură și în momentul dispariției statuii „Sirena și Delfinul“?
-Oare putea împiedica Decebal Făgădău cu o simplă fotografie postată pe Facebook încălcarea Legii 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice, în momentul dispariției statuii „Sirena și Delfinul“, în urmă cu un an?
-Este oare prea târziu ca un viceprimar căruia nu i-a păsat niciodată, sau nu a ieșit nicicând într-un discurs public blamând ceea ce se întâmplă cu segmentul cultural din Constanța, să facă astăzi, în sfârșit, un lucru normal în ceea ce privește o statuie vandalizată de pe faleza orașului?
- A fost anunțat câștigătorul concursului de soluții pentru amenajarea plajelor din stațiunea Mamaia/ Premiu de peste 1,5 milioane de euro - 20 septembrie 2023
- Trafic de droguri la Tulcea: Șapte persoane, printre care un minor, arestate preventiv 30 de zile pentru că ar fi vândut cannabis inclusiv elevilor/ Cocaină găsită la percheziții - 14 septembrie 2023
- UPDATE Nou atac cu drone rusești asupra Ismailului/ A fost transmis mesaj RO- Alert pentru opt localități românești din Delta Dunării: „Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă” - 13 septembrie 2023