De ce mai multă vegetație nu înseamnă neapărat mai puțină încălzire globală, mai ales în Africa? Cum ajută animalele la reducerea nivelului de CO2: Cazul antilopelor gnu din Tanzania

Peste un milion de antilope gnu cutreieră vasta pășune Serengeti, de peste 30.000 de kilometri pătrați din țara est-africană Tanzania. Migrația lor anuală este una dintre cele mai mari mișcări de animale de pe planetă. Dincolo de spectacolul impresionant, aceste animale joacă un rol deosebit de important pentru mediu, arată un reportaj BBC.

Povestea acestei antilope mari dezvăluie, în primul rând, impactul pe care îl poate avea fauna sălbatică asupra cantității de carbon prezentă în atmosfera planetei noastre. Deși este tentant să ne uităm la soluții tehnice, cum ar fi energia regenerabilă, s-ar putea să avem și alți aliați în lumea naturală. Potrivit oamenilor de știință, creșterea populațiilor de animale, cum ar fi antilopele gnu, este o modalitate, în mare parte ignorată, dar valoroasă, de a aborda schimbările climatice.

În prima jumătate a secolului al XX-lea, o combinație de mai mulți factori, printre care boală virală numită „pestă bovină”, răspândită de vite, braconajul și pierderea habitatului a decimat turmele de antilope gnu, ceea ce le-a adus numărul total la aproximativ 240.000 de exemplare.

Cu mai puține animale la pășunat, volumul de iarbă și alte plante din Serengeti a crescut. Asta ar putea suna ca un lucru bun pentru reducerea nivelului de carbon, dar, de fapt, a furnizat combustibil pentru incendii de vegetație mai frecvente și mai intense. Acest lucru a însemnat că o mare parte din carbonul stocat în plantele și solul savanelor a fost eliberat în atmosferă.

Cu toate acestea, odată cu introducerea unui program de vaccinare a vitelor împotriva pestei bovine în anii ’50, populațiile de antilope gnu au început să-și revină, până au atins apogeul de 1,5 milioane la exemplare la sfârșitul anilor ’70. În prezent, se estimează că există 1,2 milioane de antilope gnu în zona Serengeti, deși numărul acestora fluctuează de la an la an. 

Pe măsură ce mănâncă, animalele îmbogățesc solul cu bălegarul lor, ceea ce contribuie la fixarea carbonului în sol. Copitele lor calcă în picioare răsadurile și alte plante, în timp ce un număr mare de masculi adulți agresivi deteriorează copacii și tufișurile mai mari prin procesul de „horning”: masculii își freacă coarnele de trunchiuri și ramuri, contribuind la reducerea numărului de copaci și la menținerea peisajului de savană.

În ansamblu, povestea antilopelor gnu este una de succes, care a transformat din nou Serengeti într-un rezervor gigantic care absoarbe mai mult carbon decât eliberează în atmosferă.

Și pentru fiecare 100.000 de antilope gnu în plus în Serengeti, cantitatea de carbon stocată în mediul înconjurător crește cu 15%, potrivit lui Oswald Schmitz, profesor la universitatea Yale din Connecticut, Statele Unite.

Antilopa gnu reprezintă un caz fericit, spre deosebire de multe alte specii, cum ar fi elefantul african de pădure, care are un efect similar în ceea ce privește absorbția de carbon în habitatele în care se află, în special în pădurile tropicale din Centrul Africii. 

Diferența este, însă, că numărul de elefanți de pădure este încă în scădere: de la peste un milion de exemplare în urmă cu câteva decenii la aproximativ 100.000 în 2020, conform unui studiu publicat de Fondul Monetar Internațional. 

FMI estimează că dacă elefanții de pădure ar putea ajunge înapoi la o populație de puțin peste un milion de exemplare, care să ocupe arealul lor anterior de 2.2 milioane de kilometri pătrați, mamiferele imense ar putea reduce emisiile de dioxid de carbon din zonele în care se află cu până la 6.000 de tone pe kilometru pătrat.

Din păcate, există încă multe obstacole în calea unei asemenea reveniri spectaculoase: Industria mondială a fildeșului produce peste 23 de miliarde de dolari anual, potrivit Bloomberg, iar elefanții sunt principala sursă pentru comerțul de fildeș. Zeci de mii de elefanți sunt uciși anual pentru colții lor deosebit de valoroși, scrie National Geographic. 

În aceste condiții, nu este de mirare că numeroase organizații din întreaga lume au abordat subiectul în ultimii ani. 

Atât ONG-uri precum National Resources Defense Council cât și instituții academice cum ar fi Universitatea din California și Muzeul Național de Istorie al Marii Britanii,  printre altele, continuă să tragă semnale de alarmă pentru protejarea mamiferelor de talie mare, atât în Africa cât și pe alte continente.